Nokia – Povestea unui producător cândva legendar

În 2004, mi-am cumpărat primul telefon mobil, un Nokia 3410 la abonament de la Orange. Am dat vreo 120 – 150 de lei pe telefon cu un abonament de 4$ care includea 20 de minute naționale și am mai primit un bonus de 15 minute naționale.

Vă puteți imagina cum ar fi ca în ziua de azi să aveți doar 20 de minute naționale incluse în abonament? Bine, ulterior am mai plusat 4$ la abonament pentru 180 de minute oricând cu 3 numere favorite din rețea și în weekend cu toată rețeaua… ce vremuri!

Nokia a fost unul dintre cei mai mari producători de telefoane până prin anii 2000. În acest articol voi prezenta un scurt istoric al companiei.

Începuturile Nokia

Nokia a fost înființată în anul 1865 în Finlanda de către minerul Fredrik Idestam, ca o fabrică de hârtie din Tampere, un oraș din sud-vestul Finlandei. La scurt timp Idestam, și-a extins activitatea într-un oraș din apropiere, lângă râul Nokianvirta, de aici venind și inspirația pentru numele Nokia, în 1871.

Tampere Finlanda
Tampere Finlanda

În 1898, Eduard Polón a fondat Finnish Rubber Works (cunoscută și ca Suomen Gummitehdas Oy), o companie ce producea orice, de la încălțăminte de cauciuc la anvelope. În 1912, Arvid Wickström a înființat Finnish Cable Works (cunoscută și ca Suomen Kaapelitehdas Oy), ce a devenit cunoscută pentru producerea de cablaje electrice, telefoane și telegrafe. În 1967, ambele companii au fost ”înghițite” de către Nokia Corporation, o companie cu mai multe domenii de activitate ce fabrica hârtie, produse din cauciuc, cablaje electrice, generatoare, sisteme de comunicație pentru armată, echipamente pentru centrale nucleare, calculatoare, televizoare și multe altele.

Nokia Silk
Nokia Silk

În 1979, Nokia a făcut primele demersuri în a deveni gigantul telecom, pe care toți îl cunoaștem azi, printr-o subsidiară numită Mobira Oy — un joint venture cu producătorul finlandez de televizoare Salora. 2 ani mai târziu, a lansat serviciul Nordic Mobile Telephone (NMT), o realizare remarcabilă fiind prima rețea de telefonie mobilă automatizată din lume și ulterior a permis roaming internațional. Mai mult decât atât, tehnologia NMT a stat la baza rețelelor 1G, prima generație de rețele mobile, ce folosea semnal analog.

De la imperiu industrial la producător de telefoane

Primul telefon pentru mașină

În 1982, Nokia a lansat primul telefon pentru mașină — voluminosul, Mobira Senator, ce era mai degrabă o stație radio semi-portabilă avansată, dacă iei în considerare faptul că avea o greutate de 10 Kg. 2 ani mai târziu, compania a lansat primul telefon ”portabil”, Mobira Talkman 320F, ce avea o greutate mai ”rezonabilă” de doar 4.7 Kg, un ecran mare monocrom, o agendă ce permitea stocarea a 184 de numere și o baterie ce oferea o autonomie de până la 10 ore în standby sau 60 de minute de convorbiri.

A fost un început bun, însă pentru marea majoritate a clienților acestea nu erau deloc practice.

Nokia Mobira Talkman 320F
Nokia Mobira Talkman 320F

Primul telefon mobil

În 1987, compania a lansat Mobira Cityman, primul telefon mobil în adevăratul sens al cuvântului. Toate versiunile acestuia cântăreau doar câte 760 de grame și funcționau perfect în rețeaua NMT. Unul dintre modelele memorabile a fost Mobira Cityman 900, ce a devenit faimos datorită imaginii cu Mikhail Gorbachev ce îl utiliza pentru a contacta din Helsinki un oficial din Moscova în 1987.

Nokia Mobira Cityman 900
Nokia Mobira Cityman 900

De la NMT la GSM

În același timp, o altă divizie a Nokia a pus bazele pentru activitatea curentă a companiei – echipamente de rețea. Televa, joint venture-ul companiei era presată să vină cu o alternativă digitală la rețeaua NMT. Cum compania nu avea resursele necesare să își producă singuri un procesor customizat, au colaborat cu Intel pentru a veni cu o soluție.

Nokia DX200
Nokia DX200

În 1982, aceasta a căpătat forma lui DX200 digital switching platform, care a avut în scurt timp un succes răsunător, chiar dacă a ajuns târziu pe piață. Acest succes a persistat pentru o lungă perioadă de timp datorită designului modular, a fiabilității ridicate și a prețului mult mai mic față de concurență (cu circa 60% mai ieftin în unele cazuri). Pentru a vă face o idee a acestui succes, Nokia a vândut DX200 până când operatorii telecom l-au înlocuit în 2013.

La 1 an de la lansarea NMT, Confederation of European Posts and Telecommunications (CEPT) – o organizație alcătuită din firme de stat din domeniul telecomunicațiilor, fondată în 1959, pentru a stabilii standardele, reglementările și normele de operare în domeniu – au format Groupe Special Mobile, ce ulterior a fost redenumit în Global System for Mobile Communications ( GSM-ul pe care îl știm azi cu toții. Nokia depusese deja multe eforturi în cercetarea tehnologiilor precum Frequency Division Multiple Access (FDMA) și Time Division Multiple Access (TDMA) poziționându-se astfel la baza dezvoltării GSM. Chiar și România a avut un operator NMT pe la începutul anilor 90.

Extinderea pe plan internațional

Totodată, Nokia a căutat să profite de orice oportunitate pentru a se dezvolta pe plan internațional. De exemplu, în 1983, Mobira a făcut o alianță cu Tandy, ce la vremea respectivă era cel mai mare retailer de electronice din America, pentru a vinde telefoane prin cele 7000 de magazine ulterior numite RadioShack. Aceasta a fost o mare oportunitate de a afla despre costurile mici de producție din Asia, datorită eforturilor de negociere agresivă ce i-au obligat să construiască o fabrică în Coreea de Sud.

Nokia SL 531 Cassette Recorder
Nokia SL 531 Cassette Recorder

Nokia a încercat să își extindă domeniul de activitate și să facă și alte produse electronice în diverse variante, însă în cele din urmă nu au reușit să le integreze în businessul lor și s-au limitat la a face echipamente de rețea și telefoane mobile.

În 1983, CEO-ul Kari Kairamo a convins pe Ministrul Economiei din Finlanda să înființeze Tekes – Agenția de finanțare pentru Tehnologie și Inovare din Finlanda – pentru a ajuta compania să folosească fonduri guvernamentale, deoareece Nokia aducea mulți bani la economia Finlandei. Aceasta împreună cu faptul că aveau în portofoliu Finnish Cable Works și businessul organizat ca o colecție de start-upuri, a permis celor de la Nokia să aibă o creștere rapidă, să își asume riscuri mari, și să aibă acces la cercetări importante.

Nokia Data MIKROMIKKO M2
Nokia Data MIKROMIKKO M2

3 ani mai târziu, Kairamo a mai înlăturat un obstacol din viziunea sa – controlul acționarilor asupra companiei. La acea vreme, era normal pentru companiile mari din Finlanda să fie deținute în mare parte de bănci. În cazul Nokia, cei doi mari acționari erau KOP Bank și Union Bank of Finland. Kairamo a propus crearea unui nou Consiliu de Conducere alcătuit din seniori executivi și prezidat de directorul operațional. Acest Consiliu de Conducere ar urma să ia o mare parte din responsabilitățile Consiliului de Supraveghere și să fie peste Consiliul de Administrație.

Acționarii au fost de acord cu schimbarea structurii de conducere, dar doar pentru a evita reacția publicului ca urmare a refuzului cererii lui Kairamo. Astfel, implicarea și controlul acestora asupra Nokia, s-a diminuat considerabil, ceea ce în definitiv e un lucru bun (mare parte din membrii Consiliului de Supraveghere neavând experiența necesară, fie în domeniul telecom fie în business internațional. Acest lucru a fost făcut la momentul oportun, America și Marea Britanie tocmai dăduseră startul dereglementării în piața de telecomunicații.

Nokia a avut un avantaj suplimentar, deoarece aceștia dețin toate elementele necesare pentru o soluție de la A la Z: de la stații de bază la telefoane. Cu toate acestea, un grup de manageri au analizat oportunitățile din piață aduse de liberalizare și digitalizare și a concluzionat că Nokia nu este organizată corespunzător pentru a beneficia de aceste avantaje.

Unul dintre manageri era Sari Baldauf, ce mai târziu avea să conducă divizia de rețelistică și infrastructură a Nokia până în 2005. Aceasta a recomandat crearea diviziei Nokia Mobile Phones (NMP) ce să se axeze pe telefoane mobile. Ea a anticipat că acestea vor ajunge în scurt timp mai mult decât niște simple terminale de rețea. Iar restul businessului – stații de bază și centrale digitale au fost unite într-o singură divizie numită Nokia Cellular Systems.

Nokia Cellular Systems
Nokia Cellular Systems

La acel moment totul părea să fie promițător pentru viitorul Nokia, însă compania era îngropată în datorii de la achizițiile și cercetările făcute în ultimul deceniu. Structura plată a companiei însemna, de asemenea, că cei din conducere nu aveau o imagine clară asupra performanțelor fiecărei divizii, văzând doar niște rezultate financiare generale pe întreaga companie. În 1988, Kairamo s-a sinucis, pornind o luptă politică pentru preluarea conducerii companiei, acesta nenumind un succesor. Problema a fost rezolvată într-un final de către Consiliul de Supraveghere, ce au ocolit această luptă pentru putere, punându-l pe COO-ul Simo Vuorilehto ca noul CEO al Nokia.

Vuorilehto a redus forța de muncă la 22000 de oameni în următorii 2 ani, reducând-o astfel la jumătate. După căderea blocului sovietic, Nokia a fost presată să vândă către Ericsson, însă compania suedeză nu a dorit să își asume riscul de a cumpăra divizia de date și electronice a Nokia. Consiliul de Supravegehere a Nokia a încercat să îi angajeze pe cei de la Boston Consulting Group pentru a găsi o soluție, doar pentru a observă că doar infrastructura lor de business avea potențialul de a supraviețui.

Nokia Technophone
Nokia Technophone

În 1991, Vuorilehto a vândut o parte din diviziile care nu erau eficiente, însă nu dorea ca grupul Nokia să fie dizolvat. La scurt timp a cumpărat producătorul britanic de telefoane Technophone pentru suma de 34 de milioane de £ (echivalentul a 90,3 milioane de $ în banii de astăzi). Technophone a fost prima companie care a venit cu un telefon suficient de mic încât să încapă în buzunar și a fost al doilea mare vânzător de telefoane din Europa, după Nokia.

În urma acestei achiziții, Nokia deținea o cotă de piață suficient de mare pentru a deveni al doilea cel mai mare producător de telefoane din lume după Motorola.

Primul apel GSM

Harri Holkeri who became Prime Minister of the Bank of Finland
Harri Holkeri, ce a devenit Prim-ministrul Băncii Finlandei, a efectuat primul apel GSM din Finlanda din Helsinki în Tampere în iulie 1991

Un an mai târziu, Jorma Ollila a luat locul lui Vuorilehto ca CEO al Nokia, și compania la angajat pe Anssi Vanjoki ca nou șef de vânzări și marketing. Vanjoki a observat că spre deosebire de Motorola, Nokia își vindea telefoanele sub diverse branduri precum Mobira, Nokia, Technophone, și Radio Shack, așa că s-a decis să le unească sub brandul “Nokia” și sloganul “Connecting People”. Pe de altă parte, Ollila, a avut sarcina de a veni cu o strategie de salvare a unei companii în care moralul era scăzut și incertitudinea plana peste capetele tuturor.

Din fericire pentru Nokia, Radiolinja — un consorțiu de operatori telecom locali din Finlanda — i s-a oferit o licență pentru dezvoltarea primei rețele GSM din lume, iar Nokia a fost prima alegere pentru implementarea acestui proiect.

În 1992, Nokia oferea atât infrastructura cât și telefoanele pentru prima rețea GSM din lume, o experiență valoroasă ce a ajutat compania enorm în anii ce au urmat. În același an, Pekka Ala-Pietilä, ce era șeful diviziei Nokia Mobile Phones, a previzionat că rata de adopție a telefoanelor mobile ar putea ajunge la ”aproximativ 25% din populația țărilor cu o economie puternică până în anul 2000”, ce părea ridicol la acea vreme.

Pe măsură ce guverne din Europa și din întreaga lume au început să vândă licențe GSM, marea majoritate a concurenței Nokia nu puteau oferi o soluție completă de la A la Z. Până și firmele mari precum Ericsson și Motorola nu aveau o viziune de ansamblu a pieței la începutul anilor 90, motiv pentru care la început nu au intrat puternic pe acest segment, cum a făcut Nokia.

La momentul respectiv, Motorola s-a poziționat ca fiind cel mai mare producător de telefoane mobile din lume, cu o prezență destul de puternică în America, ce era considerată cea mai mare piață de desfacere pentru telefoane mobile din lume. De asemenea, deținea o listă foarte mare de brevete și angaja foarte mulți ingineri talentați, lucru care i-a ajutat să își construiască telefoanele aproape în întregime în fabricile proprii. Acesta era unul dintre cele mai importante avantaje concurențiale – Motorola putând să creeze telefoane mult mai ușoare și compacte. Un prim exemplu fiind Micro t-a-c, un telefon high-end ce costa 3500 $ și care venea cu o clapetă ce acoperea tastatura, însă era un telefon analogic într-o lume ce se îndrepta tot mai repede spre digitalizare.

Motorola Micro t a c
Motorola Micro t a c

Pe de altă parte, Ericsson era unul din numele puternice când vine vorba de echipamente de rețea și spre deosebire de Motorola, acesta a înțeles potențialul comunicațiilor digitale. Cu toate astea, ambele companii au avut ceva în comun — ambele au pus mai mult accent pe echipamentele de rețea, pe care le-au văzut ca pe o componentă importantă în dezvoltarea sectorului de telecomunicații și au neglijat telefoanele. Acesta este motivul pentru care în 1989, Ericsson și-a mutat divizia de telefoane într-un joint venture cu General Electric în America, doar pentru a o cumpăra înapoi 5 ani mai târziu.

