Linz AustriaLinz Austria

Cel de-al doilea oraș în care m-am oprit, în mult așteptatul Europe Trip a fost Linz. Spun că am stat 2 nopți în Linz, pentru că efectiv asta am făcut.

După ce am ajuns la cazare, din Seghedin, mi s-a făcut un rău, încât o zi jumătate am zăcut în pat. Cel mai probabil a fost o combinație de oboseală după drum, foame și stresul drumului până în Antwerp.

Verificând pe Waze, am văzut că urma să fac 10 ore și 21 minute pe 936 de Km, practic cât am condus în o zi jumătate (ca să nu zic 2), trebuia să fac într-o zi. Asta și formularele ce trebuiau completate pentru a intra în centrul orașului Antwerp, unde aveam cazare au contribuit la stres și la starea de rău.

Distanta Linz Antwerp Waze
Distanta Linz Antwerp Waze

Cu toate astea, am găsit resursele necesare să mă plimb puțin în jurul cazării.

Mâncarea

A doua zi dimineață, am vrut să mă duc să mănânc ceva mâncare gătită să mă pun pe picioare, m-am dus în jurul orei locale 9 la o terasă din zonă, să comand o supă sau ceva carne gătită. Ospătarul mi-a spus pe o engleză stricată că abia la 6 seara poate să servească preparate calde.

Cum mic dejun nu voiam să mai servesc, fiind sătul de sandvișuri, am plecat în ideea de a mă întoarce mai pe seară. Am revenit la 19:33 la aceeași terasă, unde de data aceasta era alt ospătar, care știa mai multă engleză. Când i-am spus ce vreau să comand, surpriză! Bucătăria se închisese în urmă cu 30 de minute. Ce terasă e asta, să țină bucătăria deschisă doar 1 oră?

Acesta mi-a recomandat alte terase din zonă, unde bucătăria este deschisă până la ora 22. Una dintre aceste terase se numește Keintzel. M-am dus la ei și văzând toate mesele ocupate, am întrebat dacă au o masă liberă și dacă se poate plăti cu cardul.

Mi-a spus că o masă va fi disponibilă în circa 2 minute și că la ei nu pot plăti decât cash. După ce m-am dus să scot niște bani de la un ATM din apropiere, apoi am revenit, m-am așezat la o masă din colț și mi s-a oferit meniul de mai jos. Băutură nu am comandat pentru că aveam a doua zi de condus suficient de mult.

Am comandat un Cordon bleu de porc cu orez și salată care arăta cam așa:

Mancare Keintzel Linz
Mancare Keintzel Linz

Porție destul de mare, însă orezul nu era nici pe jumătate fiert…

O scurtă istorie a orașului

Orașul a fost fondat de către romani, care l-au numit Lentia. Primele mențiuni ale orașului Linz (vechea Lentia) ca târg de schimb datează din anul 788. Datorită situării sale favorabile la răscrucea unor căi de comunicație, orașul de pe Dunăre a devenit, încă din secolul al X-lea, un important centru comercial. La început, a aparținut Bavariei Babenbergilor. În cele din urmă însă, Linzul împreună cu Austria Superioară a intrat în posesia Casei de Habsburg, care și-a ridicat aici o reședință.

Compozitorul Wolfgang Amadeus Mozart a scris Simfonia a 36-a (1783) în Linz pentru un concert ce trebuia să aibă loc aici, lucrarea fiind astăzi cunoscută ca și Simfonia Linzului. Prima versiune a Simfoniei 1 în Do minor a lui Anton Bruckner este cunoscută ca și versiunea Linzului.

Adolf Hitler a mers la școală („Fadingergymnasium”) în Linz, dar a plecat înainte să o termine, schimbând școala cu una din Steyr, Austria Superioară.

De Madalin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *