HUAWEI LOGOHUAWEI LOGO

De când a început ”scandalul” Huawei, se pare că aceștia nu mai au liniște, fiind permanent acuzați de crearea unor breșe de securitate în infrastructurile operatorilor de telecomunicații.

Cea mai recentă acuzație vine din regiunea Lahore, în Pakistan, unde Huawei a apelat la subcontractorul american Business Efficiency Solutions (BES) pentru instalarea unor elemente foarte importante ale rețelei locale de comunicații. Reprezentanții companiei au deschis o acțiune judecătorească împotriva companiei chineze, acuzând-o că a exercitat presiuni pentru instalarea de elemente backdoor în echipamentele de rețea folosite de reprezentanții forțelor de ordine din orașul Lahore, în Pakistan.

Potrivit BES, Huawei a insistat asupra crearea unei versiuni duplicate a rețelei Lahore, găzduită în regiunea Suzhou, China, care să permită acces direct la comunicațiile private desfășurate în Pakistan. Tensiunile cu Huawei au apărut de la inițiativa subcontractorului BES pentru a obține permisiunea expresă din partea oficialilor pakistanezi, în timp ce compania chineză susținea că o astfel de permisiune nu este necesară, amenințând să rupă legăturile cu subcontractorul american.

Într-o altă declarație oferită pentru publicația Wall Street Journal, Huawei susține și că nu există dovezi concrete privind instalarea de elemente backdoor în produsele sale, asta după ce într-o discuția anterioară compania admitea duplicarea rețelei din Pakistan pe teritoriul Chinei, precizând că aceasta este doar o versiune de testare ”fizic izolată” de rețeaua reală.

De Madalin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *