Am făcut un popas în Seghedin

Duminică, 10 iulie, am început mult așteptatul Europe Trip, prima oprire fiind Seghedin Ungaria. Am plecat la 6:10 din Ploiesti, iar la 10:30 eram deja la circa 30 km de Sibiu, iar în jurul orei 16, după câteva opriri eram la vama Nădlac.

Am făcut plinul cu 3 zile înainte de plecare. A fost prima alimentare la care am beneficiat de vestita reducere de 50 de bani pe litru. Am avut un consum mediu de 7,1 L/ 100Km. Aveam de gând să mai alimentez o dată până să ies din țară dar…căutând o benzinărie cât mai aproape de graniță, m-am trezit la vamă.

Vigneta am cumpărat-o online de aici.

Seghedin e un orășel la circa 50 km de graniță, acesta fiind și motivul pentru care am ales să fac primul popas aici. Mi-am luat doar o noapte de cazare, neștiind cât de frumos este orașul.

Deși am ajuns la 17 fără un sfert la cazare, obosit și puțin flămând, tot mi-am găsit resursele necesare să iau orașul la pas preț de 2 ore.

Nu m-am aventurat prea departe, din cauza unui nor dens de ploaie. Cu toate astea, am prins niște cadre superbe pe o rază de 1 Km în jurul hotelului, după cum se poate vedea în clipul de mai jos.

La cazare a mai trebuit să plătesc o taxă de oraș de 500 forinți (echivalentul a 1,5 euro sau 6 lei și aproape 50 de bani) și am primit o cheie mică cu un breloc de 3 ori mai mare decât cheia.

În ceea ce privește roamingul, am avut o surpriză, iar radioul Radio România Cultural l-am putut până la cazare. Pentru mai departe există soluții.

Mașina am parcat-o în fața hotelului, unde am înțeles că e gratuit până la ora 8. Oricum, după micul dejun voi pleca imediat, având ceva de condus până la următoarea oprire: Linz Austria.

Un scurt istoric al orașului

Seghedinul a fost fondat de către romani și purta inițial numele de Partiscum. Potrivit rezultatelor săpăturilor arheologice, regele hunilor Attila ar fi instalat o bază militară pe acest sit. Situarea geografică privilegiată explică o prezență umană timp de mai multe milenii.

Din timpul Romei Antice, sarea, aurul și lemnul erau transportate pe căi fluviale și terestre care traversau orașul actual, între care o prelungire a arterei rutiere romane Via Pontica. Maghiarii s-au stabilit aici începând din secolul al X-lea. Primele date fiabile care au legătură cu orașul sunt din anul 1183, în care Seghedinul (denumit atunci Ciggedin) era centrul de transport al sării în Ungaria medievală. Seghedinul a fost redus la cenușă în urma invaziilor mongole 1241, apoi reconstruit și dotat cu fortificații. Seghedinul a devenit un centru comercial important, începând din secolul al XIII-lea, îndeosebi prin rolul jucat de comerțul cu sare.

Regele Béla al IV-lea a făcut din Szeged oraș în 1247. A devenit un oraș regal în 1498. Turcii l-au cucerit și redus la cenușă în 1526, înainte de a stabili o garnizoană acolo și de a-l face sediul unei provincii, sandjakul de Segedin. Ocupația turcă a durat până la 1686, când orașul a fost recucerit de armata austriacă. De la sfârșitul ocupației otomane până în 1918, orașul (numit „Szegedin” înainte de 1867) a făcut parte din Imperiul Austriac, în provincia Ungaria, din 1850.

Seghedinul a devenit temporar capitală a țării în timpul luptelor duse de maghiari contra habsburgilor, în cursul Revoluției de la 1848-1849.

După Compromisul austro-ungar din 1867, a făcut parte din Transleithania (în Regatul Ungariei), din Austro-Ungaria.

Inundații catastrofale au distrus 95% din oraș în 1879.[6] Doar 300 din cele vreo 6.000 de case ale orașului au rămas în picioare. Un ajutor internațional s-a concentrat apoi pentru reconstruirea orașului, conform noilor planuri, în cinci ani. Acest fapt explică structura străzilor orașului actual, dotat cu căi transversale, căi periferice și căi radiale. Căile periferice poartă și astăzi numele orașelor care au participat la reconstrucția orașului.[6] Prin unitatea și imaginea eclectică a orașului, prin palatele din centrul orașului, parcurile și piețele publice vaste, Seghedinul posedă caracterul unui oraș european modern, într-un stil foarte adesea Art nouveau sau neoclasic.

După încheierea Primul Război Mondial, Ungaria a pierdut o mare parte din teritoriu în favoarea vecinilor săi, moment în care Seghedinul a devenit un oraș foarte apropiat de granițele închise cu România și Serbia, astfel că importanța lui comercială a scăzut. În pofida acestui fapt, prin stabilirea pe raza sa a sediului unor instituții care funcționaseră anterior în Transilvania și Banat, orașul și-a recăpătat repede importanța regională. În anul 1921 Universitatea Franz Joseph din Cluj s-a mutat la Seghedin. Julius Glattfelder, episcop romano-catolic de Timișoara s-a refugiat de asemenea la Seghedin, iar în 1930, orașul a devenit scaun episcopal, odată cu înființarea Diecezei de Seghedin-Cenad.

După cel de-al Doilea Război Mondial, care a dus în principal la distrugerea podurilor, orașul a început să se dezvolte din nou. Multe locuințe au fost construite în anii 1960, industria agroalimentară (producția de salam, prelucrarea ardeiului, industria de conserve) a devenit cea mai importantă ramură industrială din Seghedin.

În prezent, Seghedinul este un centru economic, cultural și științific. Este unul dintre cele cinci centre universitare majore din Ungaria, datorită reunirii recente, sub același acoperiș al universităților și al unor mari scoli, precum și a numeroaselor licee cu specializări diferite. Numărul elevilor și studenților este comparabil cu cel al unui oraș ungar de dimensiuni medii.

Alături de spectacolele de teatru în aer liber organizate vara, târgurile și expozițiile internaționale și realizările din sport, Seghedinul este renumit și pentru gastronomia sa.

Un comentariu la „Am făcut un popas în Seghedin”

  1. Cat de interesanta e si povestea reconstruirii dupa inundatiile din sec XIX! O placere sa-mi incep saptamana cu asa o postare. Drum bun catre Linz si asteptam viitoarele impresii, in special din Belgia.

    Răspunde

Lasă un comentariu