ParcariParcari

Începând cu data de 25 iulie2022, Registrul Auto Român aplică prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.120/2021, în baza căreia a fost elaborat protocolul încheiat cu ANAF, pentru autovehiculele utilizate care provin din state membre UE și pentru care se solicită eliberarea Cărții de Identitate a Vehiculului (CIV) în vederea înmatriculării în România.

RAR eliberează CIV doar achizitorului intracomunitar, adică persoanei fizice sau juridice care a dobândit autovehiculul dintr-o țară membră UE și care este menționată în documentele de achiziție.

Pe lângă certificatul de înmatriculare, achizitorul intracomunitar (sau împuternicitul legal al acestuia) va trebui să prezinte și documentele de achiziție intracomunitară (factură sau contract de vânzare-cumpărare).

Reprezentanții RAR se asigură că solicitantul activității este fie achizitorul intracomunitar, fie împuternicitul acestuia.

”Eliberarea cărţii de identitate a vehiculelor rutiere poate fi suspendată pe o perioadă de maximum cinci zile la solicitarea motivată a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Procedura de eliberare a cărţii de identitate a vehiculului va fi reluată din oficiu după expirarea acestui termen.”

Potrivit OG nr.78/2000, cu modificările aduse de OUG nr.120/2021

În situația în care, după introducerea datelor, ANAF decide suspendarea eliberării CIV, sistemul informatic semnalizează blocarea, iar emiterea CIV va fi posibilă doar după perioada de suspendare impusă de ANAF. Solicitantul activității va fi informat de reprezentantul RAR că pentru autovehiculul respectiv eliberarea cărţii de identitate a fost suspendată pe o perioadă de maximum cinci zile la solicitarea motivată a ANAF, iar pentru mai multe informații suplimentare poate fi contactată această autoritate.

Din nefericire, noua măsură de stăvilire a evaziunii fiscale din domeniul comerțului cu mașini second-hand lasă în continuare portițe de scăpare pentru cei care își doresc să aducă în România vehicule, evitând plata TVA sau a altor taxe. Astfel, cei care cunosc bine activitățile de pe piața second-hand consideră că așa-numiții samsari de mașini de ocazie pot face achiziția din străinătate direct cu actele viitorului proprietar ocolind astfel noua măsură.

De Madalin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *