Ieri a apărut o nouă Oronanță Militară ce pe lângă restricții aduce și o mică relaxare a circulației, iată ce conține:
Categorie: Offline
-
Donează pentru linia întâi!
Bitdefender împreună cu Banca Transilvania, eMag și Mobexpert lansează, în parteneriat, campania Donează pentru linia întâi, care își propune să susţină personalul din sistemul medical, armata, jandarmii și poliţiștii în lupta cu pandemia de coronavirus.
-
Ce cuprinde ORDONANȚA MILITARĂ nr. 4 din 29.03.2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19?
Art.1 – (1) Circulația persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, în exteriorul locuinței/gospodăriei, este permisă și în afara intervalului orar 11.00-13.00 dacă aceasta se face pentru rezolvarea problemelor de natură medicală, precum tratamentele oncologice planificate, dializă etc. folosind mijloacele proprii de deplasare sau ale familiei/susținătorilor sau, după caz, mijloacele de transport sanitar special destinat.
-
Ce se întâmplă cu valabilitatea permiselor de conducere pe perioada stării de urgență?
Dacă în cazul ITP-ului care expiră în perioada stării de urgență, cei de la RAR au decis că nu se vor prelungii automat, nu același lucru se întâmplă și cu permisele de conducere.
-
Valabilitatea ITP-ului nu se prelungește
Dacă în cazul ratelor bancare, acestea se pot amâna fără penalități pentru până la 9 luni, nu același lucru se poate spune și despre ITP.
-
Ce noi restricții cuprinde ORDONANȚA MILITARĂ nr. 3 din 24.03.2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19?
La doar 3 zile de la publicarea în Monitorul Oficial a Ordonanței Militare nr.2, o nouă Ordonanță, mult mai restrictivă este emisă, iată ce conține:
-
Ce restricții cuprinde Ordonanța Militară nr.2 din 21.03.2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19?
Având în vedere dispozițiile art. 24 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 21 ianuarie 1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 453/2004, cu modificările și completările ulterioare,
-
iPhone 9 şi iPhone 12 5G ar putea fi amânate din cauza coronavirus
Coronavirusul a creat multă panică și haos, iar pe lângă îmbolnăvirea oamenilor, s-au închis granițe, magazine, școli, chiar și fabrici precum Foxconn.
-
Dacia Spring Electric
Mult așteptata mașină electrică de la Dacia a fost anunțată oficial la mijlocul acestei săptămâni.