You are currently viewing Digi.Mobil se pregătește de 5G
digi mobil 5g

Digi.Mobil se pregătește de 5G


În cardul conferinței de presă ce a avut loc astăzi,3 mai, începând cu ora 10:00, Digi.Mobil în parteneriat cu Ericsson, au prezentat beneficiile aduse de tehnologia 5G diverselor industrii:

Ce vom găsi în articol?

S-a testat viteza 5G

S-a testat viteza 5G de până la 10 Gbps, prin intermediul unei platforme prototip, precum și latența semnalului, ce a fost redusă la o zecime față de cea uzuală pentru tehnologia actuală 4G. Astfel, se poate estima că, prin intermediul tehnologiei 5G, utilizatorii vor experimenta accesul la internet mobil de mare viteză chiar și în zone aglomerate cum ar fi concerte și festivaluri sau evenimente sportive, fără a fi afectați de limitări ale vitezelor, interferențe sau instabilitatea semnalului. Download-ul filmelor la rezoluție 4K va fi o chestiune de secunde, în timp ce transmisiunile TV în direct și evenimentele sportive vor deveni adevărate experiente vizuale imersive, virtuale, chiar și pentru cei care nu vor participa personal, în viața reală.

 Internet of Eyes

S-a experimentat modalitatea prin care viitoarele aplicații de monitorizare dinamică a traficului pot detecta obiectele și pot determina poziția acestora în timp real, cu aplicabilități multiple pentru soluțiile de tip smart city, managementul traficului sau siguranța publică. 5G va reprezenta coloana vertebrală pentru IoT (Internet of Things), conectând obiectele din jurul nostru în modalități pe care nu le-am fi crezut posibile. Utilizatorii vor experimenta autovehicule independente, care interacționează cu semafoarele, ceea ce va însemna o adevarată revoluție a traficului. Comunicațiile vehicul cu vehicul și vehicul cu infrastructură vor crește siguranța pe șosele și vor eficientiza funcționarea transportului în comun. Senzorii integrați în șosele, căi ferate și piste de zbor vor comunica între ei și cu vehiculele inteligente, pentru îmbunătățirea controlului infastructurii și serviciilor critice.

Internet of Skills

A fost arătat potențialul roboticii în cloud, respectiv cum poate fi controlat un robot la distanță, într-o demonstrație de operație medicală, în combinație cu realitatea virtuală, pentru a realiza internetul tactil, respectiv transmiterea la distanță și în timp real a senzației de atingere.

Immersive Gaming

Realitate augmentată pentru filme și jocuri care vor permite o imersiune vizuală virtuală totală, la 360 de grade.

„Astăzi am făcut împreună un prim pas către conectarea la tehnologia 5G. Rețeaua Digi Mobil este pregatită pentru evoluția către 5G, iar aceasta le va permite utilizatorilor Digi Mobil, companii, instituții de stat, dar și utilizatori rezidențiali, să se conecteze la obiectele care ne înconjoară, în ceea ce va însemna IoT și societatea interconectată, indiferent de distanțele care ne separă, la o scară fără precedent, schimbând modul în care interpretăm și modelăm lumea. Noile echipamente din rețeaua noastră sunt deja la nivelul tehnologiei viitoare 5G, permițându-ne în viitor să le oferim utilizatorilor Digi Mobil o experiență îmbunătățită, cu funcționalități 5G: viteză de acces marită, latență redusă, IoT. Nu în ultimul rând, oferta de internet nelimitat pentru clienții pe bază de abonament ai Digi Mobil este esențială pentru dezvoltarea economiei și lumii digitale din România, Digi fiind pionierul și susținătorul permanent al acestei tendințe.”

a declarat Valentin Popoviciu, Vicepreședinte RCS & RDS.

„Până în 2023, 20% din populația lumii va avea acoperire 5G. Acesta va avea un impact enorm în ceea ce privește experiența utilizatorilor și transformarea digitală a industriilor și orașelor. Ericsson a semnat deja 40 de acorduri pentru a începe studiile 5G în întreaga lume. Cu această demostrație, ne uităm la viitor și ceea ce va permite 5G. Este, de asemenea, un pas înainte în calatoria romaneasca spre 5G”

a declarat Dragos – Mircea Rebegea, Ericsson Country Manager România.

Coneferința de presă a fost transmisă în direct pe pagina oficială de Facebook a operatorului.

This Post Has One Comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.