Xiaomi mini PCXiaomi mini PC

Xiaomi a dezvăluit astăzi primul mini PC din portofoliul companiei. El cântărește sub 450 de grame, vine cu procesor eficient Intel, 16 GB RAM și un SSD puternic.

Xiaomi Mini PC măsoară 112 x 112 x 38 de mm, cu un corp din aluminiu și doar 437 de grame, are un design ce amintește de Apple Mac Mini. La interior regăsim un procesor puternic și eficient din punct de vedere energetic – Intel Core i5-1240P, dar și grafică integrată Intel Iris Xe. Procesorul poate funcționa la o frecvență de 4.4GHz în turbo, vine cu 12 MB memorie Cache, are 12 nuclee și 16 thread-uri.

PC-ul aduce și 16 GB de memorie RAM DDR4, 3200MHz, dar și un SSD PCIe 4.0 de 512 GB. Primim două porturi HDMI 2.1, port 2.5G pentru conexiuni pe fir, un port USB 3.0 Gen 2 și un port USB-A 2.0 în partea din spate. În partea frontală regăsim două porturi USB-A 3.0 Gen 2, dar și un jack de 3.5 mm pentru boxe / căști. 

Xiaomi mini PC ports
Xiaomi mini PC ports

Mini PC-ul suportă conectivitate Wi-Fi 6, dar și Bluetooth 5.3. Multitudinea de porturi disponibile aici face ca el să fie ușor de conectat la orice monitor de pe piață. De asemenea, e livrat cu Windows 11 Home ca sistem de operare, are o sursă de 100W și se vinde pentru 531 de dolari în China.

De Madalin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *