You are currently viewing Compania RCS & RDS s-a extins pe segmentul de software și servicii IT
DIGI pentru familia ta

Compania RCS & RDS s-a extins pe segmentul de software și servicii IT

Compania RCS & RDS continuă să se extindă pe cât mai multe segmente, extinzându-și portofoliul de servicii cu încă 2 noi produse.

Înființată în anul 1994, compania Romanian Cable Sistem (RCS) a cunoscut o dezvoltare rapidă pe piața din România, primii pași concretizându-se prin achiziționarea mai multor rețele de comunicații din țară.

În 1995 este construită o rețea de cablu în Chișinău (Republica Moldova), care ulterior va fi vândută, iar fondurile folosite pentru achiziții de rețele în România.

Deja în anul 1996 se realizează consolidarea Grupului RCS, iar acesta începe să se extindă tot mai mult prin achiziții.

Conform strategiei companiei de a realiza o extindere regională, în noiembrie 1998 este inițiată achiziția și reconstrucția primelor rețele de cablu din Budapesta, în prezent Grupul RCS fiind al treilea operator din Ungaria.

Începând cu anul 1999 au lansat DIGI Slovacia care oferea servicii de televiziune prin cablu, Internet și telefonie fixă, însă în mai 2013 operatorul a fost vândut gigantului Deutsche Telekom.

În aprilie 2000 RDS a inițiat proiectul de construire a unei rețele naționale de fibră optică în România.

În 2001 încep lucrările de modernizare a rețelei, ceea ce permite atât introducerea pachetelor de programe, cât și lansarea serviciului de internet prin cablu TV CableLink.

Spre sfârșitul lui 2004 RCS & RDS lansează televiziunea prin satelit DIGI TV.

Din 2003 până în 2012, grupul RCS & RDS achiziționează o mulțime de companii de televiziune prin cablu, printre care se numără TerraSat și FX Communications, dar și mulți furnizori de internet: FX Internet, PCNET, Airbites și iLink.

În 2007 RCS & RDS lansează propria rețea de telefonie mobilă 3G.

În decembrie 2014, RCS & RDS cumpără de la grupul CME posturile radio:  PRO FM, InfoPro, DanceFM și MusicFM.

În 2015, compania intră pe piața furnizorilor de energie electrică prin lansare serviciului DIGI Energy.

În aprilie 2018 compania intră pe piața de monitorizare prin GPS a autovehiculelor.

Acum, compania își extinde portofoliul de servicii prin înființarea unei noi companii care se ocupă cu produse software și servicii IT.

Momentan nu există informații cu privire la planurile din spatele acestei lansări.

This Post Has 3 Comments

  1. Marius Cucu

    Am inteles ca intra DIGI si pe Spania cu servicii de internet si telefonie fixa…

    1. Madalin

      Nu este exclus, mai ales datorită numărului mare de români de acolo, însă am senzația că DIGI se bagă în prea multe proiecte și nu le mai pot susține…
      Mă uit cât durează instalarea unor antene noi de telefonie mobilă, față de ritmul alert de extindere a acopereriri de anul trecut (nu au mai actualizat harta de acoperire din mai, în condițiile în care o făceau și de două ori pe lună).
      Plus construirea rețelei de telefonie mobilă din Ungaria a cărei lansare este amânată mereu din cauza acoperiri scăzute. Această rețea cheltuie bani de câțiva ani, dar nu produce un cent și lista poate continua…

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.