comunicat 5G

Documentatia licitatiei pentru servicii 5G a parcurs ultima fază de consultare publică

ANCOM împreună cu industria de comunicații electronice și societatea civilă au dezbătut în cadrul ședinței de Consiliu Consultativ proiectele de decizie referitoare la organizarea procedurii de selecție competitivă pentru alocarea spectrului radio disponibil în benzile de frecvențe de 700 MHz, 1500 MHz, 2600 MHz și 3400-3800 MHz și la tariful de utilizare a spectrului, alături de caietul de sarcini al procedurii de selecție. Forma finală a proiectelor de decizie a fost trimisă pentru publicare în Monitorul Oficial, urmând ca ANCOM să publice anunțul de lansare a licitației de spectru şi să pună în vânzare caietul de sarcini pentru aceasta.

comunicat 5G

Cursa pentru servicii de bandă largă 5G continuă: documentația licitației, în consultare publică

ANCOM a lansat în consultare publică caietul de sarcini, proiectul de hotărâre de Guvern prin care se stabileşte taxa minimă de licenţă, decizia referitoare la tariful de utilizare a spectrului şi decizia de organizare a procedurii de selecție competitivă pentru alocarea spectrului radio disponibil în benzile de frecvențe de 700 MHz, 1500 MHz, 2600 MHz și 3400-3800 MHz. Conform documentaţiei de licitaţie, Autoritatea propune ca operatorii câştigători să acopere cu servicii de bandă largă majoritatea zonelor urbane, autostrăzile existente, aeroporturile internaționale și căile ferate modernizate, precum și un număr de 600 de localități identificate ca neacoperite sau slab acoperite cu servicii de comunicații mobile.

taxe roaming

Noi reglementări privind roamingul începând cu 1 iulie 2022

Începând cu data de 1 iulie 2022 intră în vigoare un nou regulament privind roamingul în rețelele publice de comunicații mobile în interiorul Uniunii (Regulamentul (UE) 2022/612 al Parlamentului și al Consiliului din 06 aprilie 2022 privind roamingul în rețele publice de comunicații mobile în interiorul Uniunii), care extinde regulile actuale și aduce noi completări.

voce mobilă

Anul 2022 începe cu tarife mai mici pentru terminarea apelurilor în rețele fixe și mobile din România

Începând cu 1 ianuarie 2022, tarifele pentru terminarea apelurilor în rețelele de telefonie fixa și mobila din România vor scădea ca urmare a Regulamentului Delegat (UE) 2021/654 al Comisiei Europene. Astfel, operatorii de telefonie mobila care activează pe piața din România vor practica un tarif de 0,55 eurocenți/minut pentru terminarea apelurilor mobile în propriile rețele, iar operatorii de telefonie fixa un tarif de 0,07 eurocenți/minut pentru terminarea apelurilor fixe în propriile rețele.