O echipă de cercetători români a creat un model de limbaj (LLM – „large language model”) dedicat limbii române, ce poate fi folosit pentru dezvoltarea unor unelte și platforme A.I. Modelul este „open source”, deci va putea fi accesat și folosit de oricine dorește să construiască instrumente bazate pe inteligența artificială. Odată cu publicarea acestui LLM, inițiatorii proiectului lansează și comunitatea OpenLLM-Ro, care dorește să-i aducă împreună pe toți cei care vor să contribuie în diverse forme la dezvoltarea tehnologiilor A.I. pentru limba română. Ambele proiecte sunt inițiate și derulate de către POLITEHNICA București, Universitatea din București și Institutul de Logica și Știința Datelor, cu sprijinul BRD Groupe Société Générale.
(mai mult…)