MicrosoftMicrosoft

Microsoft a introdus o mulțime de îmbunătățiri serviciului său de stocare în cloud, OneDrive, ce este folosit în principal de către companii pentru distribuirea de documente și colaborarea la acestea.

Cea mai importantă îmbunătățire adusă acestui serviciu este mărirea limitei dimensiunii fișierelor încărcate de la 15 GB la 100 GB.

Microsoft a luat această decizie, după ce a observat că anumite fișiere – cum sunt cele 3D sau desene AutoCAD de multă ori depășeau limita anterioară.

Într-o postare pe blog ce anunța modificările, managerul general Microsoft 365 Seth Patton a subliniat și faptul că sincronizarea diferențială se va dovedi foarte utilă.

În loc să reîncarce un fișier de la zero, de fiecare dată când acesta este editat, această nouă funcție va sincroniza doar părțile care sunt modificate, restul rămânând intact ( o funcție similară a fost implementată și în Windows Update cu ceva timp în urmă).

Printre alte modificări aduse serviciului de stocare în cloud, se mai numără și:

  • oprirea notificărilor comentariilor pentru fișierele individuale
  • îmbunătățirea protecției fișierelor
  • sincronizarea rapoartelor administratorilor

De Madalin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *