download the official windows 11 wallpaper scaleddownload the official windows 11 wallpaper scaled

Zilele trecute a apărut pe internet primele imagini cu noul Windows 11 ce va fi prezentat oficial pe 24 iunie, mai multe informații găsiți aici.

Chiar dacă în 2015 Microsoft anunța odată cu lansarea Windows 10, că acesta va fi ultima versiune de Windows ( povestea cu Windows as a Service ), iată că 6 ani mai târziu Microsoft lansează Windows 11.

Ce vom găsi în articol?

Cerințe de sistem

Jucându-mă zilele trecute cu imaginea ISO a noului sistem de operare, am făcut o scurtă prezentare pe canalul de YouTube a procesului de instalare, precum și a noii interfețe grafice pentru Windows 11, după ce în prealabil l-am instalat într-o mașină virtuală.

Microsoft a anunțat încă din luna mai a anului trecut că va renunța la versiunea de Windows pe 32 de biți, era și timpul, mai multe detalii găsiți aici.

Așadar, nu ar trebui să surprindă pe nimeni faptul că Windows 11 va putea fi instalat exclusiv în varianta pe 64 de biți.

Ceea ce mai știm, odată cu distribuirea acestei imagini ISO, este că la baza Windows-ului 11 stă kernelul de Windows 10, build-ul de Windows 11 ”scăpat” pe internet fiind 10.0.21996.1

Asta înseamnă în esență că cerințele minime pentru rularea Windows-ului 11 ar trebui să fie (cel puțin în teorie) asemănătoare, dacă nu chiar identice cu cele ale Windows-ului 10, corect?

În mare parte da, însă astăzi, dorind să instalez Windows-ul 11 pe calculator, în special pentru a vedea dacă poate fi activat cu licența existentă de Windows 10, am avut o surpriză.

Calculatorul meu nu poate rula Windows 11. Am fost uimit, mai ales că am schimbat PC-ul în urmă cu 1 an, cu o configurație destul de performantă, detalii aici.

TPM 2.0

În momentul în care am rulat Setup-ul de sub Windows, am aflat și motivul…

Se pare că odată cu Windows 11, TPM2.0 este un must have, acest lucru confirmând încă o dată că Windows 11 va fi 64-bit only.

Dintr-un motiv oarecum ciudat, cei de la Gigabyte s-au gândit să nu includă modulul TPM 2.0 pe o placă de 1100 lei.

Spun oarecum ciudat, pentru că ideea de a pune un modul separat care poate fi upgradat face puțin sens din motive de securitate.

Da, când am luat placa de bază știam că modulul TPM 2.0 se vinde separat, însă nu m-am gândit că voi avea nevoie de unul atât de repede.

Logica din spatele acestei decizii a celor de la Gigabyte face și mai puțin sens acum, după ce, în urma unor săpături, se pare că doar un singur modul TPM 2.0 ar fi compatibil cu placa de bază  Gigabyte Aorus X570 Elite, acesta fiind: GC-TPM2.0_S.

De Madalin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *