Harta turistica MaramuresHarta turistica Maramures

Am ales să merg cu familia o săptămână în Maramureș.

Am luat cazare de pe Booking.com în Vadu Izei la Pensiunea Covaciu.

Ziua 1 – cazare, cântece din Maramureș, moara și copacul în care cresc găini

Sâmbătă dimineață, în jurul orei 3, am plecat din Ploiești cu mașina spre Maramureș, iar 9 ore mai târziu am ajuns la Pensiune.

Seara, după ce am mâncat și ne-am odihnit, am avut ocazia să asistăm la un spectacol de cântece din Maramureș organizat chiar de cei de la pensiune.

După încheierea spectacolului, am vizitat moara de la Pensiunea la Moară la Niculai ce se află la o distanță de circa 700 m de locul unde ne-am cazat.

La întoarcere am trecut pe lângă un copac plin de găini și cocoși

Ziua 2 – Cimitirul Vesel de la Săpânța și Muzeul Satului Maramureșean

A doua zi am plecat la vestitul Cimitir Vesel de la Săpânța.

Cimitirul este  faimos pentru crucile mormintelor viu colorate și picturile naive reprezentând scene din viața și ocupația persoanelor înhumate. Pe unele cruci există chiar versuri în care sunt amintite, deseori cu nuanțe umoristice, persoanele respective. Puteți afla mai multe despre Cimitirul Vesel aici.

Ca o mică paranteză, din cauza faptului că Săpânța se află foarte aproape de granița cu Ucraina, există semnal în zonă de la operatorii de telefonie mobilă din țara vecină și sunt șanse mari ca telefonul să intre în roaming.

Pentru a evita costurile mari de roaming, vă sfătuiesc să vă selectați manual operatorul de telefonie mobilă la care sunteți client pentru a nu permite telefonului să se conecteze automat pe o rețea din Ucraina.

După ce am plecat de la Cimitirul Vesel, am vizitat Muzeul Satului Maramureșean din Sighetu Marmației.

Muzeul (ce cuprinde peste 30 de gospodării) a fost inaugurat la 30 mai 1981, după o muncă asiduă de colecționare a exponatelor, începută în 1972 și care continuă și în prezent, prin achiziționarea de noi obiective, în ciuda subfinanțării muzeului.

Mai multe informații despre muzeu puteți găsi aici.

Ziua 3 – Piscina de la Pensiunea Holiday din Ocna Șugutuc

În cea de-a treia zi de concediu, ne-am relaxat la piscinele Pensiunii Holiday din Ocna Șugatac.

Ziua 4 – Cu drezina pe Valea Vaserului

Din cauza faptului că biletele pentru Mocăniță sunt rezervate cu multe luni înainte de pe site-ul oficial și că cererea este foarte mare, nu am  mai prins bilet. Ce este drept ne-am hotărât și târziu.

Deși nu am mai prins bilete la Mocăniță, am reușit să prindem la drezină.

Ce este drezina? Pe scurt o mașină cu osii de tren.

Deși biletul la drezină este mai scump decât la Mocăniță (110 lei / persoană la drezină vs. 67 lei / persoană la Mocăniță), avantajul major îl reprezintă distanța traseului parcurs: 40 KM cu drezina, până în gara Valea Babei (din totalul de 43 KM al căii ferate), față de cei aproximativ 21 KM cu Mocănița până în gara Paltin.

Pentru cei ce se întreabă cum se întoarce o drezină pe calea ferată, vă invit să vedeți clipul de mai jos.

Ziua 5 – Cascada Cailor, Muzeul Țărăncii Române, Mănăstirea Bârsana

În cea de-a cincea zi am vizitat Cascada Cailor, ce se află la marginea județului Maramureș aproape de granița județului Bistrița-Năsăud.

La întoarcere, ne-am oprit la Muzeul Țărăncii Române din Dragomirești.

Ultima oprire a fost la Mânăstirea Bârsana.

Ziua 6 – Mănăstirea Peri de la Săpânța, Biserica Sf. Nicolae,  Panta cu Șmen

În cea de-a șasea zi ne-am întors la Săpânța pentru a vizita Mănăstirea Peri.

Biserica de lemn a Mănăstirii Săpânța-Peri are o  înălțime totală de 78 m și se spune că este cea mai înaltă biserică de lemn din lume. Mai multe informații găsiți aici.

Apoi ne-am oprit la Biserica Sf. Nicolae din Budești.

Biserica de lemn din Budești Josani este o biserică de lemn maramureșeană, datată 1643, care este considerată o construcție „magnifică” pentru epoca sa și mult timp după aceea.

În interior se păstrază o parte din zalele lui Pintea Viteazul, haiduc legendar al Maramureșului care zice-se și-a lăsat el însuși în grija bisericii cămașa de zale și coiful, după lupta contra tătarilor în 1717. Mai multe informații găsiți aici.

Ultima oprire a fost pe drumul dintre Budești și Cavnic la celebra panta cu șmen.

În ziua a șaptea ne-am odihnit iar în cea de-a opta ne-am întors acasă.

Concluzii și recomandări

Zona Maramureșului este foarte frumoasă și sunt multe lucruri de vizitat.

Pentru a vizita cât mai eficient nenumăratele atracții turistice este recomandat să vă faceți un traseu de acasă și să nu luați cazare numai într-un singur loc, ci câte o zi – două  în mai multe locuri cât mai aproape de locurile pe care doriți să le vizitați.

De Madalin

2 comentarii la „Vacanță în Maramureș”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *