La mai puțin de un an de când Japonia a început să ”pregătească” tehnologia 6G, detalii aici, China a lansat primul satelit 6G.

Satelitul a intrat pe orbită alături de alți 12 sateliți de la Centrul de Lansare a Sateliților Taiyuan din provincia Shanxi.

Satelitul transportă, de asemenea, tehnologie care va fi utilizată pentru monitorizarea dezastrelor agricole și prevenirea incendiilor de pădure, menționează aceeași sursă.

Satelitul 6G se număra printre trei sateliți chinezești lansați cu succes pe orbită, împreună cu alți zece sateliți comerciali de teledetecție dezvoltați de compania argentiniană Satellogic.

Numit după Universitatea de Știință și Tehnologie Electronică din China, satelitul a fost dezvoltat de Chengdu Guoxing Aerospace Technology, UESTC și Beijing MinoSpace Technology.

Acesta va fi folosit pentru a verifica performanța tehnologiei 6G în spațiu, deoarece banda de frecvență 6G se va extinde de la frecvența de undă 5G la frecvența terahertz. Satelitul este astfel primul test tehnic al aplicației comunicării terahertz în spațiu, a declarat Xu Yangsheng, academician la Academia Chineză de Inginerie.

Potrivit Asia Times, tehnologia 6G este încă la început și trebuie să depășească mai multe obstacole tehnice în cercetarea de bază, proiectarea hardware și impactul acesteia asupra mediului, înainte ca tehnologia să devină disponibilă comercial.

Mai mult, unii oameni de știință s-au îngrijorat că noua infrastructură a 6G, integrarea sporită a tehnologiilor de comunicații spațiu-aer-sol-mare și utilizarea unei noi game de frecvențe pentru a transmite date ar putea afecta instrumentele astronomice sau sănătatea publică sau ar putea fi prea scumpe sau nesigure pentru ca cercetătorii să le folosească.

Un răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *