samsung logosamsung logo

Google a început deja testarea pentru sistemul de operare Android 11, pentru care au fost lansate până în prezent 4 versiuni de test (Developer Preview).

Android 11 aduce câteva funcții noi, pe care în mare parte le vom vedea pe Samsung’s One UI 3.0.

Iată câteva din noile funcții ale Android 11, pe care le vom vedea pe One UI 3:

One UI 3 îți va permite să configurezi sensibilitatea butonului Back pentru ambele părți. Vei putea astfel să micșorezi sensibilitatea în partea din stânga, ceea ce îți va permite să folosești gesturi pentru a redeschide meniul din nou.

Nu va mai fi nevoie să deblochezi telefonul după restart

Cu noua funcție “Resume on reboot,” aplicațiile pot să revină la starea normală imediat după restart, fără să mai fie nevoie de introducerea codului de securitate. Această funcție este utilă atunci când dorești să programezi restartarea telefonului pentru o actualizare.

Afișarea ratei de împrospătare

Google oferă dezvoltatorilor de soft o funcție utilă pentru a vedea în orice moment pe ecran, rata de împrospătare a imaginii în partea de sus a ecranului.

Folosirea căștilor Bluetooth în Mod Avion

Când vei activa Modul Avion, telefonul nu va mai deconecta căștile sau boxele Bluetooth în timp ce asculți muzică. În plus, Google a introdus și o notificare ce te anunță că conexiunea Bluetooth nu va fi dezactivată.

Vei putea trimite imagini direct din notificări

De acum vei putea atașa o imagine la răspunsul tău, direct fereastra de notificare, prin apăsarea butonului Reply. Astfel, nu va mai fi nevoie să deschizi aplicația de mesagerie pentru a atașa o imagine

O rată de împrospătare mai mare cu o autonomie mai bună

Android 11 le va permite dezvoltatorilor de aplicații să își seteze rata de împrospătare preferată, la 120 Hz pentru jocuri și 60 de Hz pentru anumite aplicații, pentru a economisii energia bateriei.

Accesul aplicațiilor la locație

Android 11 elimină opțiunea de acces total și tot timpul la locație și o înlocuiește cu opțiunea “only this time”. Odată ce i-ai acordat accesul unei aplicații la locație, dacă aceasta are nevoie de acces permanent, va trebui să ceară încă o dată permisiunea, și să ”explice” de ce are nevoie de acces permanent. Apoi va oferi un link pentru a i se acorda această permisiune din System Settings.

STRONG, WEAK, și DEVICE CREDENTIAL pentru deblocarea aplicațiilor

În Android 11, ai 3 categorii de sisteme biometrice: strong, weak, și device credential. De acum aplicațiile pot alege sistemul biometric de care au nevoie. De axemplu, aplicațiile mai puțin ”sensibile” pot folosi recunoașterea facială de pe Galaxy S20.

Codec audio pentru căști

Dacă nu mai ți minte ce codec audio suportă căștile tale, de acum vei putea vedea asta direct pe telefon. Conectează căștile Bluetooth la un telefon cu Android 11 și deschide ”Trigger Bluetooth Audio Codec Selection” din Developer Options.

Notificări în nuanțe

Notificarea în nuanțe va împărții alertele în 3 categorii: Alerting, Conversations, și Silent. Android 11 deja împărțea notificările în secțiuni cu ajutorul unei bande mici negre și cu un nume de secțiune. Acum este introdusă o pauză mai mare între secțiuni pentru a avea o privire de ansamblu mai clară.

De Madalin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *