Microsoft va elimina în curând aplicația WordPad, ce a fost lansată în 1995, odată cu Windows 95.
Microsoft a anunțat astăzi că va renunța în curând la aplicația WordPad.
„WordPad nu mai este actualizat și va fi eliminat într-o ediție viitoare a Windows. Vă recomandăm Microsoft Word pentru documente cu text îmbogățit precum .doc și .rtf și Windows Notepad pentru documente cu text simplu precum .txt.”
se arată în documentul Microsoft
WordPad a văzut nenumărate actualizări și schimbări de design de la începuturile sale, acum 28 de ani. A început ca un înlocuitor de bază pentru Microsoft Write și a devenit programul implicit de editare a textului îmbogățit al Windows la începutul anilor 2000. În esență, era o versiune light a Microsoft Word, inclusă gratuit cu Windows.
Aplicația a primit câteva reproiectări, mai ales odată cu lansarea Windows 7, care a introdus interfața de utilizare Ribbon. Interfața de utilizare a fost apoi actualizată din nou cu Windows 8, dar aceasta a fost ultima dată când WordPad a primit modificări majore.
Microsoft nu spune când exact va fi eliminat WordPad, dar este posibil să se întâmple odată cu următoarea versiune majoră a Windows, care se așteaptă să fie livrată la sfârșitul anului 2024.
Printre alte aplicații la care Microsoft a renunțat se numără: Windows Media Center și Cortana.