windows 10windows 10

Pe 30 septembrie, s-au împlinit 5 ani de când Microsoft a lansat programul Windows Insider și odată cu el au anunțat și sistemul de operare Windows 10, ce l-au lansat în următorul an, pe 15 iulie 2015.

Tot atunci au anunțat că Windows 10 va fi ultimul sistem de operare pe care Microsoft îl va lansa.

Deși varianta pentru telefoane mobile a fost un eșec, dezvoltarea acestuia oprindu-se în ianuarie 2018, sistemul de operare s-a bucurat de un real succes pe segmentul de PC-uri, recent numărul dispozitivelor care rulează Windows 10 a depășit pragul de 900 milioane.

Windows 10X pentru PC-urile dual-screen

La mijlocul acestei săptămâni, Microsoft a prezentat viitorul Surface Neo, ce face parte dintr-o nouă categorie de dispozitive cu două ecrane.

Surface Neo

Microsoft a conceput o versiune specială de Windows optimizată pentru această categorie de dispozitive.

Cu toate că Microsoft prezintă Windows 10X ca fiind un sistem de operare nou bazat pe Windows 10, eu nu îl văd ca fiind un sistem de operare separat de Windows 10 (nici măcar cum a fost Windows 98SE pentru Windows 98) , ci mai degrabă o ediție cu alt nume, un fel de Windows 10 S sau Windows 10 Mobile.

În ceea ce privește numele ales pentru această ”ediție”, mi se pare genială decizia de a adăuga lângă nume X (cifra romană 10) și de a îl lansa în 2020… Windows 10 10 în 20 20 (cum zicea cineva).

Nu știu dacă asta a fost neapărat și intenția Microsoft atunci când au ales numele (dar cu siguranță cineva din companie s-a gândit și la asta).

Sistemul de operare vine în preîntâmpinarea trendului dispozitivelor cu ecran pliabil din care mai fac parte și Huawei Mate 20 X sau Samsung Galaxy Fold.

Windows 10X nu va fi un update pentru calculatoarele existente, ci va fi vândut exclusiv alături de această nouă categorie de PC-uri.

Astfel, Windows 10 și Windows 10X vor fi dezvoltate și vândute în paralel.

Vor mai urma și alte dispozitive din această categorie de la parteneri OEM ai Microsoft, precum ASUS, Dell, HP și Lenovo.

De Madalin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *