Dorind de mult să vizitez orașul Chișinău și nefiind 100% sigur dacă se poate trece vama doar cu buletinul și mai având circa 6 luni până îmi expiră pașaportul, am ales să profit de mini-weekendul trecut și să mă duc o fugă în Chișinău.

Așadar am căutat cu circa 3 săptămâni înainte cazare în Chișinău, tot pe Booking.com, de unde îmi mai luasem cazare și pentru vacanțele din Ungaria și Anglia.

Nefiind pretențios în ceea ce privește cazarea și dorind să petrec cât mai mult timp vizitând și nu stând în hotel, nu mi-am bătut prea mult capul în alegerea hotelului, așa că m-am oprit la un hotel ieftin de 4 stele, și anume Masen Hotel.

Plăcându-mi mult să  călătoresc cu mașina și fiind vorba de o țară vecină, nu avea rost să caut bilete de avion, așa că sâmbătă dimineață am plecat cu mașina către Chișinău.

Nu mai fusesem până atunci în partea moldovei. Am fost plăcut surprins să văd câți pomi, parcuri și spații verzi sunt în acea parte, indiferent de care parte a Prutului se află.

Ajuns la graniță, am aflat că se poate trece vama doar cu buletinul.

După ce am trecut în Republica Moldova, m-am oprit într-o benzinărie Petrom, să cumpăr vinietă. Aceasta costă (pentru 7 zile) 90 de lei moldovenești și poate fi achiziționată doar cu lei moldovenești (nu merge cu cardul) de la automat.

Problema nu era că nu apucasem să schimb încă banii, ci că automatul din benzinărie era în rusă și oricât am încercat nu am reușit să aleg limba română sau să îmi dau seama ce și cum trebuie completat, așa că am renunțat.

Din fericire, alături mai era un magazin, unde de această dată automatul era în limba română. De asemenea, în magazin era și o casă de schimb valutar, unde am schimbat 200 de lei, bani ce mi-au ajuns până luni când m-am întors. Interesant este c[ pe toate bancnotele moldovenești se află chipul lui Ștefan cel Mare.

Am avut nevoie de un număr de telefon de Orange Moldova, pentru a achiziționa vinieta. Am fost ajutat de vânzătoarea din acel magazin, introducând numărul ei de telefon pentru a finaliza comanda și am plecat mai departe către Chișinău.

În ceea ce privesc drumurile…mult mai bune sunt cele din Bulgaria.

Au decât 3 posturi de radio în țară: Radioul Național, Kiss FM Chișinău și Radio Plai. Atât semnalul radio, cât și GPS e foarte prost în Republica Moldova. În ceea ce privește serviciile operatorilor de telefonie mobilă din Moldova și roamingul, nici acestea nu sunt extraordinare. Mai multe detalii puteți găsi aici.

Într-un final am ajuns pe strada Mitropolit Varlaam unde se află hotelul unde trebuia să mă cazez, însă pentru că pe site-ul Booking.com apărea că hotelul ar fi la numărul 80A, iar pe strada respectivă numerele se opreau la 79, mi-a luat ceva să gasesc hotelul care era de fapt la numărul 74.

Ajuns la recepția hotelului, mi se spune că deși făcusem rezervare prin Booking.com, nu mai aveau locuri la hotel și sunt trimis la un alt hotel în apropiere. Îmi notează pe o foaie Strada Armeană 23 Mesogios. Strada Armeană, care de fapt e Armenească.

Sunt foarte multe străzi cu sens unic în Chișinău și este de apreciat faptul că hărțile GPS sunt foarte detaliate, fiind trecute numerele străzilor pentru a găsi mai ușor o adresă. În plus ești informat pe harta GPS când un semafor este roșu sau verde.

La scurt timp după ce m-am cazat la noul hotel, a început să plouă. Din fericere, ploaia nu a durat prea mult, timp în care m-am odihnit puțin.

Imediat ce s-a terminat ploaia, am ieșit să mă plimb puțin prin oraș. Iată câteva poze din Chișinău:

Seara am mâncat în oraș la o terasă. Mâncarea este ok, însă berea lor (berea Chișinău) nu prea. Oricum a fost foarte ciudat când am văzut meniul și a trebuit să fac conversia prețurilor din lei în … lei.

În a doua zi, după ce m-am plimbat puțin prin afara Chișinăului, am decis să vizitez și orașul Tiraspol din Transnistria (lucru pe care nu îl recomand). Nu voi intra în detalii.

Spre după-amiază, în drumul de întoarcere către Chișinău, m-am oprit în Bulboaca, raionul Anenii Noi, unde am vizitat Castelul Mimi, care e practic o fabrică de vin.

Aici am plătit suma de 300 lei moldovenești pentru un tur al castelului ce a inclus un ghid în limba română și degustarea a 3 tipuri de vin.

Luni dimineață, m-am trezit la 6 fără și văzând că toate punctele de atracție turistică deschid la 9 , am decis să fac o oprire în Iași înainte de a ajunge acasă.

Un răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *