cpu x no daemoncpu x no daemon

Mulți dintre utilizatorii sistemului de operare Windows cunosc aplicația CPU-Z și o folosesc pe calculatoarele noi pentru a obține cât mai multe informații despre: procesor, placa de bază, memoria RAM și placa video.

Aplicația CPU-Z nu este disponibilă pe Linux, însă există o alternativă. Un programator de pe GitHub numit X0rg a creat o aplicație numită CPU-X, ce este o clonă a CPU-Z.

Aplicația CPU-X este gratuită și open-source, dezvoltată pentru Linux și FreeBSD. Aceasta este disponibilă în interfețele GUI, TUI și CLI.

Aplicația CPU-X folosește interfața grafică GTK3, iar dezvoltatorul nu are de gând să treacă prea curând la GTK4.

Ce vom găsi în articol?

Interfața GUI

Deși aplicația nu este o replică 1 la 1 a CPU-Z, aceasta are o interfață familiară.

cpu x no daemon
cpu x no daemon

La fel ca CPU-Z, aplicația oferă informații despre procesor, placa de bază, memoria RAM și placa video.

Butonul Start Deamon din colțul din stânga jos nu poate fi ignorat. Apăsând acest buton aplicația va colecta și mai multe informații despre sistem, completând datele blank din poza de mai sus, precum: Package, Multiplier și Bus speed.

Interfața TUI

Aplicația CPU-X poate fi accesată și din linia de comandă prin două metode: NCurses și Coredump, pentru care se vor folosi următoarele comenzi:

cpu-x -N
cpu-x -D
Cum instalezi CPU-X?

Poți fie să descarci ultima versiune a aplicației de pe pagina GitHub, fie în funcție de distribuția Linux folosită să o instalezi folosind una dintre comenzile de mai jos:
Pentru Debian 11 / Ubuntu 20.04 sau versiuni mai noi:
sudo apt install cpu-x
Pentru Fedora 30 sau versiuni mai noi:
sudo dnf install cpu-x
Pentru FreeBSD 11 sau versiuni mai noi:
sudo pkg install cpu-x
Pentru OpenSUSE Leap 15.2 sau versiuni mai noi:
sudo zypper install cpu-x
Pentru orice versiune Solus:
sudo eopkg install cpu-x

De Madalin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *