După ce am prezentat ce este și cum funcționează un VPN, o scurtă istorie a acestuia și după ce am enumerat tipurile de VPN, a venit momentul să fac un tutorial despre cum poți instala un VPN pe PC.

Există mai multe tipuri de implementare a VPN-urilor, după cum urmează:

Clienții VPN

Este necesar instalarea unui soft pe fiecare dispozitiv ce va fi conectat la VPN. Acest soft este configurat astfel încât să îndeplinească cerințele pentru ca dispozitivul să se conecteze la serverul VPN. Atunci când inițializați o conexiune VPN, dispozitivul execută linkul VPN și se conectează la serverul VPN, creând astfel ”tunelul de criptare”. În cadrul companiilor, la acest pas se solicită, de obicei, o parolă furnizată de către companie sau de instalarea unui certificat. Prin folosirea unei parole sau a unui certificat, firewallul companiei poate autoriza conexiunea. Apoi angajatul poate fi identificat prin intermediul credențialelor cunoscute de către acesta.

Extensiile din Browser

Extensiile VPN pot fi adăugate pe majoritatea browserelor precum Google Chrome sau Firefox. Unele browsere precum Opera, au integrate propriile extensii VPN. Extensiile permit utilizatoriilor activarea și configurarea mai ușoară a VPN-urilor în timpul navigării. Cu toate astea, conexiunea VPN este valabilă doar pentru traficul efectuat în cadrul browserului. Folosirea altor browsere, sau alte activități pe internet precum jocurile online nui vor fi criptate de conexiunea VPN.

Chiar dacă extensiile din Browser nu sunt atât de cuprinzătoare ca clienții VPN, acestea pot fi o opțiune potrivită pentru utiliztorii ocazionali de internet ce au nevoie de un nivel suplimentar de securitate. Cu toate astea, s-au dovedit a fi mult mai susceptibile breșelor de securitate. Utilizatorii sunt sfătuiți o extensie mai cunoscută, dat fiind faptul că așa numitii colectori de date pot încerca să folosească extensii VPN false. Procesul de colectare de date reprezintă colectarea datelor personale, pe care agențiile de marketing le fac pentru a vă crea profilul personal. Apoi reclamele sunt targhetate conform profilului tău.

Router VPN

Dacă mai multe dispozitive sunt conectate la aceeași conexiune de internet, este mult mai ușor și eficient să implementezi VPN-ul direct în router decât să instalezi un VPN pe fiecare dispozitiv. Un router VPN este și mai folositor atunci când vrei să protejezi dispozitive ce sunt mai greu de configurat, precum Smart TV-urile. Acestea pot, de asemenea, să te ajute atunci când vrei să elimini restricțiile de conținut regionale pe dispozitivele din casă.

Un router VPN este ușor de instalat și care își asigură întotdeaună securitate și intimitate, prevenind, de asemenea, ca rețeaua să fie compromisă atunci când se conectează dispozitive nesigure la aceasta.

VPN-ul companiilor

VPN-urile corporațiilor sunt soluții personalizate ce necesită o configurare specială și suport tehnic dedicat. VPN-ul este creat în general de către depertamentul IT al companiei. În calitate de utilizator, nu ai drepturi de administrator asupra VPN-ului, iar activitățile și traficul tău de date sunt monitorizate de către companie. Astfel compania reduce riscul scurgerilor de date. Cel mai important avantaj al VPN-urilor corporate este asigurarea unei conexiuni sigure cu rețeaua internă și cu serverele companiei, chiar și în cazul în care angajații lucrează de acasă.

Mă pot conecta la VPN de pe telefon sau alte dispozitive?

Da, sunt o mulțime de opțiuni de conectare la VPN pentru telefoane mobile și alte dispozitive ce se conectează la internet. Un VPN poate fi esențial pentru telefonul mobil dacă îl folosești frecvent pentru plăți online sau chiar și pentru navigare pe internet. Mulți furnizori de servicii VPN oferă și soluții pentru mobil ce pot fi descărcate din Google Play sau Apple App Store.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *