You are currently viewing Cum să eliberezi spațiu pe hard disk
red drive

Cum să eliberezi spațiu pe hard disk

În cazul în care aveți prea puțin spațiu pe partiția C, iată câteva metode de a elibera o parte din el.

Ce vom găsi în articol?

Disk Cleanup

Cea mai cunoscută metodă de a elibera spațiu pe hard disk este aplicația Disk Cleanup.

Aceasta se poate accesa fie intrând în My Computer (Windows 7/8/8.1) / This PC (Windows 10), fie intrând în Windows Explorer (Windows 7/8/8.1) / File Explorer (Windows 10).

  • apoi click-dreapta pe partiția C – Properties
  • click pe butonul Disk Cleanup

După ce aplicația scanează partiția , aceasta afișează o listă de categorii de fișiere ce pot fi șterse fără ca sistemul de operare să fie afectat. Din aceste categorii fac parte:

  • Temporary files – fișiere temporare create de sistemul de operare și / sau diverse aplicații în timpul instalării / dezarhivării
  • Recycle Bin – fișierele aruncate la coșul de gunoi
  • Temporary Internet Files – fișiere temporare create de browser în timpul navigării pe internet
  • Temporary Windows Installation files – fișiere temporare copiate în timpul instalării unei versiuni mai nou de Windows de pe DVD sau din WIndows Update

Următorii pași după listarea categoriilor de fișiere sunt:

  • click pe butonul Clean up system files – aplicația va rescan partiția și va lista mai multe categorii de fișiere
  • selectați toate categoriile din listă și dați click pe butonul OK

Folder-ul Prefetch

În afară de fișierele șterse de aplicația Disk Cleanup , mai sunt anumite folder-e al căror conținut îl puteți șterge pentru a elibera spațiu pe hard disk. Unul din acestea este folder-ul Prefetch.

Acesta se poate găsi în folder-ul Windows . Fișierele din acest folder se crează în momentul rulării oricărei aplicații și reprezintă o extensie a memorie RAM pe hard disk.

Pentru a șterge rapid fișierele din acest folder, fără a le mai trece prin Recycle Bin , folosiți comanda Ctrl+A  , urmată de Shift+Del.

Folder-ul Temp

Un alt folder al cărui conținut poate fi șters, este folder-ul Temp, ce se găsește tot în folder-ul Windows.

Atât în folder-ul Prefetch , cât și în folder-ul Temp , mai pot rămâne puține fișiere neșterse pentru că sunt în uz de către diverse aplicații la momentul ștergerii.

Folder-ul AppData

Mai puteți elibera spațiu prin ștergerea fișierelor temporare din folderul AppData. Acesta se găsește în C:\Users\<nume utilizator>\AppData\Local\Temp.

This Post Has 2 Comments

  1. Vasile

    Excelent articol !

Lasă un răspuns