În cazul în care ai un server web WordPress (sau orice alt server web) bazat pe web engine-ul Apache și vrei să afli exact ce versiune de web engine este instalată, iată în acest tutorial câteva metode prin care poți afla ce versiune de Apache ai instalată pe server.
Poate cea mai simplă variantă de a afla ce versiune de Apache ai instalată pe server, este direct din browser.
Știm că în timpul instalării unui server web, imediat după instalarea web engine-ului Apache, site-ul va deschide pagina cu informații despre web engine, unde vei putea vedea și versiunea acestuia, însă ulterior această pagină va fi înlocuită.
Dacă din motive de securitate vrei să te asiguri că ai ultima versiune de Apache instalată, cea mai ușoară variantă este ca într-un browser să introduci adresa serverului web (domeniu) urmat de /server-status/ , de exemplu: madalincristian.ro/server-status/
Chiar dacă va apărea o pagină cu mesajul 403 Forbidden, dedesubt va apărea versiunea web engine-ului și sistemul de operare pe care rulează serverul.
O altă variantă de a afla ce versiune de Apache ai instalată pe server, este conectându-te la server prin SSH sau direct pe server folosind aplicația Terminal sau din CLI.
Indiferent de metoda de conectare pe care dorești să o folosești, există o comandă Linux pe care o poți folosi în acest caz:
apachectl -v