Vodafone magazinVodafone magazin

Vodafone a anunțat că explorează mai multe opțiuni pentru subsidiara din Italia, inclusiv o fuziune sau o vânzare a operațiunilor din această țară.

“În concordanță cu declarațiile sale anterioare, Vodafone susține consolidarea de piață în țările în care nu obține un randament adecvat al capitalului investit și confirmă că analizează opțiunile cu mai multe părți pentru a realiza acest lucru în Italia, inclusiv printr-o fuziune sau o cesiune, potrivit grupului britanic”, care precizează că nu există “nicio certitudine că se va conveni în cele din urmă asupra unei tranzacții”.

Operatorul francez de telecomunicații Iliad Group, controlat de miliardarul Xavier Niel, vrea să își combine subsidiara din Italia cu operațiunile locale ale Vodafone, prezentând o propunere oficială în acest sens, care evaluează Vodafone Italia la aproape 10,5 miliarde de euro.

Acțiunile Vodafone s-au apreciat puternic în urma anunțului.

Potrivit propunerii de fuziune, Vodafone ar urma să obțină 50% din capitalul social al companiei rezultate, împreună cu o plată în numerar de 6,5 miliarde de euro și un împrumut de 2 miliarde de euro pentru acționari, “pentru a asigura alinierea pe termen lung”.

Iliad ar obține 500 de milioane de euro în numerar și un împrumut de 2 miliarde de euro pentru acționari. De asemenea, ar avea opțiunea de a cumpăra 10% din societatea mixtă de la Vodafone în fiecare an, la un preț convenit la momentul respectiv. Acordul ar evalua Vodafone Italia la 10,45 miliarde de euro (incluzând datoriile). Grupul francez a precizat că propunerea are sprijinul consiliului său de administrație și al acționarului principal, Xavier Niel.

De Madalin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *