Xiaomi Redmi Note 9Xiaomi Redmi Note 9

Am avut ocazia să testez pentru 2 săptămâni telefonul Redmi Note 9 de la Xiaomi.

Redmi este brandul low-cost al celor de la Xiaomi, pentru un preț sub 1000 de lei clienții primesc un telefon cu ecran IPS LCD de 6.53” ce suportă o rezoluție de 1080 x 2340 pixeli.

Conectivitate

Telefonul Dual SIM suportă conectivitate 4G, Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac, dual-band și Bluetooth 5.0.

Spațiu de stocare

Telefonul vine în 3 configurații de memorie internă ce poate fi extinsă cu ajutorul unui card de memorie microSD, ce are slot dedicat lângă cele de SIM-uri.

Aceste variante sunt:

  • 64 GB memorie internă cu 3 GB RAM
  • 64 GB memorie internă cu 4 GB RAM
  • 128 GB memorie internă cu 4 GB RAM

Modelul pe care l-am avut în teste a fost cu 128 GB memorie internă și 4 GB RAM.

Procesor

Telefonul vine cu un procesor octa-core MediaTek Helio G85 pe 12nm, destul de fâșneț, care nu suportă 5G, în schimb suportă Dual 4G

Camere foto / video

Camere principale

Telefonul vine cu 4 camere principale cu inteligență artificială:

  • 48 MP, f/1.8, 26mm (wide), 1/2.0″, 0.8µm, PDAF
  • 8 MP, f/2.2, 118˚ (ultrawide), 1/4.0″, 1.12µm
  • 2 MP, f/2.4, (macro), AF
  • 2 MP, f/2.4, (depth)

Camera de selfie

Camera secundară are 13 MP, f/2.3, 29mm (standard), 1/3.1″, 1.12µm.

Specificații camere

Atât camerele principale cât și cea de selfie suportă HDR și panoramă și nu pot filma la mai mult de 30 de cadre pe secundă la rezoluție Full HD

Poze

Telefonul Redmi Note 9 face poze destul de OK, mai ales pentru clasa de preț în care se află. Am pus câteva poze pe contul de Instagram.

Tot acolo găsiți pentru comparație poze făcute și cu actualul meu telefon.

Software

Redmi Note 9 vine cu Android 10 și MIUI 11.

Cum l-am scos din cutie, a primit o nouă actualizare de securitate MIUI 11, iar a doua zi deja era disponibilă actualizare la MIUI 12, ce aduce numeroase îmbunătățiri.

Asta în comparație cu Xiaomi Mi Mix 3 5G, care a venit cu Android 9 și MIUI 10, iar al cărui update la Android 10 a fost abandonat în variantă BETA, fiind necesară resoftarea telefonului pentru a avea Android 10 și o autonomie decentă a bateriei, detalii aici.

Baterie

Că tot a venit vorba de baterie, telefonul Redmi Note 9 are o baterie încorporată de 5020 mAh ce se încarcă de la 0 la 100% în circa 3 ore (2 ore și 54 de minute) cu telefonul oprit.

Telefonul suportă Fast Charge de 18 W.

Ce mai trebuie să știți?

Una dintre particularitățile telefoanelor Xiaomi, despre care puțină lume știe este că atunci când introduci un SIM nou în telefon, sau îl resetezi la setările din fabrică, sau vrei să te conectezi la Contul Mi, telefonul va trimite automat un SMS ascuns către un număr deținut de cei de la Xiaomi pentru ”confirmare”.

Am pățit acest lucru pe amblele telefoane Xiaomi. În primă fază nu înțelegeam de ce am cost suplimentar pe abonamentul DIGI. Apoi după ce a venit desfășurătorul și am văzut SMS-urile în afară am căutat numerele respective de telefon și am descoperit acest inconvenient.

De asemenea, cum am băgat cartela de Vodafone în Redmi Note 9 am și primit notificare de credit insuficient…

Telefonul este compatibil cu serviciile VoLTE și VoWiFi ale DIGI.Mobil, detalii aici

De Madalin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *