În cadrul ședinței Consiliului Consultativ de astăzi, ANCOM a adoptat decizia care completează și clarifică cadrul de reglementare ce vizează modalitatea de dobândire a dreptului de utilizare a resurselor de numerotație de către furnizorii din piața de comunicații electronice. De asemenea, a fost introdus un nou mod de transfer al resurselor de numerotație, astfel încât abonații furnizorilor să fie cât mai puțin afectați.
Etichetă: portabilitate
-
Operatorii ar putea fi obligați să își despăgubească clienții dacă finalizează portările la timp
ANCOM a lansat astăzi un proiect de lege prin care românii vor putea solicita despăgubiri de la operatorii de telefonie dacă aceștia vor întârzia procedurile de portare ale numerelor de telefon în alte rețele.
-
DIGI dă startul campaniei Teleportarea
Din 30 iunie, timp de 6 zile, de marți până duminică, clienții care aleg ”să se teleporteze” în rețeaua Digi.Mobil beneficiază de o reducere de 50% din valoarea abonamentului ales, timp de 6 luni consecutiv. Oferta în ceea ce privește Teleportarea se aplică atât clienților noi, cât și celor existenți, indiferent de serviciul deținut sau rețeaua din care fac parte în prezent, și este disponibilă exclusiv online, prin site-ul DigiRomania.ro.
-
Peste 2 milioane de numere de mobil portate în rețeaua Digi.Mobil
Cu peste 2,033 milioane numere portate, rețeaua de telefonie mobilă Digi este principala destinație de portare a numerelor de telefonie mobilă, de la înființarea serviciului de portabilitate în 2008 până la 31 ianuarie 2020.
-
Record de numere portate în rețeaua DIGI
Luna aprilie a adus pentru rețelele de telefonie mobilă și fixă ale grupului Digi | RCS & RDS cele mai bune rezultate la portabilitate înregistrate în ultimele 16 luni, potrivit statisticilor comunicate de ANCOM (portabilitate.ro).
-
Ce taxe trebuie să plătești pentru a rezilia contractul Digi.Mobil înainte de expirarea perioadei contractuale?
Sunt client Digi.Mobil de…nici nu mai țin minte…vreo 9 ani cred. Am venit în rețea încă de la începuturile sale, fiind printre primii clienți care și-au portat numărul în rețeaua lor.
-
Portabilitatea numerelor de telefonie fixă dintr-un județ în altul ar putea deveni realitate
ANCOM propune într-un proiect de decizie lansat luni în consultare publică ca numerele geografice fixe de telefon să poată fi folosite şi în afara ariei geografice în care au fost alocate.
-
Cum portezi un număr în rețeaua Lycamobile?
Am fost astăzi întrebat de către un cititor, cum poate porta un număr din rețeaua Telekom în rețeaua Lycamobile.
-
Cât de grea poate deveni recuperarea numărului fix Telekom
Fiind o fire mai nostalgică și profitând de faptul că serviciile de telefonie fixă (mai ales cele de la Telekom), nu mai sunt la mare căutare în ultimii ani, am căutat să recuperez vechiul număr de fix.