TSMC va produce cipuri de ultimă generație, pe 2 nanometri, în cele două fabrici pe care le va avea în statul Arizona, una din ele fiind în construcție. Compania taiwaneză va crește investițiile planificate în SUA cu 25 de miliarde de dolari, până la 65 de miliarde, pentru a deschide o a treia fabrică, care să fie operațională în 2030.

Potrivit unui anunț al autorităților americane, TSMC va primi cinci miliarde de dolari în împrumuturi și alte 6,6 miliarde, sub formă de granturi, subvenții acordate în baza unei legislații americane pentru sprijinrea sectorului tech. De altfel, luna trecută au fost aprobate aproape 20 de miliarde de dolari pentru compania americană Intel, din care 11 miliarde sub formă de împrumuturi.

Acordul dintre Taiwan Semiconductor Manufacturing Co (TSMC) și Washington prevede ca o cincime din producția celor mai avansați semiconductori ai TSMC să fie fabricați pe pământ american, până în 2030. În prezent, 90% din volumul de producție se realizează în Taiwan, explică FT

Inițial, TSMC urmărea să producă generații mai vechi de cipuri, pe 4 nanometri, apoi pe 3, în cele două fabrici ale sale din Arizona. Planul a fost regândit în contextul valului AI, care se bazează foarte mult pe plăcile grafice ale celor de la NVIDIA și, în mică măsură, de la AMD. Întrucât cei doi producători vor trece, cel mai probabil, la tehnologia pe 2 nanometri până la deschiderea celei de-a doua fabrici TSMC din Arizona, loturile pe 3 și 4 nanometri vor fi depășite, a explicat un inginer familiarizat cu procesul de producție.

De Madalin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *