pair of ssds solid state drivespair of ssds solid state drives

În urmă cu mai bine de 2 ani, compania Nimbus Data lansa 100TB ExaDrive devenind imediat cel mai mare SSD din lume.. Acest record va fi spulberat în curând de către un nou SSD de 200TB la care încă se lucrează.

Pe lângă dublarea spațiului de stocare, noul SSD va avea performanță îmbunătățită și un consum mai mic de energie față de predecesorul său.

CEO-ul Nimbus, Thomas Isakovich se așteaptă ca producătorul să ”livreze noua generație de SSD-uri în 2022.” Dar dacă nu aveți un supercomputer, nu veți putea folosi acest SSD pe un PC normal, acesta fiind conceput pentru companii și data centere.

SSD-ul 100TB ExaDrive avea formatul de 3.5-inch, însă Isakovich nu a confirmat dacă noua versiune de 200TB va avea formatul de 3.5-inch sau cel de 2.5-inch. Acesta nu a dezvăluit nici dacă noul SSD va avea intefață SATA sau SAS sau dacă va folosi tehnologia TLC/QLC NAND.

Când vine vorba de SSD-uri, formatul de 2.5-inch este preferat de către producători, însă nu și Nimbus. Dat fiind și capacitatea foarte mare a SSD-ului și costurile de miniaturizare este foarte probabil ca și noul SSD de 200TB să păstreze formatul de 3.5-inch al predecesorului său.

Cum era de așteptat, nu s-a discutat nici despre prețul noului SSD, însă trebuie subliniat faptul că modelul 100TB ExaDrive a avut un preț de…doar 40.000 $.

De Madalin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *