Potrivit documentelor consultate de ANCOM, începând cu data de 1 august 2020 operatorii de telefonie fixă desemnați de Autoritate ca având putere semnificativă de piață, printre care și Telekom, RCS & RDS, Orange sau Vodafone, vor putea aplica un tarif de maxim 0,097 eurocenți/minut în cazul apelurilor naționale, apelurilor inițiate din Spațiul Economic European (SEE), precum și în cazul apelurilor inițiate din rețele din afara SEE, dacă acordurile internaționale în vigoare nu permit instituirea unui regim diferit de tarifare.
Etichetă: Orange
-
Trei sferturi dintre conexiunile de internet fix din România permit viteze de peste 100 Mbps
Internet fix
- 5,3 milioane de conexiuni la internet fix la sfârșitul anului 2019 (+4% evoluție anuala), dintre care 3,9 milioane, adica 74%, reprezentau conexiuni de foarte mare viteza.
- Traficul mediu de internet fix/locuitor a fost de 29 GB/luna, cu 14% mai mult fața de anul precedent.
- Rata de penetrare a internetului fix la 100 de gospodarii a fost de 64% la nivel național în anul 2019, în mediul urban fiind de 75%, iar în mediul rural de 49%.
- În funcție de numărul de conexiuni la internet fix înregistrat la sfârșitul anului 2019, RCS&RDS avea o cota de piața de 53%, Grupul Telekom 21%, ceilalți furnizori însumând 26%.
-

Telekom ia în calcul vânzarea companiei către alți operatori decât Orange și DIGI
Conform unui articol al celor de la ZF, nemții de la Telekom iau în calcul și varianta vânzării afacerii din România către alți operatori decât Orange și DIGI.
(mai mult…) -

Orange susţine comunitatea prin conectivitate şi echipamente pentru spitalele din prima linie
Zilele acestea, când fiecare gest contează, solidaritatea, responsabilitatea şi grija pentru comunitate sunt esenţiale. Încă de la început, acţiunile Orange s-au concentrat pe asigurarea continuităţii serviciilor, oferirea de conectivitate neîntreruptă clienţilor şi protejarea tuturor angajaţilor săi, fără de care furnizarea acestor servicii nu ar fi fost posibilă.
(mai mult…) -

ANCOM emite licențele pentru telefonie și internet mobil în banda 2100 MHz operatorilor Orange și Vodafone
Furnizorii de servicii de comunicații, Orange și Vodafone, au achitat fiecare astăzi contravaloarea în lei a sumei de 30 milioane euro pentru prelungirea licențelor pe care le dețin în banda de 2100 MHz.
(mai mult…) -

Mai mulți operatori de telefonie mobilă vor transmite date de localizare către Comisia Europeană
În contextul răspândirii coronavirusului, operatorii de telefonie mobilă vor transmite către Comisia Europeană datele de localizare a telefoanelor mobile ale utilizatorilor pentru a urmări răspândirea coronavirusului.
(mai mult…) -

Orange lansează abonamentul digital Yoxo
Descoperă primul abonament digital în care tu faci regulile. Yoxo este disponibil momentan doar pentru clienții Orange, abonați sau utilizatori cartelă PrePay, exclusiv în aplicația mobilă dedicată, pentru iOS sau Android.
(mai mult…) -

Aplicația Orange TV GO va fi disponibilă în curând și pe Android TV
Aplicația Orange TV GO cu care ai acces la canale și filme pe telefon și tabletă, dar și pe Smart TV-urile Samsung cu Tizen OS va fi disponibilă și pe Android TV.
(mai mult…)