În 1991, Nokia a înțeles importanța unei abordări mai ”consolidate” de a își atinge țelul de a deveni o companie globală orientată către client, Pentru asta, Ala-Pietilä a creat strategii prin care să includă: o componentă logistică globală, satisfacerea clienților și inginerie concurentă, un concept împrumutat de la companiile japoneze. Asta însemna că pentru fiecare nou produs Nokia proiectat, acesta trebuia dezvoltat de către ingineri ce lucrau îndeaproape cu echipele de logistică, producție și marketing. Totodată, acest lucru permitea companiei să aducă parteneri în etapele de cercetare și dezvoltare, ce permitea ca mai târziu aceste telefoane să se transforme într-un mod mult mai eficient din experimente în produs final.

Altă persoană ce a contribuit la succesul Nokia a fost Frank McGovern, ce s-a alăturat companiei în urma achiziției Technophone. La acea vreme, McGovern era printre puținii oameni din Nokia cu o bogată experiență într-o firmă multinațională cu expertiză de fabricație. Mai exact, s-a ocupat de liniile de producție ale Hitachi în Europa, ceea ce înseamnă că avea experiența necesară pentru a dezvolta divizia de producție a Nokia conform principiilor japoneze.

Astfel, între 1991 și 1994, compania finlandeză a ajuns de la a face 500.000 de telefoane pe an la aproape 5 milioane și de la a raporta pierderi, la un profit sănătos de 3,6 miliarde mărci finlandeze (FIM) (echivalentul la 1,44 miliarde de $ în banii de azi). Mai mult de atât, 64% din acest profit venea din diviziile Nokia Telecommunications și Nokia Mobile Phones. În iulie 1994, grupul a fost listată pe Bursa de la New York, ceea ce a permis investitorilor străini să injecteze capital în Nokia pentru a le finanța planurile de extindere globală.

Tot în 1994, Consiliul de Administrație al Nokia a decis că era timpul să înceapă cesionarea afacerilor care nu erau legate de această nouă direcție. Impactul acestei decizii a fost imens, pentru că 2/3 din forța de muncă a Nokia avea să fie înlocuită, pe parcursul a 2 ani, cu ingineri de la universitățile tehnice din Finlanda. Mediul de lucru creat de noul CEO era foarte atractiv, deși salariile erau mici inginerii fiind rotiți în mod regulat la locul de muncă, pentru a nu crea fricțiuni în interiorul firmei și pentru a le permite să capete o experiență cât mai vastă.

Ollila știa că Nokia nu avea voie să greșească în procesul de extindere la nivel internațional, dar disponibilitatea lui de a adopta o abordare inedită și neconvențională, urma să transforme Nokia dintr-o companie de telecomunicații mică apărută din cenușa unui conglomerat industrial cu probleme financiare, în cel mai mare inovator în ceea ce privesc telefoanele mobile și infrastructura telecom. Știa că pentru a avea succes, Nokia trebuia să-și valorifice capacitățile puternice de cercetare și dezvoltare și să câștige piețe noi, aflate la început, concentrându-se pe adaptarea la nevoile locale si clădirea încrederii în serviciile sale.

Un succes important al acestei strategii a fost atunci când Nokia a câștigat un contract (în detrimentul Ericsson) pentru oferirea unei soluții complete rețelei AIS din Thailanda, deși Ericsson avea o cotă de piață mai bună. Compania finlandeză a mai câștigat un contract similar, tot în 1994, al operatorului Cellnet din Marea Britanie, în defavoarea Motorola, datorită unui preț mai mic.

Nokia a continuat să își consolideze parteneriatele cu furnizori atât din Europa, cât și din America și a construit multe fabrici în China și Mexic. Aceasta a fost o componentă crucială în procesul de continuă creștere al companiei, dar nu a fost singurul. Ala-Pietilä, șeful diviziei Nokia Mobile Phones a căutat să facă telefoanele mobile mult mai atractive pentru clienți și pentru asta a colaborat cu toți inginerii pentru a crea telefoane Nokia ce să atingă standarde înalte de calitate și fiabilitate și în același timp să ofere un design aparte față de concurență.

Nokia 1011
Nokia 1011

Primul rezultat al acestor eforturi a fost Nokia 1011 în 1992 (cunoscut și ca Mobira Cityman 2000), ce a fost primul telefon GSM de la Nokia produs în masă. Avea o formă de cărămidă, cu o antenă mică extensibilă în vârf. Acesta avea o grosime de 45 de mm și cântărea 495 de grame, ceea ce pentru vremea respectivă era considerat subțire și ușor. Telefonul avea un ecran LCD mic monocrom, putea memora până la 99 de contacte, o baterie de 900 mAh ce avea o autonomie de 90 de minute pentru apeluri sau aproximativ 15 ore în standby. Cei care au cumpărat la lansare acest telefon au trebuit să plătească echivalentul a 3060$ (în banii de astăzi).

2 ani mai târziu, succesorul lui Nokia 1011 a sosit sub forma lui Nokia 2110, cu un ”design de săpun” mai mic și mai subțire, ce cântărea pe jumătate din cât cântărea predecesorul său și avea o grosime de doar 28 mm. Avea un meniu ce permitea text scrolling, iar pe ecran erau afișate nivelele bateriei și a semnalului, un simbol de notificare a SMS-urilor necitite și multe altele.

Alte funcții importante ale noului telefon erau: posibilitatea de a afișa ultimele 10 numere apelate, ultimele 10 apeluri primite și ultimele 10 apeluri ratate. Baterie avea o autonomie cuprinsă între 70 și 150 de minute în apeluri și între 20 și 40 de ore în standby. Acesta era un telefon scump destinat clienților business, astfel că lumea cumpăra, în schimb, modelul ieftin Nokia 232, ce avea un preț de 730$ (echivalentul în banii de astăzi).

Nokia 232
Nokia 232

Până în 1995, forța de muncă a Nokia aproape că s-a dublat, iar profitul operațional a crescut cu aproape 40% față de anul anterior. Cu toate astea, compania a pierdut, în acel an, controlul asupra lanțului său de aprovizionare din momentul în care a realizat că nu mai poate face față cererii, ce depășise cu mult numărul de 300000 de telefoane pe an, pe care Ollila credea că este un target realistic în 1992. În plus, faptul că unul dintre furnizori avea probleme de randament după ce și-a reutilat una dintre fabrici a făcut ca Nokia să se afle în postura în care să nu poată să își onoreze un volum important de comenzi. Directorii de producție ai Nokia nu aveau o imagine în timp real a cifrelor de vânzări, așa că livrau produse într-un număr cât mai mare pe diverse piețe fără să primească feedbackul de care aveau nevoie.

Frank McGovern l-a ales pe Pertti Korhonen, ce conducea una dintre fabricile cheie ale Nokia la vremea respectivă, pentru a găsi un furnizor care poate să îi ajute să iasă din criza logistică. Furnizorul s-a dovedit a fi SAP, care a proiectat și a instalat un sistem ERP cu ajutorul căruia Nokia avea o imagine clară asupra întregii activități logistice de pe glob și permitea directorilor de producție să urmărească cu exactitate cerințele de cumpărare, producție, inventariere și distribuție.

Acest sistem era complet funcțional în doar 6 luni, oferindu-le astfel celor de la Nokia, din nou controlul asupra lanțului de aprovizionare. Pentru a vă face o idee asupra impactului pe care l-a avut, intervalele la care se făceau inventar s-au micșorat de la 154 de zile la 68 de zile, costurile generate de inventariere au scăzut cu 50%, iar fabrica principală a Nokia din Salo Finlanda a ajuns de a îi lua câteva luni pentru a adăuga o linie de producție nouă la capacitate maximă la a îi lua mai puțin de o lună.

Ani de-a rândul, aceasta s-a dovedit a fi unul dintre avantajele principală ale Nokia față de competitori ce au rămas la vechile obiceiuri.

Gama Nokia 9000 Communicator și lansarea Symbian OS

Nokia 9000 Communicator
Nokia 9000 Communicator

La sfârșitul anilor 1990, Nokia a lansat primul său smartphone Nokia 9000 Communicator. Acesta a fost rezultatul a peste 4 ani de cercetare concentrată pe realizarea unui pocket computer. La momentul în care a ajuns pe piață în august 1996, nu mai era demult un concept nou, Apple deja intrase pe această piață cu Newton, în timp ce IBM crease Simon Personal Comunicator. Cu toate astea, niciunul dintre cei 2 nu au avut succes pe piață din cauza prețului mult prea ridicat pentru acea vreme.

Nokia 9000 Communicator a fost un smartphone în era în care cuvântul smartphone descria un concept. Cuvântul a apărut prima oară, într-o publicație, în anul 1995 pentru a descrie PhoneWriter Communicator de la AT&T, dar abia 1 an mai târziu cei de la Ericsson au lansat un dispozitiv numit ”smart-phone” – GS 88 “Penelope”. Acest tip dispozitiv împrumuta funcții pe care calculatoarele le făceau într-o ”cărămidă portabilă”, și venea pentru prima oară cu tastatură QWERTY. A durat totuși câțiva ani până când aceste noi dispozitive au devenit atractive pentru clienți.

Nokia 9000 Communicator motherboard
Nokia 9000 Communicator motherboard

Primul dispozitiv Nokia Communicator a fost echipat cu componente high-end, ce includ un procesor Intel cu o frecvență de 24 Mhz, 4 MB de RAM și 4 MB ROM, din care 2 MB erau disponibile utilizatorului. Când era deschis, un ecran monocrom de 4.5 inch cu o rezoluție de 640 x 200 își făcea apariția, alături de o mini-tastatură QWERTY, ce putea fi folosită pentru a primi și trimite emailuri, precum și pentru trimiterea de faxuri folosind modemul GSM, ce putea atinge o viteză maximă teoretică de 9.6 kilobiți pe secundă.

Nokia 9000 suporta un web browser rudimentar. Cel mai mare avantaj al acestui dispozitiv era faptul că rula sistemul de operare PEN/GEOS 3.0, care emula în mare parte experiența Windows 95 de pe PC, cu aplicații precum: Notes, Calendar, Calculator, Composer, Serial Terminal, Telnet, și un ceas ce afișa ora pe glob.

Nokia 9000 Communicator phone side
Nokia 9000 Communicator phone side

Atunci când nu doreai să folosești aceste funcții, puteai să îl închizi și să îl folosești ca pe orice alt telefon de la acea vreme. Puteai dezactiva funcția de telefon și să folosești funcțiile de PC ale Nokia 9000 Communicator și vice-versa, dar ambele erau mereu conectate, astfel puteai începe să scrii un SMS pe partea de telefon și să o continui pe partea de PC.

Compania a îmbunătățit conceptul original prin câteva modele ulterioare, primul model fiind lansat în 1998 sub numele Nokia 9110 și 9110i. Acestea veneau cu un procesor mai rapid, AMD Elan SC450, ce funcționa la o frecvență de 33 Mhz, cântărea pe jumătatea modelului Nokia 9000 și rezolva multe dintre problemele modelului original, printre care nevoia de a folosi un adaptor special pentru încărcare și conectare la calculator. De asemenea, includea un slot de card MMC, pentru extinderea spațiului de stocare.

Unul dintre motivele pentru care Nokia a investit foarte multe resurse în lansarea la intervale scurte de timp de telefoane cu funcții de date mobile a fost faptul că cei ce se aflau în conducere la vremea respectivă și-au dat seama de potențialul pe care îl au aceste dispozitive ce satisfac atât nevoile clienților casnici cât și business. Pe de altă parte, era amenințarea competitorilor precum Apple și IBM, ce încercaseră anterior însă nu au găsit rețeta succesului, însă puteau reîncerca oricând.

Cei din conducerea Nokia știau că cei de la Microsoft căutau să facă un parteneriat cu producătorii de telefoane, precum și cu operatorii de telefonie mobilă pentru a aduce Windows-ul pe dispozitivele mobile. Microsoft câștigase deja o cotă mare de piață pe partea de PC-uri folosind această strategie, însă Nokia nu dorea să devină doar un simplu furnizor de echipamente, cu o marjă de profit mică.

Nokia 9110i Communicator
Nokia 9110i Communicator

Seria de telefoane Communicator a fost un important punct de plecare pentru Nokia, prin care aceștia își demonstrează competențele de a crea telefoane tradiționale cu interfețe cu text simplu ce pot fi ușor adaptate pentru piețele locale. Prin comparare, dispozitivele Communicator au necesitat un efort uriaș pentru alocarea resurselor necesare cercetării și întreținerii unui sistem de operare cu interfață grafică, o gamă mare de aplicații și suport pentru o varietate mare de standarde de rețea.

Deși a avut succes în Europa, primele telefoane Communicator au fost un produs de nișă în SUA, deoarece Nokia nu a reușit să convingă operatorii să treacă la standardul GSM. În ceea ce privește software-ul, compania a realizat rapid, după experiențele avute cu Nokia 9000 și 9110, că trebuie să renunțe la sistemul GEOS, ce consuma foarte multe resurse, și să treacă la un sistem de operare mult mai eficient pentru dispozitivele mobile. Acest sistem de operare se numea EPOC, un OS pe 32 de biți dezvoltat de o companie din Marea Britanie numită Psion și a fost un proiect ambițios ce avea să fie baza pentru ceva mult mai mare în anii ce au urmat.

Nokia nu a fost singura companie ce a văzut o amenințare în strategia Microsoft de a câștiga cotă de piață pe acest segment cu o variantă de Windows pentru mobil. Ericsson și Motorola erau la fel de îngrijorați asupra impactului pe care l-ar fi avut asupra businessului, astfel că în parteneriat cu Nokia au creat joint venture-ul numit Symbian cu scopul de a dezvolta un sistem de operare pentru mobil ce să poată fi folosit de către orice producător de telefoane.

Ideea din spatele sistemului de operare Symbian era simplă – să creeze un microkernel și librăriile asociate acestuia, precum și o interfață grafică ce să poată fi ușor de modificat pentru a reflecta mai bine viziunile producătorilor de telefoane legat de ceea ce acestea pot face și despre cum ar trebui să arate funcțiile acestora. Companiile trebuiau să plătească aceeași sumă pe licența de utilizare a Symbian OS, asigurându-se astfel că nici o entitate nu va avea control total asupra sistemului de operare și că aceștia își pot dezvolta propriile interfețe peste el. Dezvoltatorii pot avea acces ușor la potențialul platformei Symbian fără a fi nevoie de alocarea a prea multe resurse pentru a oferi suport telefoanelor mai multor producători – asta cel puțin în teorie.

Nu a trecut mult timp până când primul smartphone cu sistem de operare Symbian a fost lansat pe piață. În 2001, Nokia a lansat cea de-a treia generație de telefoane Communicator (cunoscut și ca Communicator 9210) ce rula Symbian versiunea 6 (ce era bazat pe EPOC versiunea 5). Această versiune, numită Crystal, nu a avut o viață prea lungă, iar Nokia l-a îmbunătățit, lansând mai târziu Symbian Series 80. Hardware-ul de pe Communicator 9210 era evoluția normală a seriei 9000, având un ecran intern color ce suporta o rezoluție de 640 x 200 de pixeli. Iar când era închis arăta ca orice altă ”cărămidă de telefon” cu un ecran mic monocrom de 80 x 48 pixeli și cu o antenă extensibilă.

Acesta era un dispozitiv foarte performant pentru vremea respectivă, ce venea cu procesor ARM9 pe 32 de biți la o frecvență de 52 Mhz, 16 MB de memorie și senzor infraroșu. A fost, de asemenea, primul telefon Nokia cu memorie extensibilă MMC, precursorul tehnologiei cardurilor SD de astăzi. Nokia a continuat să îmbunătățească designul modelului 9210 prin generațiile următoare începând cu 9210i în 2002, ce venea cu 40 MB memorie internă, suport pentru video streaming și cu un ecran LCD cu iluminare LED. În 2005, Nokia a introdus telefonul Nokia 9500 cu o versiune mai matură a interfeței grafice Symbian Series 80, conectivitate Wi-Fi și o cameră – toate adăpostite într-o carcasă mult mai mică și mai ușoară, cu o grosime de doar 24 mm și o greutate de 222 grame. Acest model a fost urmat de Nokia 9300 ce oferea un set de funcții similare într-un design mai mic și mai ușor, ce cântărea doar 167 de grame.

Modele clasice

Nokia 5110 Nokia 3210 Nokia 7110
Nokia 5110 Nokia 3210 Nokia 7110

Între timp, pe partea de telefoane clasice, Nokia a lansat unele din cele mai emblematice modele de telefoane din istorie, între 1998 și 2000. Nokia 5110 a fost primul telefon ce permitea schimbarea carcasei și totodată primul telefon ce venea cu jocul Snake.

A urmat lansarea lui Nokia 3210. Telefonul mult mai compact avea o mai bună autonomie a bateriei, i se putea schimba carcasa (fiind disponibilă o gamă largă de culori pentru aceasta). Acesta avea o listă mare de ringtonuri clasice și era rezistent la căzături pe ciment. Era un telefon accesibil proiectat de o echipă condusă de Frank Nuovo și desi nu a fost lansat cu atâta fanfară precum sunt lansate telefoanele în ziua de astăzi tot a reușit să fie vândut în peste 160 de milioane de unități în întreaga lume.

Nokia 3310
Nokia 3310

A urmat lansarea lui Nokia 3310 ce s-a vândut în încă 26 de milioane de exemplare, urmând aceeași rețetă a simplicității și durabilității, cu un design prietenos ce îl făcea atractiv pentru publicul larg. Și deși telefoanele Nokia 3210 și 3310 nu au primit prea mare atenția din partea presei la vremea respectivă, acestea au jucat un rol important în revoluția telefoanelor mobile și a subliniat niște lecții importante pe care Nokia le-a pus în practică pentru a avea succesul de la începutul anilor 2000.

Cu câțiva ani înainte, în 1996, Nokia 8110 a ieșit în evidență prin capacul pe șină ce acoperea tastatura și designul curbat, ce i-a dat mai târziu porecla de ”telefonul banană”. Telefonul era ușor și era conceput pentru segmentul business. Telefonul nu a fost foarte popular până când o versiune alternativă a acestuia a apărut în filmul Matrix. Telefonul ce a apărut în film, avea un capac pe arc ce nu făcea parte din designul inițial, dar această ”funcționalitate” a fost implementată în Nokia 7110, ce a fost lansat în 1999.

Un alt telefon ce a ieșit în evidență anul acela a fost ultra compactul Nokia 8210, atunci când miniaturizarea unui telefon era o caracteristică cheie în sine. Și modelul 8210 a apărut în multe filme. Acesta putea stoca până la 250 de contacte și venea cu port infraroșu pentru comunicare cu PC-urile compatibile, dar și cu imprimante. Telefonul Nokia 8210 a fost un telefon clasic popular timp de mulți ani, pentru cei care își doreau un telefon mic cu o autonomie a bateriei mare și fără funcții de conectivitate moderne.

Nokia 8210
Nokia 8210

Frank Nuovo s-a alăturat echipei Nokia în 1993 și a început să lucreze full time ca șef al departamentului global de design în 1995. În următorii ani a înființat un centru dedicat de design în Los Angeles, California, urmate de alte două în Anglia și Finlanda. Acestea au fost înlocuite de către mai mukte echipe ce lucrau la distanță în Japonia, China, Germania și Danemarca. Astfel, Nuovo a putut să își coordoneze echipele pentru conceptele sale de design îndrăznețe ale formelor telefoanelor Nokia, o direcție de design numită ”Vision 99”. El a aplicat și strategia Nokia de a se mula pe nevoile și preferințele variate ale clienților ce a dus la crearea de caracteristici ce aveeau succes la un anumit segment de piață, precum tineret, sport, premium, lux și business, lucru ce nu mai fusese făcut până acum cu telefoanele.

Cu alte cuvinte, Nuovo a văzut o oportunitate în timpul scurs între ciclurile de viață ale chipseturilor pentru telefoane pentru a deveni cvreativ în ceea ce privește designul telefoanelor Nokia. Departamentul de design al companiei a făcut schimbări importante cu Nokia 3210, prin introducerea antenei în interiorul telefonului alături de acumulatorul, care a trebuit modificat pentru a crea spațiu suplimentar.

La început aceasta a fost un motiv de tensiune între departamentul de design și echipa de ingineri de la Nokia și a făcut telefonul mai larg și mai voluminos într-un moment în care industria se îndrepta în direcția opusă cu fiecare design nou. Cu toate astea, modificările acestea de design au avut și efecte pozitive:

  • o carcasă mai mare, însemna un ecran mai mare
  • având dimensiuni mai mici, făcea ca telefonul să stea mai bine în buzunar față de alte telefoane
  • tastatura detașabilă și capacul de pe spate a dus la crearea unei game foarte mari de accesorii pentru telefoanele Nokia

Telefonul Nokia 3210 de asemenea, a stabilit ideea că telefoanele ar putea să fie folosite și ca ca dispozitive de divertisment pentru a trece timpul, mulțumită în mare măsură unui joc simplu și captivant numit Snake. Dacă nu îți plăceau ringtonurile incluse în telefon, puteai compune altele noi. Astea și faptul că puteai schimba carcasa cu un număr foarte mare de variante de carcase a făcut din acesta un adevărat succes.

A ajutat foarte mult faptul că Nokia era ocupat să rămână în topul inovatorilor de tehnologie în jurul standardului GSM. În Europa oamenii preferau să folosească mai mult serviciile prepay, ce a dus la formarea unui obicei de a scrie SMS-uri de fiecare dată când apelurile pot fi evitate. Nokia a proiectat telefoanele 3210 și 3310, având în vedere acest aspect, așa că le-au făcut taste mai mari și au adăugat tehnologia T9 de predicție a textului pentru a ajuta la scrierea mai rapidă a mesajelor, precum și ”picture message” preinstalate ce arată ca niște fosile comparativ cu emoji-urile din ziua de azi.

Nokia 3210
Nokia 3210

Cele 2 telefoane au ajutat Nokia să ia ”coroana” de la Motorola ca cel mai mare producător de telefoane din lume ca număr de vânzări, titlul pe care l-a deținut până în 2012, când Samsung a avut momentul lor de glorie. În 2017 HMD Global – o umbră a vechii divizii business de telefoane mobile a Nokia – a adus un tribut telefonului Nokia 3310 pe care l-a relansat cu conectivitate 4G. Telefonul venea cu ecran color cu o rezoluție de 240 x 320 pixeli, memorie internă de 16 MB ce putea fi extinsă cu ajutorul unui card microSD, o cameră de 2 megapixeli și o interfață grafică simplă în care cel mai complex element este Opera mini browser – totul pentru prețul de 60$. Acesta a creat multă vâlvă, însă a venit într-un moment în care orice sentiment de nostalgie pe care acesta l-ar fi provocat era amestecat cu un gust dulce-amar de dezamăgire față de ce a foist Nokia odată.

Nokia: de la o companie mică la un gigant

Divizia Nokia Mobile Phones știa că are toate incredientele necesare în cadrul companiei pentru a își croi drumul către dominația industriei telefoanelor și era nerăbdătoare să își pună în aplicare viziunea legată de cum ar trebui să arate un smartphone, conducerea NMP fiind convinsă că acesta era viitorul. În perioada anilor 2000 și 2010 au fost lansate multe telefoane Nokia, în care designerii și inginerii au lucrat împreună pentru a crea diverse forme și seturi de funcții ce se pot plia pe orice preferințe, uneori devenind foarte neconvenționali.

În același timp NMP cerceta modul în care ar putea stimula alianțele cu alte organizații pentru a aduce servicii utile pe noile dispozitive. Compania s-a alăturat forumului Wireless Access Protocol (WAP) și a căutat să încheie parteneriate cu firme de telecomunicații, bănci și furnizori de internet precum AOL și Amazon. Nu a trecut mult timp și conducerea NMP a realizat că aceste eforturi nu erau o strategie bună deoarece mulți dintre acești aliați erau platforme pe care și competitorii le puteau folosi.

Avantajul Nokia era acela că putea lansa repede noi modele de telefoane și să deservească o bază mare și diversă de clienți. Acesta se va dovedi a fi și punctul lor slab puțin mai târziu, însă la începutul anilor 2000 Nokia și-a lăsat amprenta pe piața telefoanelor, făcând telefoanele ”cool” și ușor de folosit.

Compania a pus bazele “Digital Convergence Unit” ce a fost condusă de către Anssi Vanjoki, ce a fost entuziasmat de numărul mare de oportunități oferite de ecranele color, chipseturile mobile mult mai eficiente și de platforma Symbian.

Nokia 7650
Nokia 7650

La începutul anilor 2000, Vanjoki a condus un proiect cu numele de cod ”Calypso”, în cadrul căruia nu mai puțin de 500 de ingineri Nokia și-au unit forțele pentru a integra o cameră digitală într-un telefon, lucru descurajat de conduderea diviziei de telefoane Nokia, ce o considerau ca fiind o resursă risipită. La scurt timp li s-a demonstrat contrariul, odată cu sosirea lui Nokia 7650, ce venea cu o cameră VGA inclusă, într-un moment în care rivalii ofereau această funcție ca un add-on greoi de folosit.

Telefonul Nokia 7650 a fost cea mai importantă lansare, din 2001, a companiei și totodată primul telefon ce folosea platforma Symbian S60 cu meniul său bazat pe iconițe ușor de recunoscut. Ecranul de 2.1 inch avea o rezoluție de 176 pe 208 pixeli, insuficientă pentru a afișa pozele de 640 pe 480 pixeli. Cu toate astea un mare minus era faptul că memoria internă era limitată la doar 4 MB și nui putea fi extinsă sub nici o formă.

Nokia 7650 Camera
Nokia 7650 Camera

Altfel Nokia 7650 era echipat cu un procesor performant ARM9 ce rula la o frecvență de 104 Mhz, ce era capabil să ruleze atât aplicații Java cât și aplicații EPOC, făcândul atractiv pentru mulți deși avea un preț de 600 euro ( echivalentul a 822 euro sau 970 $ în banii de astăzi. Avea conectivitate Bluetooth și o tastatură pe sanie ce îi permitea să fie destul de compact pentru a încăpea cu ușurință în buzunar. Putea de asemenea, trimite mesaje Multimedia (MMS).

Nokia a promovat acest nou telefon ]n perioada ]n care a fost lansat filmul Minority Report, ceea ce a mărit vizibilitatea acestuia și a contribuit enorm la numărul de vânzări. Dar ce l mai important este că modelul 7650 a creat un standard în ceea ce privește modul în care o cameră de telefon trebuie să fie concepută și a pus bazele unor designe îndrăznețe ce au adus venituri uriașe companiei.

Acesta nu a fost cu adevărat primul telefon cu cameră: acest titlu îi revine lui Sharp J-SH04 ce a fost lansat în 2000. Cu toate astea, rezoluția era slabă, iar telefonul era disponibil doar în Japania, fiind astfel foarte puțin cunoscut comparativ cu Nokia 7650, ce a devenit foarte popular în Europa în doar câteva luni de la lansare, deși avea competiție din partea Palm OS și a dispozitivelor Windows CE.

Nokia 3650
Nokia 3650

Succesul lui Nokia 7650 a dus la lansarea lui Nokia 3650 în 2002. Acest nou telefon avea specificații aproape identice, dar suporta extinderea memoriei interne prin intermediul unui slot de memorie MMC și a înlocuit tastatura pe sania, cu una mai puțin obișnuită, circulară.

Compania a lansat acest telefon ca fiind un competitor direct pentru Sony Ericsson P800, ce avea un design mai convențional și avea un preț de 400$ (aproximativ 605$ în banii de astăzi). Tastatura circulară era mai mult un inițiator de conversație decât un mod eficient de a apela sau de a scrie SMS-uri și lucruri mici precum un meniu ce permite comutarea între aplicațiile deschise, dar și un calendar cu multe funcții a contribuit la creerea unei experiențe plăcute pentru utilizator.

Nokia 6800
Nokia 6800

În același an a fost lansat Nokia 6800, ce venea cu o tastatură QWERTY pliabilă ce făcea trimiterea SMS-urilor mult mai ușoară. Avea, de asemenea, inclusă o aplicație de e-mail ceea ce îl făcea atractiv pentru utilizatorii business.

Nokia a lansat noi versiuni ale acestui model până în 2005, dar cel mai popular model al seriei 6800, a fost modelul 6820, ce era mult mai compact și avea aceleași funcții ca cele ale predecesorilor săi.

Nokia N Gage
Nokia N Gage

În 2003, Nokia a lansat N-Gage, un hibrid între o consolă portabilă și un telefon conceput pentru a atrage gamerii. Aceasta se întâmpla într-o perioadă în care telefoanele nu erau asociate cu entertaimentul, iar cei de la Nintendo câștiga fani printre copii cu ajutorul consolei portabile Game Boy Advance. În timp ce alte companii încercau ”să taie din elanul” Nintendo prin dezvoltarea de alternative ce veneau echipate cu hardware mai performant, Nokia a venit cu o cu totul altă abordare și anume de a face un dispozitiv multifuncțional ce să elimine nevoia de a căra o mulțime de dispozitive pentru fiecare activitate.

Era, de asemenea, perioada când Java 2 Micro Edition (J2ME) începuse să se dezvolte, iar N-Gage era înainte de vreme lansat. Era un telefon Symbian cu funcții complete, ce avea un ecran puțin mai mic ca cel al Game Boy, ce era de 2.9 inch și avea o rezoluție de 240 pe 160 pixeli, dar componente mult mi performante. Avea opțiunea de online multiplayer, iar Nokia a promovat acest telefon ca fiind un competitor pentru Game Boy Advance, dar avea câteva defecte importante de design. De exemplu, comenzile erau incomode pentru jocuri, introducerea casetei de joc necesita scoaterea bateriei, iar telefonul trebuia fi ținut într-o anumită poziția pentru a fi folosit ca telefon. Aceste probleme au fost în mare parte rezolvate de N-Gage QD, ce a fost lansat în 2004, însă era deja prea târziu.

Nokia N Gage games
Nokia N Gage games

N-Gage a fost un eșec la lansare, deși a fost disponibil în 30.000 de magazine la nivel global, iar Nintendo a reușit să vândă de 100 de ori mai multe Game Boy Advance decât ”telefonul taco” al celor de la Nokia în prima săptămână de la lansarea acestuia.

Succesul N-Gage a fost afectat și de prețul prohibitiv, în timp ce Nintendo Game Boy Advance avea un preț de 200$ (echivalentul a 295$ în zilele noastre), prețul unui N-Gage era 300$ (echivalentul a 443$ în zilele noastre). Un alt factor ce a dus la eșecul N-Gage a fost faptul că jocurile lansate pentru acest telefon, apăreau la scurt timp și pe alte telefoane.

Chiar și când comercianții au început să nu își mai aprovizioneze magazinele cu N-Gage, Nokia a continuat să îl fabrice până în 2006 și au lansat ultimul joc pentru el în 2007. Până atunci, Nokia a vândut aproximativ 3 milioane de unități, de 3 ori mai puțin decât și-ar fi dorit compania și de 27 de ori mai puțin decât numărul de unități Game Boy Advance, pe care Nintendo a reușit să le vândă de-a lungul timpului. Aceasta a fost o lecție grea pentru Nokia.

Nokia 7600
Nokia 7600

Dacă N-Gage a avut un design atipic, în 2004, Nokia 7600, a arătat încă o dată faptul că producătorul nu se teme să continue să experimenteze cu designuri neconvenționale de telefoane. De dara aceasta, telefonul era conceput pentru a stabilii o modă care să dureze puțin, pentru ca clienții să schimbe telefoanele frecvent.

Forma de lacrimă, plasticul colorat și carcasele interschimbabile nu puteau fi considerate apogeul designului, dar totuși atrăgeai privirea trecătorilor dacă erai văzut vorbind la un astfel de telefon. Tastatura era împărțită în două rânduri, făcând astfel imposibilă utilizarea telefonului cu o singură mână, iar folosirea telefonului cu 2 mâini nu era la fel de plăcută ca a modelului Nokia 6800, de exemplu. Nu era un telefon mare, dar deși cântărea doar 123 de grame, designul wide al acestuia îl făcea să nu fie comfortabil de ținut în mână în timpul apelurilor.

Acesta era un telefon 3G, al doilea după Nokia 6650, însă specificațiile acestuia erau de telefon low-end, iar prețul mare îl făcea mai puțin accesibil decât alte modele. Nici autonomia bateriei nu era punctul forte al telefonului și deși a fost oferit gratuit la anumite abonamente, nu a reușit să aibă prea mare succes.

Nokia 7820
Nokia 7820

Un alt telefon Nokia important ce a fost lansat pe piață în 2004, a fost Nokia 7280, cunoscut și ca ”telefonul ruj”. La fel ca telefonul ”lacrimă”, acest nou model a fost conceput pentru a atrage atenția.

Atât componentele, cât și ecranul erau decente pentru acea perioadă, însă designul excentric al lui Nokia 7280 au dus la lipsa unei tastaturi, fiind astfel forțat să folosești o rotiță multifuncțională ce îți testa răbdarea. Într-un fel, era o versiune fizică a rotiței click a iPod și avea 18 crestături ce ofereau un feedback tactil subtil, dar era departe de a fi ideal pentru scrierea de mesaje și chiar apelarea de numere lungi.

Glisarea telefonului în sus, scotea la iveală camera VGA, iar ținerea telefonului în timpul apelului era mult mai ușoară datorită formei sale unice.. Avea o durată medie de viață a bateriei, însă ce făcea acest telefon neatrăgător, era prețul prohibhitiv de 600$ (echivalentul a 860$ în zilele noastre). Cu toate astea, Nokia nu a fost impactată – compania a vândut 66 de milioane de telefoane în acel an și a făcut peste 1 miliard de $ profit, chiar dacă a pierdut din cotele de piață din SUA și Europa și a fost pedepsit de operatorii de telefonie mobilă pentru că a întârziat cu ofertele.

Această ultimă parte este foarte importantă, Nokia schimbându-și prioritățile de la a fi inovator la a își face, cât mai rapid, divizia de telefoane mobile un succes. Cu alte cuvinte, Nokia a preferat să aștepte ieftinirea componentelor hardware, pentru a le cumpăra în cantități mari și să arunce pe piață o gamă variată de designuri îndrăznețe la exterior însă care aveau un hardware mediocru sau învechit.

Nu a ajutat faptul că Nokia lansase numeroase servicii în anii 90 cu website-ul său Club Nokia, unde oamenii puteau să descarce ringtonuri, jocuri și poze. Acesta era un concept similar cu iTunes și App store-ul pe care îl folosim astăzi, ânsă operatorii nu au vrut să permită Nokia să intre în acest ecosistem software. Ca urmare, operatorii au decis să promoveze telefoane de la Samsung, Sharp, HTC și LG, afectând astfel vânzările Nokia.

În 2004, Nokia a renunțat la strategia Club Nokia și a spus operatorilor că nu va mai dezvolta servicii multimedia. Făcând asta, compania a reînnoit parteneriatele cu operatorii de telefonie mobilă și chiar a decis să lucreze cu ei pentru a crea telefoane personalizate cu branding comun ce erau făcut pentru a satisface anumite nevoi.

Această mișcare a avut un efect positiv imediat asupra performanțelor Nokia de pe toate piețele, mai puțin din SUA, unde erau niște provocări unice pe care compania nu putea să le depășească. De exemplu, piața din SUA avea puțini operatori, iar aceștia doreau să își vândă telefoanele blocate în rețeaua proprie. Nokia a încercat să vândă telefoane neblocate în rețea, însă marea majoritate a acestora erau GSM pe o piață unde operatorii foloseau tehnologia CDMA. Ca urmare, cota de piață a Nokia a coborât sub 10% și a rămas acolo.

Nokia 7710
Nokia 7710

În ciuda acestui eșec, Nokia a continuat să se concentreze pe noi telefoane în 2005. Unul dintre modelele importante lansate în acel an a fost un Nokia 7710, ce era un smartphone cu ecran mare și totodată, primul telefon Nokia cu touchscreen. Avea un ecran de 3.5” cu o rezoluție de 640 pe 320 pixeli și a fost primul telefon cu Symbian Series 90 UI. Era un telefon mare ce nu încăpea bine ăn buzunar, cu un procesor lent și cu un touchscreen ce nu răspundea la fel de bine ca telefoanele din ziua de azi și care avea nevoie, de cele mai multe ori, de un stylus.

În același an, Nokia a lansat N90 – un telefon 3G cu un design “twist-and-shoot” ce îl făcea interesant pentru pasionații de camere foto. Telefonul se deschidea ca unul cu clapetă și în același timp, ecranul se putea roti, transformând telefonul într-o cameră video cu senzor de 2 MP și cu buton dedicat de înregistrare.

Camera folosea lentile Carl Zeiss Tessar, Nokia considerând că obiectivul joacă un rol mai important decât rezoluția senzorului. Vizionarea imaginilor pe ecran era o experință frumoasă, dat fiind faptul că avea o densitate a pixelilor de aproape 260 de pixeli pe inch.

Nokia N90
Nokia N90

Telefonul Nokia N90 avea interfața Series S60 a Symbian OS și includea aplicația RealPlayer ce permitea redarea de fișiere MP3 și AAC. Unul dintre dezavantajele acestui telefon este faptul că Nokia nu a inclus și o mufă 3.5mm audio jack, clienții fiind nevoiți să folosească căștile de proastă calitate incluse în pachet ce aveau o mufă specială. Un alt dezavantaj îl reprezenta memoria internă foarte mică de doar 31 MB, ce este foarte puțin pentru un telefon ce se vrea a fi folosit ca player și cameră. La lansare, prețul acestui telefon era de 600$ (echivalentul a 835$ în zilele noastre), deci nu era un telefon pentru toate buzunarele.

În timp ce N90 a fost conceput pentru pasionații de fotografii. Nokia a mai produs un telefon pentru muzică, în forma lui N91. Telefonul avea o carcasă din oțel inoxidabil și avea o memorie internă mult mai generoasă de 4GB (oferită de un mini-HDD Toshiba) în prima versiune a telefonului, apoi de 8GB într-o versiune ulterioară. Telefonul avea de asemenea, butoane dedicate de redare media, un buton de blocare pentru aq preveni apăsarea accidentală a butoanelor în timp ce asculți muzică, precum și o mufă standard de 3.5 mm pentru căști.

Nokia N91
Nokia N91

Nokia a adăugat și suport Wi-Fi pe N91. Compania lansase recent aplicația Nokia Podcasting, ce permitea să cauți, să descarci și să te abonezi la podcasturi fără a fi nevoie să conectezi dispozitivul la calculator. În plus, Web browser-ul mobil pe care paginile se încărcau în varianta full desktop, ceea ce făcea dificilă navigarea pe un ecran atât de mic.

Telefonul Nokia N91 a fost promovat cu un competitor al Apple iPod și în anumite privințe oferea pachete atractive pentru persoanele care doreau un telefon/PDA ce să poată să redea muzică și podcasturi. În același timp, lansarea mult așteptatului telefon a fost amânată până în 2006 din cauza problemelor digital rights management (DRM), acesta nu era la fel de mic ca Apple iPod, iar butoanele media nu se comparau cu rotița cu click de pe iPod. Prețul era identic cu cel al N90.

Cu toate astea, Nokia a fost mândră de gama de telefoane N-series. Anssi Vanjoki, care era pe vremea aceea era șeful departamentului Multimedia Business Group, a spus celor de la NBC News că Nokia a devenit deja un simbol al mobilității, iar telefoanele din gama N-series au fost menită să ” definească o categorie complet nou, și anume multimedia”. În ceea ce privește N91, Vanjoki a explicat că ”multiplele opțiuni de conectivitate și performanța mare în toate aspectele îl face cel mai bun tonomat mobil conectat”.

Nokia 7380
Nokia 7380

În 2006 au fost lansate mai multe telefoane orientate spre modă, ca parte a colecției “L’Amour II” care combină metalul, pielea și mătase pentru a crea un design luxos. Cel mai uimitor model dintre toate este Nokia 7380 care este succesorul spiritual al ”telefonului ruj”. Acest nou model nu era ”pe sanie” și a înlocuit rotița de scrool fizică pentru o versiune cu touch diferită de cea a iPod.

Un an mai târziu, Nokia a lansat mult anticipatul N95, primul telefon al companiei cu contur bine rotunjit. Era un telefon foarte scump, ce costa 795$ (1045$ în banii de azi, dar avea tot ceea ce aveai nevoie într-un design stilat cu un mecanism de glisare în 2 moduri. Glisarea părții din față în sus scotea la iveală o tastatură în timp ce glisarea în jos, scotea la iveală niște butoane pentru redare media ce erau proiecate pentru a avea ușor acces la ele când telefonul era așezat în landscape.

Nokia N95
Nokia N95

Acesta rula Symbian OS cu S60 3rd Edition UI pe un ecran mare de 2.6” și crea o experiență plăcută datorită procesorului dual-core ARM11 și a celor 64 MB de RAM. Acesta avea o cameră principală de 5 megapixel și o cameră frontală cu o rezoluție modestă de 352 x 288 pixeli pentru apeluri video. Memoria internă de 150 MB putea fi extinsă cu aqjutorul unui card microSD, și avea opțiuni de conectivitate complete: USB, Bluetooth, Infraroșu și Wi-Fi. Puteai, de asemenea, să conecteze N95-ul la calculator pentru a te conecta la internet prin reșțeaua mobilă.

GPS-ul integrat și noua aplicație Maps făcea navigarea ușoară, cu instrucțiuni vocle la fiecare viraj, planificarea rutelor și multe altele. Un meniu multimedia, regândit în stil carusel și o integrare bună a serviciilor de muzică, radio și podcast nu îl făceau un adevărat înlocuitor a iPod sau Zune, dar se apropia mult de acestea pentru un telefon din acea perioadă.

Nokia N95 keyboard
Nokia N95 keyboard

Camera suporta autofocus și crea imagini și videoclipuri la o calitate decentă, rezoluția VGA la 30 de cadre pe secundă, ce era impresionantă pentru vremea aceea, datorită lentilelor Carl Zeiss. Butonul de cameră în doi pași făcea fotografierea amuzantă și ușoară. Și deși nu era primul telefon cu accelerometru, a fost primul care l-a folosit cum trebuie, pe lângă folosirea pentru stabilizarea imaginii filmate și pentru a salva pozele în poziția în care au fost făcute, Nokia a dat acces la senzor și aplicațiilor de la terți.

Pentru a înțelege cât de mult efort a depus Nokia pentru a face din N95 ”cuțitul elvețian pentru locuitorii urbani” trebuie să te uiți în cutia cu care venea acesta… unul dintre accesorii fiind un cablu video composite cu mufă de 3.5 mm ce permitea proiecarea imaginii de pe telefon pe televizor. N95 suporta și DLNA și putea fi folosit ca media server prin Wi-Fi, permițând partajarea de fotografii, muzică și videoclipuri către alte dispozitive din rețea.

Autonomia bateriei era mai proastă comparativ cu alte telefoane, din acea perioadă, care aveau mai puține funcții și în funcție de modul de utilizare al telefonului, bateria putea ține între 1 și 2 zile. Nokia a remediat din aceste probleme în cea de-a doua versiune a lui N95, punând o baterie de 1,200 mAh în loc de 950 mAh, 8 GB de memorie internă (fără slot microSD) și 128 MB de RAM.

Lansarea lui N95 a vut întârzieri și era presiune din partea competiției, mai exact a flagshipurilor Sony Cybershot și Walkman din acel an, plus din partea telefoanelor cu touchscreen precum LG KE850 (cunoscut și ca LG Prada) și a primei generații Apple iPhone. Totuși acestea nu au afectat N95 pe termen scurt, acesta fiind vândut mult mai bine decât alte telefoane din gama N-series. Potrivit celor de la Nokia, N95 s-a vândut în 7 milioane de exemplare până la sfârșitul lui 2007 și 12 milioane de unități până în 2009, când a fost scos din producție.

Acest model are un loc spăecial în inima fanilor Nokia. Atât de mult încât HMD Global, compania care în prezent produce telefoanele Nokia, a căutat să îl reinventeze pentru ”epoca modernă”. La fel ca toate telefoanele Nokia clasice ce au fost ”reînviate”, N95 ar fi recreat într-un stil modern, un ssandviș din sticlă și metal. Glisarea ecranului către stânga ar fi scos la vedere niște difuzoare și o cameră duală de selfie cu LED.

Prototipul noului N95 avea un senzor de amprentă și trei camere principale, dar inelul de protecție din jurul modulului camerei funcționează ca un suport care seamănă cu unul dintre cele mai populare accesorii pe care oamenii le cumpără astăzi pentru telefoanele lor. E de la sine înțeles faptul că ar fi fost un telefon de succes pentru cei cărora nu le plac telefoanele pliabile, dar în mod inexplicabil HMD a anulat acest proiect încă din primele faze ale dezvoltării.

O catastrofă de mari proporții

Chiar dacă în 2007 Nokia era pe val, compania livrând aproape jumătate din toate telefoanele la nivel mondial în acel an, acesta a fost și începutul declinului pe segmentul de telefoane mobile. În spatele cortinelor, o reorganizare majoră începută de Jorma Ollila în 2004, cu scopul de a întineri motivația antreprenorială a Nokia, nu avea efectele dorite.

Ollila a organizat compania în ceva numit ”structură matrice” ce în principiu însemna formarea a 4 divizii business (Telefoane Mobile, Rețelistică, Multimedia și Enterprise) ce aveau să împartă resursele companiei și să ofere suport în funcționarea serviciilor prin intermediul produselor. Acest lucru ar fi trebuit să facă Nokia mai agilă, însă a dus la plecarea unor oameni importanți din companie și apariția unei competiții acerbe pe resursele companiei între sefii noilor divizii formate. Acest haos a devenit evident mai târziu, odată cu vânzarea telefonului cu numărul 1 miliard în 2005 și cu acapararea unei cote de piață de 50% în 2007.

Nokia building
Nokia building

Odată cu reorganizarea din 2004, Olli-Pekka Kallasvuo a trecut de la funcția de CFO la șef al diviziei de telefoane mobile, Anssi Vanjoki a preluat divizia Multimedia, iar divizia Enterprise a ajuns la Mary McDowell, ce anterior lucrase la HP și Compaq. Departamentul de suport a fost condus de către Pertti Korhonen, Alla-Pietilä și Matii Alahuhta.

Până la sfârșitul anului, Alahuhta a decis să părăsească Nokia și să devină CEO al Kone Corporation. La scurt timp a urmat Sari Baldauf, considerând că e timpul să meargă mai departe după cei 22 de ani petrecuți în companie. Apoi a urmat vestea că șeful diviziei de rețelistică a Nokia, J.T. Bergqvist, urma de asemenea să plece.

Ollila a încercat să îi ofere postul de CEO lui Alla-Pietilä, care la vremea respectivă era COO, dar în 2005 au anunțat amândoi că renunță la posturile lor, părăsind compania. La nivel intern, Nokia și-a pierdut coordonarea între departamentele sale, ce a dus la dezvoltarea în mod haotic a o mulțime de produse, ce aveau cerințe incompatibile creându-se astfel o fragmentare software ce era de la an la an mai greu degestionat.

Având costuri foarte mari de cercetare și dezvoltare Ollila a impus o limită a cheltuielilor de 10% din veniturile anuale ale companiei. Acest lucru a cauzat și mai mari probleme pe partea de software prin acordarea unei atenții mărite hardware-ului și eliminând funcții software noi pentru a putea lansa produsele într-un termen limită mult mai strict.

În 2006, Kallasvuo a ocupat postul de CEO la Nokia într-un moment crucial al istoriei companiei. Un an mai târziu, compania a trecut printr-o altă reorganizare ce avea ca scop să alinieze diviziile companiei cu viziunea de o oferi telefoane, software și servicii mai bine integrate. Astfel s-a creat divizia Devices and Services, ce a fost condusă de către Kai Öistämö, Niklas Savander și Anssi Vanjoki, în timp ce divizia de rețelistică a rămas mai mult sau mai puțin separată, la fel ca înainte.

Chiar dacă structura companiei a fost modificată destul de mult, Nokia și-a continuat activitatea în același stil ca înainte, creând aceleași blocaje ce duceau la lansarea de produse cu funcții incomplete. Dar piața telefoanelor mobile avea să se schimbe major, iar Nokia rămânea în urmă. Primul iPhone a fost lansat în 2007 la Macworld pornind astfel un nou trend, chiar dacă avea limitări precum: lipsa GPS-ului, a conectivității 3G și imposibilitatea de a filma. Ecranul mare multi-touch și designul acestuia, a făcut ca telefoanele Nokia să pară învechite și nu la fel de prietenoase.

Nokia nu era singura compania ce nu credea în iPhone când a fost lansat, Steve Ballmer care era CEO al Microsoft la acea vreme, a făcut comentarii cu privind prețul și al succesului pe segmentul business. Google avea deja doi ani de când a început dezvoltarea sistemului de operare Android, pentru a concura cu Microsoft Windows Mobile, dar spre deosebire de Nokia și Microsoft, acesta a realizat amenințarea pe care iPhone o aducea în piața telefoanelor mobile și și-a schimbat prioritățile astfel încât să facă față noii concurențe.

Kallasvuo nu și-a dat seama de problemă până în 2008, când a avut o conversație cu CEO-ul Apple, Steve Jobs. Acesta i-a spus că nu vede Nokia ca un concurent, deoarece nu era o platformă, spre deosebire de Microsoft. Abia atunci Kallasvuo și-a dat seama că concentrarea laserului Nokia asupra hardware-ului era greșită.

Nokia E71
Nokia E71

În mai 2008, Nokia a introdus E71, un telefon orientat spre afaceri care s-a vândut bine datorită capabilităților sale de e-mail, calendar și mesagerie, design subțire și autonomie bună a bateriei. A fost adesea comparat cu telefoanele BlackBerry datorită designului său oarecum similar, dar a fost considerat unul dintre cele mai bune telefoane lansate în acel an.

În decembrie, compania a anunțat Nokia N97, o nouă încercare de a avea un telefon cu ecran tactil folosind sistemul de operare Symbian. Designul său făcea aluzie la seria Communicator, deoarece acesta era un dispozitiv voluminos, cu un ecran mare de 3,5” și o rezoluție de 640 x 360. Nokia a insistat să folosească un ecran tactil rezistiv care să ceară să aplicați presiune cu degetul sau cu stiloul, oferind o experiență comparativ mai proastă față de dispozitivele cu ecran tactil capacitiv.

Nokia N97
Nokia N97

Glisând ecranul în sus atunci când țineți N97 în modul peisaj iese la iveală o tastatură QWERTY completă care înclina ecranul la un unghi de 45 de grade, dar mecanismul a fost puțin incomod de utilizat, deoarece necesita ceva forță, iar tastarea nu a fost o experiență plăcută.

Neajunsurile nu s-au oprit aici – software-ul S60 ediția a 5-a avea o interfață de utilizare inconsecventă și, în ciuda faptului că era înfometată de RAM, Nokia a echipat N97 cu 128 MB de RAM, ceea ce s-a dovedit insuficient. Instalarea aplicațiilor a fost posibilă numai pe partiția rădăcină, care avea doar 50 MB de spațiu liber. Acest lucru a fost în ciuda faptului că memoria internă era de 32 GB, dar aceasta a fost rezervată doar pentru stocarea fișierelor media. Camerele din spate și din față au fost aproape neschimbate față de N95, iar durata de viață a bateriei a fost decentă datorită bateriei de 1.500 mAh, care poate fi înlocuită de utilizator.

După cum au remarcat recenzenții la acea vreme, au existat, de asemenea, multe de plăcut la acest dispozitiv. Ecranul era lizibil în majoritatea condițiilor de lumină, balamaua era robustă, iar memoria flash de 32 GB a fost stocare suficientă pentru fișierele media. Ecranul de pornire accepta widget-uri live și puteați personaliza aspectul după bunul plac. Browserul web a acceptat derularea cinetică, experiența hărților a fost grozavă, iar pachetul de aplicații inclus avea aproape orice aplicație de care ai putea avea nevoie. Dacă nu, întotdeauna a existat Magazinul Ovi.

La 700 de dolari (peste 890 de dolari în banii de astăzi), N97 a vândut peste două milioane de unități până la sfârșitul anului 2009, când Nokia a venit cu N97 mini, un dispozitiv mai mic, de calitate superioară, care a îmbunătățit multe dintre problemele flagrante ale fratelui său mai mare. În acest timp, însă, primele telefoane Android, dispozitivele Blackberry și iPhone-ul Apple s-au vândut ca prăjituri și au erodat dominația Nokia.

Nokia 770
Nokia 770

Era clar în acest moment că Nokia a trebuit să lase Symbian în urmă, deoarece era în urmă pe piața smartphone-urilor. De fapt, Anssi Vanjoki în 2002 a început să finanțeze eforturile pentru a construi un sistem de operare alternativ, bazat pe Linux, cu nume de cod OSSO. Proiectul a fost condus de Ari Jaaksi și a fost inițial destinat unui smartphone cu ecran tactil, dar întregul efort a fost criticat din interior și a suferit multe respingeri odată ce a devenit clar că acest nou sistem de operare era mai bun decât Symbian.

În cele din urmă, și-a găsit drumul în tableta Nokia 770 în 2005, dar produsul a fost în mare parte un eșec comercial și nu a primit prea multă atenție la acea vreme.

În 2007, OSSO a fost redenumit în Maemo, iar rezistența internă la acesta a devenit și mai puternică. Unul dintre motivele principale pentru aceasta a fost că unii directori au fost reticenți în a sprijini proiectele inițiate de Vanjoki, iar un altul a fost că migrarea de la Symbian la Maemo ar fi aruncat mulți utilizatori și dezvoltatori sub autobuz în acest proces.

Nokia N800
Nokia N800

Mai târziu în acel an, Nokia a lansat tableta Internet N800 cu hardware foarte asemănător cu cel al telefoanelor din seria N. A fost văzut ca un dispozitiv ușor interesant, dar în ochii recenzenților și potențialilor clienți arăta ca puțin mai mult ca un telefon Nokia mai mare. Ecranul de 4,1” a avut o rezoluție relativ ridicată, de 800 x 480 pixeli, iar dispozitivul a avut integrată o cameră web pop-up rotativă. Browserul web Opera a fost ușor de utilizat, la fel ca și clientul de e-mail inclus.

Spațiul de stocare pe N800 a fost de doar 4 GB, dar îl puteai extinde cu ușurință prin nu unul, ci două sloturi pentru carduri SD. Durata de viață a bateriei a fost modestă, dar putea dura până la trei ore când navigați pe web. La 400 dolari (525 dolari în banii de astăzi) a fost, prin urmare, puțin prea greu de acceptat, având în vedere că acesta nu a putut fi folosit ca telefon.

Managementul superior al Nokia a insistat ca dezvoltarea Symbian să continue, încercând în același timp să găsească o modalitate de a-l face să coexiste cu Maemo. Compania a achiziționat Trolltech în 2008 pentru 153 de milioane de dolari pentru infamul său cadru de dezvoltare multiplatformă Qt. Ideea a fost de a folosi Qt pentru a stimula colaborarea între echipele Symbian și Maemo, astfel încât acestea să creeze instrumente simplificate pentru a dezvolta aplicații care funcționează pe ambele sisteme de operare. Acest efort a eșuat, deoarece cele două grupuri au dezvoltat instrumente Qt incompatibile.

Reorganizarea începută în ianuarie 2008 a complicat și mai mult lucrurile, deoarece echipa Maemo a fost absorbită în Symbian ca parte a noului grup Devices and Services. Echipa Maemo relativ mică și agilă a ajuns la peste 1.000 de ingineri și și-a pierdut efectiv capacitatea de a crește independent.

În 2010, Intel s-a oferit să fuzioneze propriul său sistem de operare Moblin bazat pe Linux cu Maemo de la Nokia. Acest lucru i-ar permite celor dintâi să concureze împotriva Arm și Qualcomm în spațiul mobil, în timp ce Nokia a văzut-o ca pe o oportunitate de a evolua Maemo într-un sistem de operare mai bun. Cele două companii au anunțat mutarea la Mobile World Congress din 2010, iar sistemul de operare MeeGo a luat naștere.

Din păcate pentru ambii, Nokia și Intel, diferența de arhitectură a celor două sisteme de operare a făcut ca procesul de fuziune să fie un efort monumental care a dus la numeroase întârzieri într-un moment în care ambele companii trebuiau să se miște rapid. Și în timp ce Intel a fost ocupat să promoveze propria tehnologie WiMAX de bandă largă fără fir, a reușit doar să cheltuie o mulțime de bani în acest proces. Transportatorii care implementau 4G au preferat în mod covârșitor LTE în locul WiMAX în SUA, iar acesta din urmă a fost adoptat doar în Europa. Pentru colaborarea MeeGo, acest lucru s-a tradus în și mai multe întârzieri în timp ce suportul LTE era în curs de dezvoltare.

Acesta a fost un moment în care producătorul Blackberry RIM era la apogeu, iPhone-ul Apple câștiga o acțiune serioasă în SUA și Europa, iar până la sfârșitul anului 2010, livrările de smartphone-uri Android le depășeau deja pe cele ale Nokia. Acestea fiind spuse, compania finlandeză era încă al doilea cel mai mare furnizor de smartphone-uri din lume, dar acesta a fost doar începutul declinului său. În plus, Nokia avea o bază puternică de fani și deținea un portofoliu puternic de proprietate intelectuală, dar în acel an compania și-a dat seama că acest lucru nu mai era suficient.

A existat o grămadă de dezbateri interne cu privire la modul de pivotare din această situație și, desigur, una dintre propuneri a fost trecerea la Android. Cu toate acestea, operatorii de telefonie mobilă nu au fost dornici să vadă iOS și Android dominând spațiul mobil, iar Nokia a investit deja masiv în platformele sale Symbian și MeeGo.

Pentru Nokia, trecerea la Android ar fi fost un risc relativ scăzut din mai multe motive. Prima a fost că Nokia și-a încheiat recent lupta legală cu Qualcomm și plănuia să folosească chipseturile MSM ale acestuia din urmă în telefoanele viitoare. Acest lucru ar rezolva instantaneu problema compatibilității cu sistemul de operare Android și ar oferi acces la un ecosistem de aplicații probabil mai bun, plus un număr mai mare de dezvoltatori. În același timp, puterea combinată a Nokia și Google le-ar fi putut oferi ambelor un punct de sprijin puternic în spațiul mobil.

Anssi Vanjoki
Anssi Vanjoki

Cu toate acestea, conducerea Nokia a văzut că, dacă merge cu Android, ar fi mai dificil să-și diferențieze dispozitivele în comparație cu alte oferte Android. Și pentru o companie care se obișnuise să controleze software-ul rulat pe telefoanele sale, cedarea unei părți din acest control către Google a fost văzută ca o mișcare ridicolă. În 2010, Vanjoki a remarcat că producătorii de telefoane care adoptă Android erau ca niște băieți finlandezi care „fac pipi în pantaloni” pentru căldură iarna. O trecere la Android ar fi, de asemenea, o problemă împotriva Samsung, care era deja văzut drept regele telefoanelor Android.

În cele din urmă, Nokia se confrunta cu perspectiva de a face față „abordării totul sau nimic” a Google în ceea ce privește acordarea de licențe a suitei sale de servicii”, așa cum a explicat directorul financiar Timo Ihamuotila în 2013. De exemplu, mulți de la Nokia credeau că serviciul său de cartografiere nu va fi capabil să coexistă cu Google Maps pe Android. Navteq, o afacere cu date de hărți pe care Nokia a achiziționat-o în 2007 și care s-a transformat mai târziu în HERE, a fost văzută ca o parte integrantă a ambițiilor viitoare ale Nokia, ca să nu mai vorbim de faptul că era un furnizor de servicii de cartografiere pentru concurenții Google, Yahoo și Microsoft.

Pentru unii de la Nokia, Microsoft părea a fi cea mai logică alegere de partener cu care să meargă mai departe. Cele două companii au lucrat deja împreună pentru a aduce suita Office Mobile pe Symbian, care a fost anunțată ca începutul unui parteneriat pe termen lung pentru dezvoltarea productivității mobile și a instrumentelor de colaborare. Când mutarea a fost anunțată în 2009, Stephen Elop – care era șeful diviziei de afaceri a Microsoft – a spus că parteneriatul are rădăcini în obiective comune și că Nokia și Microsoft vor rămâne concurenți în spațiul mobil. Kai Oistamo, care a fost vicepreședinte al grupului Nokia Devices, a întărit declarațiile lui Elop și a remarcat că Nokia nu intenționează să ofere Windows Mobile pe telefoanele sale.

Adoptarea Windows Phone de la Microsoft, totuși, s-ar baza pe acest parteneriat nou creat și ar crea o platformă mai puternică împotriva iOS-ului Apple, Android-ului Google și BlackBerry-ului RIM. În același timp, atât Nokia, cât și Microsoft ar trebui să construiască un ecosistem de aplicații puternic și niciunul nu a excelat în acest domeniu.

În mijlocul acestei dezbateri interne despre strategia viitoare, Nokia a suferit o nouă remaniere în efortul de a simplifica în continuare structura corporativă. Mai exact, grupul Devices and Services va fi acum împărțit în Telefoane mobile (condus de Mary McDowell), Mobile Solutions (condus de Anssi Vanjoki) și Markets (condus de Niklas Savander). Dar fără o strategie coerentă în vigoare, restructurarea costisitoare a fost respinsă de acționari, care au considerat că acesta este un semn că Kallasvuo nu mai era potrivit pentru rolul de CEO.

Stephen Elop
Stephen Elop

Nu a trecut mult până când Nokia l-a numit pe Stephen Elop noul președinte și CEO. Până la acest moment, acțiunile companiei au scăzut deja cu peste 50% față de 2007, anul în care a fost introdus primul iPhone de la Apple. Nokia deținea încă o poziție puternică pe piața smartphone-urilor, cu o cotă de 38 la sută din vânzările globale, dar cercetătorii de piață de la Gartner au prezis la acea vreme că Symbian va fi depășit în curând de Android, în timp ce Windows Phone va dispărea încet în timp.

O altă opțiune ar fi fost Anssi Vanjoki, care a pregătit o strategie de salvare pentru Nokia în jurul smartphone-urilor de ultimă generație care rulează MeeGo. Cu toate acestea, Vanjoki a fost un lider pasionat, deschis, care s-a ciocnit adesea cu bordul Nokia, așa că, în cele din urmă, Elop a fost considerat cel mai potrivit.

Platforma în flăcări

Burning platform Nokia
Burning platform Nokia

Au existat unii îndoielnici care credeau că Elop va transforma pur și simplu Nokia în cel mai mare licențiat al Microsoft, de îndată ce va deveni CEO. După câteva deliberări, consiliul de administrație Nokia a ajuns la concluzia că Elop era persoana potrivită pentru a supraveghea evoluția companiei de la producătorul de dispozitive la compania de platforme de internet. Vanjoki a demisionat în ziua în care a fost luată decizia.

Prima recomandare a lui Elop după evaluarea punctelor forte și slabe ale Nokia a fost accelerarea dezvoltării MeeGo. Cu toate acestea, avea îndoieli cu privire la faptul că aceasta era cea mai bună cale de urmat, așa că a devenit, de asemenea, preocupat de ideea extinderii parteneriatului dintre Nokia și Microsoft. Nu a trecut mult până când au apărut online zvonuri despre faptul că Nokia ar putea adopta Windows Phone 7 de la Microsoft. În timpul unei adunări a acționarilor din ianuarie 2011, Elop a făcut aluzie la această posibilitate, dar nu a subliniat-o în mod explicit.

La doar câteva săptămâni mai târziu, a decis să trimită o notă către cei de la Nokia, care va rămâne în istorie ca nota „platforma în flăcări”. În ea, Elop a recunoscut sincer că nu credea că MeeGo este calea de urmat. Dar, mai important, el și-a exprimat evaluarea despre starea companiei folosind povestea unui bărbat care stătea pe o platformă petrolieră în flăcări în Marea Nordului. Acest bărbat s-a confruntat cu două opțiuni – „ar putea să stea pe platformă și inevitabil să fie consumat de flăcările aprinse. Sau s-ar putea arunca 30 de metri în apele înghețate.”

Acesta a fost modul lui Elop de a spune că Nokia era între ciocan și nicovală, Apple deținând o cotă din ce în ce mai mare din piața smartphone-urilor de ultimă generație, în timp ce Androidul de la Google mănâncă totul în categoriile medii și low-end. El a văzut, de asemenea, dezvoltarea MeeGo ca lentă și Symbian ca o barieră în creștere în calea progresului în a fi mai competitiv față de aceste platforme emergente.

Elop Nokia Windows Phone
Elop Nokia Windows Phone

Pe 11 februarie 2011, Nokia a anunțat că va stabili un parteneriat strategic cu Microsoft pentru a crea un nou ecosistem mobil global. Cu alte cuvinte, Nokia va adopta Windows Phone și va înlocui Symbian ca sistem de operare ales pentru viitoarele smartphone-uri ale companiei și va lucra îndeaproape cu Microsoft pentru a dezvolta în continuare această nouă platformă. Cu toate acestea, acesta din urmă și-a asumat dreptul de a licenția OS către terți.

Symbian avea să fie retrogradat pe dispozitivele de ultimă generație și urma să devină o „platformă de franciză”, cu așteptarea că va vinde cel puțin 150 de milioane de unități în următorii ani. Suportul pentru telefoanele Symbian va fi în curând externalizat către Accenture, împreună cu transferul a 2.300 de ingineri către această din urmă firmă. În ceea ce privește MeeGo, acesta ar fi open-source și urma să devină un instrument de experimentare pentru dispozitivele și platformele de ultimă generație.

Vestea a făcut ca acțiunile Nokia să scadă și i-a lăsat pe mulți fani Nokia în șoc, mai ales că Nokia ar elimina și mii de locuri de muncă și ar închide unele centre de cercetare și dezvoltare în acest proces. La Mobile World Congress din acel an, Elop a trebuit să se apere de speculațiile că ar fi un „cal troian”, menționând că planul a fost discutat cu întreaga echipă de management și aprobat de consiliul de administrație al Nokia.

Mișcarea a însemnat, de asemenea, plecarea unui număr de directori cheie, cum ar fi Alberto Torres, care a condus dezvoltarea MeeGo, precum și CTO Rich Green, care a fost unul dintre susținătorii fideli ai MeeGo. Elop a continuat să-i înlocuiască cu alții din cadrul companiei, ceea ce i-au câștigat încrederea. De asemenea, a creat un grup de locație și comerț care a combinat Navteq cu alte operațiuni de locație și servicii sociale ale Nokia.

Odată rezolvat acest aspect, Elop a început să stabilească rolurile în Microsoft și Nokia pentru a se asigura că fiecare parte a dezvoltării Windows Phone va merge fără probleme, de la arhitectura produsului la funcții și tot ce se află între ele. Acest lucru a fost văzut de cei din Nokia ca o gură de aer proaspăt și la început au fost foarte impresionați de acest nou parteneriat cu Microsoft.

Această impresie inițială, totuși, va fi în curând eclipsată de o realizare treptată a faptului că sistemul de operare Windows Phone al Microsoft era cu mult inferior Symbian din mai multe puncte de vedere, în timp ce Microsoft – la fel ca Nokia – avea foarte puțină influență în negocierea cu operatorii de telefonie mobilă din S.U.A. În plus, mulți consumatori au fost obișnuiți cu ecosistemele puternice de aplicații pe Android și iOS, iar Windows Phone a avut dificultăți în a atrage destui dezvoltatori pentru a umple acest gol. Acest lucru ar crea un cerc vicios al consumatorilor care nu aleg Windows Phone din cauza lipsei de aplicații și mulți dezvoltatori aleg să nu creeze aplicații pentru sistemul de operare, deoarece baza de utilizatori era relativ mică.

Nokia N9
Nokia N9

Nokia pregătea lansarea primului și ultimului telefon MeeGo, N9. Acesta a fost un dispozitiv fascinant care a primit multe laude pentru designul său industrial unic, ecranul frumos, construcția robustă, durata excelentă a bateriei, calitatea excelentă a camerei și interfața prietenoasă cu utilizatorul. A fost, totuși, un produs hotărât de nișă care a marcat sfârșitul Nokia de odinioară, canalizat cu atenție într-o lansare limitată, astfel încât să nu fure clienții telefoanelor Nokia cu Windows Phone ce urmau să fie lansate în curând.

Componentele telefonului erau învelite într-o carcasă din policarbonat care era disponibilă în trei opțiuni de culoare și avea calitatea nu atât de evidentă de a face zgârieturile mai puțin evidente. În ciuda faptului că era destul de gros de peste 12 mm, modul în care corpul era curbat și modul în care ecranul arăta ca și cum s-ar fi topit în corpul telefonului a făcut din acesta un dispozitiv foarte frumos. Privind retrospectiv, designul său exterior a îmbătrânit cu grație în comparație cu multe telefoane din acea epocă.

Ecranul AMOLED de 3,9 inchi a avut o densitate de 251 de pixeli pe inch, iar negrul intens îl făcea adesea să se amestece cu ramele din cauza fundalului întunecat utilizat în întreaga interfață cu utilizatorul. Camera de 8 megapixeli, deși este desigur un pas în jos față de shooter-ul de 12 megapixeli de pe predecesorul său, N8, a produs încă imagini și videoclipuri de calitate decentă demne de un telefon emblematic Nokia.

Sistemul de operare MeeGo Harmattan a funcționat decent pe un procesor OMAP3630 vechi, cu 1 GB de RAM, iar bateria putea dura până la două zile. Interfața de utilizare Swipe a făcut ca utilizarea cu o singură mână să fie o experiență plăcută, în timp ce funcția de dublă apăsare pentru a trezi ecranul de blocare, fără ca butoanele să fie necesare. Conectivitatea wireless a inclus cele mai recente standarde Wi-Fi și Bluetooth, ca să nu mai vorbim de NFC. Și JoikuSpot a fost portat de la Symbian, permițând utilizatorilor să partajeze o conexiune 3G prin cablu sau Wi-Fi.

În ciuda aprecierii larg răspândite din partea recenzenților la acea vreme, Nokia a vândut N9 în cantități foarte limitate într-un număr mic de regiuni și nu a lansat dispozitivul pe unele dintre cele mai mari piețe din lume, inclusiv America de Nord și cea mai mare parte a Europei.

Nokia urma să promoveze Windows Phone de la Microsoft, dar, după cum compania a aflat curând, acesta ar fi un exercițiu inutil. În 2011, veniturile Nokia au fost afectate cu 9% comparativ cu 2010, în timp ce profitul operațional a scăzut cu 75%, la doar 884 de milioane de euro (1,23 miliarde de dolari în banii de astăzi).

Nokia Lumia 800
Nokia Lumia 800

S-a dovedit că Nokia a pus multă încredere în loialitatea mărcii, dar majoritatea oamenilor au fost reticenți în a face saltul de la Symbian la Windows Phone, indiferent cât de bun ar fi hardware-ul. Lumia 800 pe care Nokia l-a lansat în acel an arăta destul de asemănător cu Nokia N9 din punct de vedere al designului, dar interiorul era diferit, iar sistemul de operare cu atât mai mult.

La exterior, cele mai notabile diferențe au inclus un set de taste de navigare capacitive Windows Phone în față, un buton de declanșare dedicat și un ecran mai mic. Componentele hardware au inclus un Qualcomm Snapdragon S2 susținut de 512 MB de RAM și 16 GB de stocare. Ecranul ClearBlack și camera au fost la fel de impresionante ca și pe N9. Durata de viață a bateriei a variat foarte mult în funcție de utilizare, dar Lumia 800 ar putea trece cu ușurință printr-o zi de utilizare.

Experiența Windows Phone a fost în cele din urmă infuzată cu câteva îmbunătățiri Nokia ici și colo, și anume gesturi de glisare și atingere dublă pentru a activa, dar nu au fost acolo la lansare. Cu toate acestea, limitările sale erau încă acolo, cea mai flagrantă fiind lipsa de aplicații dincolo de suita Nokia. Unora le-au plăcut Live Tiles de pe ecranul de pornire, care erau o interpretare unică a modului în care ar trebui să arate widget-urile, în timp ce alții detestau acest design.

Același lucru a fost valabil pentru întregul limbaj de design Metro care a fost aplicat în întreaga interfață de utilizator Windows Phone – mulți fani Microsoft Zune l-au iubit, mulți au fost atrași de interfața sa minimalistă, plată, dar au existat și oameni care l-au găsit fără viață în comparație cu iOS și Android.

Nokia lumia 800 WP7.5
Nokia lumia 800 Windows Phone 7.5

Lumia 800 a rulat Windows Phone 7.5 destul de bine, în ciuda faptului că avea componente hardware relativ modeste, iar majoritatea oamenilor care au cumpărat acest dispozitiv au găsit că interfața de utilizare este ușor de folosit, în timp ce conceptul de People Hub ca un ghișeu unic pentru toate rețelele sociale a fost interesant. Nokia a dezactivat Partajarea Internetului pe acest dispozitiv, ceea ce înseamnă că nu ați putut transforma acest dispozitiv într-un hotspot mobil, dar aceasta a fost o supărare relativ minoră.

Problema mai mare a devenit evidentă doar odată ce Microsoft se apropie de lansarea Windows Phone 8 – Lumia 800 și aproape toate celelalte dispozitive Windows Phone 7 nu puteau fi actualizate la noul sistem de operare. Acesta include Lumia 900, un dispozitiv pe care Nokia l-a lansat cu doar câteva luni înainte de lansarea noului sistem de operare. Singurul upgrade pe care l-ar vedea aceste dispozitive de-a lungul timpului a fost Windows Phone 7.8 – o îmbunătățire în mare parte cosmetică care a făcut ca telefonul să pară ca și cum ar rula Windows Phone 8 și puțin alte modificări.

Nokia Windows Phone 8
Nokia Windows Phone 8

În 2012, Microsoft a dezvăluit un Windows Phone 8 mult îmbunătățit, bazat pe același nucleu NT ca și Windows 8, un sistem de operare conceput pentru computere desktop, notebook-uri și tablete. A avut numeroase îmbunătățiri față de Windows Phone 7, prima dintre acestea fiind capacitatea de a redimensiona Live Tiles pe ecranul Start. Ecranul de blocare v-a permis să personalizați până la cinci aplicații pentru a afișa numărul de notificări și una pentru notificări detaliate.

Apoi a existat suport pentru hardware mai bun, cum ar fi chipset-uri Qualcomm multi-core, afișaje cu rezoluție mai mare, precum și suport pentru carduri NFC și microSD. Microsoft deținea Skype și începuse să-l integreze în Windows Phone, iar introducerea Internet Explorer 10 a adus o mulțime de îmbunătățiri experienței de navigare pe web, de la un suport HTML5 mai bun la un motor de randare mai rapid.

O altă funcție utilă a fost Kid’s Corner, care a făcut mai ușor să partajați dispozitivul cu copiii dvs. fără să vă faceți griji că aceștia să modifice setările sau datele personale. Exista și o aplicație Xbox Smart Glass care îți permitea să-ți controlezi consola Xbox. Când utilizați aplicația Cameră, acum puteți instala așa-numitele lentile care erau în esență plugin-uri care adăugau anumite funcționalități, cum ar fi adăugarea de filtre sau scanarea codurilor QR. Cu toate acestea, Magazinul Windows era un teren sterp cu puține aplicații de calitate, iar ceea ce mai târziu avea să devină cunoscut sub numele de „decalajul aplicațiilor” avea să se înrăutățească.

Până la sfârșitul anului 2011, s-a estimat că Nokia a vândut peste 1 milion de dispozitive Lumia, ceea ce părea aproape un număr optimist dacă ignori că în 2007 unul din două smartphone-uri vândute în întreaga lume erau smartphone-uri Nokia. În primul trimestru al anului 2012, situația financiară a Nokia s-a înrăutățit și nu a trecut mult până când Colin Giles, șeful de vânzări al companiei, a demisionat. El a fost urmat în scurt timp de președintele Jorma Ollila, care anunțase deja că își va da demisia în 2011.

În februarie 2012, Nokia a anunțat că va reduce 4.000 de locuri de muncă la fabricile sale de producție de telefoane, iar aceasta a fost urmată în iunie de o a doua rundă de 10.000 de locuri de muncă, ridicând totalul la peste 40.000 de locuri de muncă de când Elop și-a preluat funcția de CEO Nokia.

Nokia Lumia 920
Nokia Lumia 920

În septembrie 2012, Nokia a introdus telefoanele Lumia 920 și Lumia 820, care erau noile flagshipuri ale companiei pentru Windows Phone 8. Aceste smartphone-uri au venit în variante 3G și 4G și au oferit unele îmbunătățiri, cum ar fi ecrane mai bune, camere PureView. , procesoare mai rapide și încărcare wireless Qi. Presa le-a găsit grozave în ceea ce privește hardware-ul și au lăudat îmbunătățirile software-ului Nokia, dar au subliniat din nou ecosistemul de aplicații deficitar ca un motiv pentru a fi evitat de majoritatea oamenilor.

Până la sfârșitul anului 2012, consiliul de administrație al Nokia a devenit foarte conștient de înrăutățirea situației financiare. După șase trimestre consecutive de pierderi, compania a încheiat anul fiscal 2012 cu venituri de 15,7 miliarde EUR (19,9 miliarde USD) și pierderi operaționale de 1,1 miliarde EUR (1,4 miliarde USD).

Strategia lui Elop a eșuat, în ciuda faptului că exista o speranță că primirea pozitivă a lui Lumia 920 va conduce la volume mai mari de vânzări.

Totuși, Nokia a continuat până în 2013 cu introducerea Lumia 928, care era exclusiv pentru Verizon în SUA. Și, deși acesta nu a fost un telefon rău în general, Lumia 925, care a fost anunțat doar câteva zile mai târziu, a furat o mare parte din lumina reflectoarelor, mai ales datorită corpului său mai mic și mai subțire, realizat în întregime din aluminiu. Niciunul dintre aceste telefoane nu va deveni cel mai bine vândut pentru Nokia – acel titlu va fi câștigat în cele din urmă de Lumia 520 – pornind de la 200 de dolari și ajungând până la 50 de dolari cu anumite oferte cu reduceri – telefon din gama low-end care a vândut cel puțin 12 milioane de unități înainte de a nu mai fi produs.

Tot în 2013, Nokia a dezvăluit că Symbian a ajuns la capătul drumului, după ce volumul vânzărilor a scăzut sub jumătate din cel al telefoanelor Lumia. Acest lucru a însemnat că cu doar un an mai devreme, toată lumea a asistat la ultimul dintre telefoanele Symbian cu Nokia 808 PureView, un telefon cu unul dintre cei mai mari senzori de cameră integrat vreodată într-un telefon, cu un format de 1/2″ și o rezoluție de 41. megapixeli.

Împreună cu suportul pentru zoom optic 3x și capacitatea de a se adapta atât pentru raporturi de aspect 4:3, cât și 16:9, acest lucru i-a adus lui 808 PureView o reputație ca unul dintre cele mai bune telefoane cu cameră din istorie. Configurarea cu microfon dublu a ajutat, de asemenea, utilizatorii să capteze un sunet mai bun decât majoritatea celorlalte telefoane din acea vreme, mai ales atunci când înregistrau videoclipuri la un concert.

Nokia Lumia 808 PureView
Nokia Lumia 808 PureView

Nokia a lucrat de ani de zile pentru a perfecționa tehnologia camerei în acest dispozitiv, care folosea pixel binning pentru a produce fotografii de calitate superioară cu mult înainte ca această tehnică de imagistică să devină cool. Cu toate acestea, dimensiunea mare a modulului camerei a reprezentat unele provocări de design, așa că Nokia a trebuit să taie o parte din grosimea telefonului pentru a-l face mai atrăgător într-o epocă în care producătorii de telefoane se străduiau pentru cele mai subțiri și mai ușoare modele. Acest lucru a dus la o denivelare mare a camerei pe spatele lui 808 PureView – o alegere de design polarizant la acea vreme, dar destul de comună astăzi.

Nu a trecut mult până când Nokia a venit cu o nouă încarnare a lui 808 PureView care rula Windows Phone – în iulie 2013, Lumia 1020 a sosit cu un design mai rafinat, specificații similare ale camerei și o experiență software mult mai bună. Între timp, situația aplicațiilor a fost, de asemenea, oarecum îmbunătățită, cu majoritatea aplicațiilor importante disponibile și o mulțime de la terți pentru cele care încă lipseau. Cu toate acestea, mulți din afara Nokia, precum și din interiorul companiei s-au întrebat dacă Android ar fi putut fi mai potrivit pentru telefoanele Lumia.

Nokia Lumia 1020
Nokia Lumia 1020

Lumia 1020 a preluat mult atât de la Nokia, cât și de la Microsoft, de la construcția sa masivă și colorată din policarbonat, la camera sa puternică din spate cu optică Carl Zeiss, la ecranul ClearBlack, care se împerechea perfect cu fundalul negru și interfață de utilizator a Windows Phone. A fost întruchiparea supremă a culturii noastre obsedate de aparatul de fotografiat, iar majoritatea – dacă nu toți – oamenii care au cumpărat unul vă vor atesta că i-a încântat să fotografieze totul.

Acest telefonvenea cu un SoC Snapdragon S4 Plus dual-core susținut de 2 GB de RAM, care era mai mult decât suficient pentru a rula Windows Phone fără probleme. Adică până când ai vrut să faci poze în modul de captură dublă, care a salvat o imagine de 41 de megapixeli împreună cu una supraeșantionată de 5 megapixeli. Aplicația Lumia Camera avea o mulțime de opțiuni manuale cu care te puteai juca la fel ca pe o cameră reală, iar experiența a fost completată de prezența unui buton de declanșare dedicat în două trepte.

Nokia Lumia 1020 camera
Nokia Lumia 1020 camera

Revenind în zilele noastre pentru un minut, încă vedeți oameni care fac comparații între regii camerelor de astăzi și vechiul Lumia 1020. De exemplu, GSMArena observă că vechiul telefon cu cameră de la Nokia este capabil să reziste surprinzător de bine Xiaomi Mi 11 Ultra, care folosește unul dintre cei mai buni senzori de cameră mobilă de acolo – Sony IMX586. Steve Litchfield de la AllAboutWindowsPhone a făcut o comparație mai detaliată a camerelor Lumia 1020 și Nokia 808 PureView cu cele ale Pixel 5 de la Google și iPhone 12 Pro Max de la Apple, arătând cât de departe era PureView de la Nokia.

Întorcându-ne în 2013, vânzările trimestriale de dispozitive Nokia Lumia erau încă sub așteptările companiei, dar reușiseră cel puțin să depășească vânzările de telefoane BlackBerry. Mai târziu în acel an, Nokia a prezentat Lumia 1320 și Lumia 1520, două telefoane concepute pentru a atrage persoanele care își doreau cel mai mare ecran posibil. Pe lângă o mică denivelare în ceea ce privește specificațiile hardware, aceste dispozitive au continuat să trăiască și să moară din cauza capacității utilizatorului lor de a trăi fără multe aplicații majore.

Nokia a anunțat că o aplicație oficială Instagram va veni în Windows Store, dar ceea ce a fost livrat a fost o aplicație beta care nu s-a schimbat prea mult în următorii trei ani.

Nokia Lumia 2520 tablet
Nokia Lumia 2520 tablet

În același an, Nokia având încredere în sistemul de operare de la Microsoft, a introdus tableta Lumia 2520 cu Windows RT. Acest lucru s-a dovedit inutil, deoarece experimentul Windows RT s-a încheiat brusc doar doi ani mai târziu. Presa a descoperit că tableta Nokia era mai bună în general decât Surface 2 de la Microsoft, dar în cele din urmă nu a contat, deoarece Windows RT nu a câștigat niciodată suficientă popularitate în rândul consumatorilor sau dezvoltatorilor.

Nokia a continuat să piardă bani în ciuda creșterii lente și constante a vânzărilor Lumia. Compania a dezvăluit în timpul unui apel către investitori că a vândut 8,8 milioane de telefoane Lumia în întreaga lume în T3 2013, de trei ori mai mult decât în același trimestru al anului precedent. Acesta a fost al nouălea trimestru consecutiv în care compania a înregistrat pierderi, așa că consiliul de administrație Nokia a încercat să găsească o soluție la problemă și, în acest proces, a devenit deschis la ideea de a vinde divizia Dispozitive și servicii către Microsoft.

După multe negocieri, cele două companii au ajuns la o înțelegere de 7,2 miliarde de dolari prin care Microsoft va absorbi unitatea de dispozitive și servicii a Nokia și ar licenția portofoliul său extins de brevete. Gigantul de la Redmond a văzut aceasta ca pe o oportunitate excelentă de a deveni o companie de dispozitive și servicii, dar pentru Nokia aceasta a fost o mișcare necesară pentru a-și salva restul afacerilor – serviciul de cartografiere HERE, unitatea Nokia Siemens Networks și licențele pentru tehnologii avansate arm.

parteneriat Nokia Microsoft
parteneriat Nokia Microsoft

Ca parte a acordului, CEO Stephen Elop va demisiona și va raporta CEO-ului interimar Risto Siilasmaa. Când afacerea s-a încheiat în 2014, el a preluat rolul de vicepreședinte al noului grup Microsoft Devices.

În cele din urmă, înțelegerea i-a făcut pe câțiva angajați Nokia să plece, inclusiv pe Marko Ahtisaari, care a supravegheat dezvoltarea limbajului de design hardware Lumia, și pe liderul fotografic Lumia, Ari Partinen, care a mers la Apple.

După ce achiziția a fost finalizată în 2014, Microsoft a licențiat numele „Nokia” pentru telefoane precum Lumia 930, Lumia 830, Lumia 730 și Lumia 630, ca să nu mai vorbim de eșecul monumental care a fost cunoscut sub numele de familia Nokia X. Cu toate acestea, nu a trecut mult până când Microsoft l-a înlocuit cu Microsoft Lumia pentru a simplifica brandingul telefoanelor sale. Compania Redmond a aplicat același tratament pentru aproape toate suita Nokia de aplicații Windows Phone.

Connecting People

Nokia l-a numit pe Rajeev Suri ca noul său CEO, care a identificat rapid punctele forte ale companiei și a continuat să-și consolideze poziția pe piața infrastructurii de telecomunicații. Pe parcursul anului 2014, Nokia a achiziționat producătorul australian de filtre radio Mesaplexx, compania de implementare a rețelelor SAC Wireless din SUA și o parte a afacerii de rețele wireless a Panasonic.

De asemenea, compania și-a încercat norocul cu câteva proiecte de scurtă durată pentru consumatori care au implicat acordarea de licențe a proprietății sale intelectuale unor producători terți, cum ar fi Foxconn. Un exemplu notabil este Nokia N1 – o tabletă Android alimentată de Intel Atom care semăna foarte mult cu iPad Mini de la Apple. A fost vândut doar în China și Europa în cantități relativ limitate, dar Nokia totuși l-a considerat un succes.

Nokia Switch
Nokia Switch

Nu vă înșelați – esențial pentru redresarea financiară a companiei a fost, în general, afacerea sa de rețele, care a fost profitabilă și a generat cea mai mare parte a veniturilor Nokia. Aceasta a fost văzută ca o oportunitate de a schimba lucrurile, așa că în 2015 compania și-a asumat riscul de a achiziționa Alcatel-Lucent pentru 16,6 miliarde de dolari. Mișcarea a transformat efectiv Nokia în al doilea cel mai mare furnizor de echipamente de telecomunicații din lume după Ericsson și și-a consolidat capacitățile de cercetare și dezvoltare într-un moment în care revoluția 5G bătea la ușă.

În ciuda faptului că mulți fani tânjesc ca Nokia să revină pe piața de consum într-un fel sau altul, compania a anulat orice zvon care sugera că intenționează să facă acest lucru. În același timp, era dornic să scape de unitatea sa de cartografiere HERE, care funcționa în pierdere. Uber și-a exprimat interesul să-l achiziționeze pentru 3 miliarde de dolari, dar Nokia a ajuns să-l vândă unui consorțiu format din BMW, Daimler și Audi pentru o sumă similară.

Nokia OZO VR
Nokia OZO VR

Deși nu a făcut un efort să reintre pe piața smartphone-urilor, Nokia a dorit să se agațe de tendințele emergente, cum ar fi VR, pentru a vedea dacă se poate reinventa. O încercare notabilă a dus la sistemul de cameră OZO VR, un instrument ridicol de costisitor pe care Nokia l-a comercializat producătorilor de film ca un instrument excelent pentru a captura videoclipuri la 360 de grade. În ciuda designului său atractiv, futurist și a calităților tehnice, nu a reușit să câștige popularitate și a dus la întreruperea proiectului la doi ani după lansare. Compania a fost lovită de acest lucru și a fost forțată să elimine 310 de locuri de muncă din divizia de Tehnologii Avansate.

Nokia a încercat și pe piața de wearable, începând din 2016 cu achiziționarea Withings pentru 192 de milioane de dolari și formarea diviziei Nokia Health. Noul grup a produs o serie de trackere de fitness, cântare inteligente și alte produse digitale de sănătate, dar niciuna dintre acestea nu a avut un mare succes. Doi ani mai târziu, Nokia a vândut Withings înapoi cofondatorului său, Éric Carreel.

În cele din urmă, compania finlandeză a găsit o nouă oportunitate după ce Microsoft a vândut afacerea de telefoane cu funcții pe care o cumpărase de la Nokia unei subsidiare Foxconn numită FIH Mobile, precum și nou-înființată companie finlandeză numită HMD Global, care includea câțiva veterani și credincioși Nokia. Unele dintre acestea au venit direct la HMD Global după ce au fost concediate de la Microsoft, deoarece acesta din urmă a căutat să-și eficientizeze afacerea cu dispozitive.

Nokia HMD phones
Nokia HMD phones

Nokia a fost de acord să-și acorde licența de brand celor de la HMD, care au continuat să lanseze pe piață o mulțime de telefoane Android și clasice, inclusiv să revitalizeze câteva telefoane Nokia populare de la începutul anilor 2000. De asemenea, compania și-a luat angajamentul de a investi 500 de milioane de dolari în următorii trei ani pentru a sprijini comercializarea acestor noi dispozitive și a încheiat un parteneriat cu FIH Mobile pentru a folosi resursele și rețeaua de distribuție a acesteia din urmă.

Un punct culminant printre numeroasele telefoane HMD lansate în ultimii ani este Nokia 9 PureView, un dispozitiv Android emblematic cu cinci camere principale concepute în colaborare cu Light. Recenziatorii au lăudat imaginile detaliate produse de Nokia 9 și au remarcat că hardware-ul intern este puțin învechit. Deși a trezit unele sentimente de nostalgie pentru fanii de pe telefoanele Nokia cu cameră PureView de altădată, a fost greu de recomandat la prețul întreg de lansare.

HMD logo
HMD logo

Telefoanele HMD Global deși vândute sub marca Nokia, există foarte puțin din ceea ce a fost Nokia în ele. Asta nu înseamnă că sunt proaste – oferă o experiență Android în cea mai mare parte stoc, au de obicei prețuri destul de competitive, iar Nokia face o treabă decentă oferind actualizări pentru toate modelele. Cu toate acestea, nu există aproape nimic care să diferențieze aceste dispozitive de alternative comparabile de la alți producători. Faptul că se vând în milioane este o dovadă a puterii persistente a mărcii Nokia și a moștenirii pe care a creat-o.

Departe de a se fi terminat

Unii speculează că marca Nokia are încă șanse de o revenire reală, care l-ar face să ajungă din urmă cu primele cinci mărci globale de smartphone-uri. HMD Global este cu siguranță optimist cu această idee – Chief Product Officer Juho Sarvikas a confirmat acest lucru în timpul unui interviu cu Android Authority. Compania se extinde încet pe mai multe piețe și are câteva telefoane 5G în curs de dezvoltare care ar trebui să apară în curând.

Google și Qualcomm și-ar dori cu siguranță ca HMD să reușească și au alocat 230 de milioane de dolari pentru finanțarea acestor ambiții. Acestea fiind spuse, HMD adoptă abordarea lentă și constantă care se învârte în jurul producerii de telefoane decente de gamă medie și încurajând sute de milioane de oameni care încă folosesc telefoane clasice să facă upgrade la un smartphone Nokia. Vor exista niște flagship ici și colo, dar în această etapă HMD se concentrează în principal pe menținerea interesului.

HMD Nokia products
HMD Nokia products

Nu există prea multe motive pentru ca Nokia să cumpere vreodată HMD Global și să se implice direct în dezvoltarea telefoanelor Nokia. În prezent, cele două companii finlandeze au un aranjament cu risc relativ scăzut, în care una își licențiază marca și proprietatea intelectuală, în timp ce cealaltă folosește mai mulți producători de design original din China pentru a produce telefoane cu costuri de dezvoltare minime.

Nokia de astăzi se concentrează aproape în întregime pe a deveni liderul în cursa pentru furnizarea operatorilor de telefonie mobilă din întreaga lume cu echipamente 5G. După un 2020 dificil și numirea unui nou CEO, compania a început o restructurare dureroasă care va duce la tăierea a 10.000 de locuri de muncă în următorii ani. Deocamdată, Nokia rămâne pe linia de plutire și chiar își devansează concurenții de pe piața de telecomunicații în ceea ce privește contractele, în timp ce HMD face tot posibilul să redevină Nokia un nume cunoscut.

Ce cred cei de la Nokia despre Elop?

În 2014, la câteva luni după ce Microsoft a finalizat achiziția afacerii de telefonie a Nokia, jurnaliștii finlandezi Merina Salminen și Pekka Nykanen au publicat o carte numită Operaatio Elop (Operațiunea Elop), oferind mai multe detalii asupra a ceea ce s-a întâmplat la Nokia când CEO era Stephen Elop. Autorii cărții au realizat interviuri cu peste 100 de oameni, mulți dintre ei care lucraseră sau încă mai lucrau la companie.

Operațiunea Elop este foarte critică față de mandatul lui Elop la Nokia. În carte, autorii pun întrebarea dacă a fost persoana greșită care să conducă compania la momentul respectiv. Cei intervievați au fost unanimi în a crede că Elop nu este potrivit pentru acest rol și au crezut că Jorma Ollila de la Nokia l-a abordat la un moment dat pe Tim Cook, care era atunci CFO la Apple, pentru a-și asuma rolul de CEO al Nokia.

După ce Elop și-a trimis nota „platformă în flăcări”, mulți de la Nokia au fost surprinși, deoarece a creat un sentiment de urgență care era absent în cultura companiei la acea vreme. Mulți au simțit că descrierea lui a situației a fost o exagerare care a fost programată cu grijă, astfel încât conducerea Nokia să fie mai receptivă la un plan de acțiune radical. Ei s-au uitat, de asemenea, la performanța financiară a companiei de-a lungul mandatului său și au descoperit că pentru cele 1.020 de zile în care Elop a fost CEO al Nokia, compania a pierdut 23,8 milioane de dolari pe zi.

Este demn de remarcat faptul că, atunci când Elop a preluat funcția de CEO, Symbian era deja pe cale de dispariție, dar reticența internă de a construi și migra către o alternativă mai bună a însemnat că Nokia nu a putut face pașii necesari pentru a evita amenințarea concurențială a platformelor emergente. Decizia lui Elop de a se concentra pe Symbian a fost corectă, dar decizia de a merge all-in pe Windows Phone nu a fost.

Când Elop a evaluat viabilitatea proiectului MeeGo, a devenit foarte conștient că va avea nevoie de mai mult timp înainte ca ceva bun să poată ieși din el. Privind retrospectiv, apusul MeeGo a fost probabil o decizie proastă, chiar dacă proiectul era în mod evident suprasolicitat. În schimb, Nokia ar fi putut construi un nivel de compatibilitate pentru a permite aplicațiilor Android să ruleze pe telefoanele MeeGo, ceea ce ar fi putut rezolva problema disponibilității aplicațiilor.

Anunțul că Nokia va adopta Windows Phone ca sistem de operare de facto pentru telefoanele sale a lăsat impresia că Symbian și MeeGo erau deja morți. Drept urmare, utilizatorii, dezvoltatorii și operatorii de telefonie mobilă au început să-și piardă interesul pentru aceste două platforme, ceea ce a cauzat dispariția lor prematură. O întrerupere mai treptată a celor două platforme ar fi putut oferi Nokia suficient timp pentru a trece corect la Windows Phone.

Interesant este că cei intervievați pentru carte erau conștienți de faptul că Elop nu era singurul vinovat pentru eșecul Nokia – la urma urmei, el nu a luat toate acele decizii pe cont propriu. Când au evaluat dacă Windows Phone este sau nu o alegere bună, managerii Nokia nu și-au dat seama că era destul de rudimentar în comparație cu Symbian și că suportul hardware lipsește. Elop avea dreptate în faptul că Android ar fi făcut ca telefoanele Nokia să fie mai greu de diferențiat între gama largă de opțiuni și că Samsung – care era jucătorul dominant Android la acea vreme – ar fi putut zdrobi cu ușurință Nokia, așa cum a făcut în cele din urmă cu HTC.

Windows Phone arăta diferit, dar era și un sistem de operare imatur și Microsoft avea să-l repornească de mai multe ori, aruncând utilizatorii și dezvoltatorii sub autobuz în acest proces. Ca atare, abia după Windows Phone 8, Nokia a putut începe în sfârșit să profite de parteneriatul cu Microsoft. Din păcate, până atunci Android cucerise deja peste 75% din piața globală de smartphone-uri, în timp ce Apple și-a îmbunătățit mult canalele de distribuție, iar iPhone-ul zbura de pe rafturi de trei ori mai repede decât Lumia.

Nimeni nu știe cu adevărat cu siguranță ce s-ar fi întâmplat dacă Nokia ar fi optat pentru Android sau ar fi rămas cu MeeGo. Tot ceea ce Elop a reușit să facă cu adevărat a fost să dezvăluie defectele care au împiedicat în cele din urmă compania finlandeză să facă progrese reale. Succesul Symbian a fost obținut într-un mediu complet diferit, iar Nokia nu a reușit să se reinventeze când a venit momentul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *