Am avut ocazia să butonez mai multe telefoane OnePlus, inclusiv generația anterioară, OnePlus 9 Pro, de care am fost foarte mulțumit.
Având o experiență bună cu OnePlus 9 Pro, am avut așteptări mari de la OnePlus 10 Pro, poate puțin prea mari, însă acesta nu e cu mult superior față de generația anterioară. În plus, parteneriatul cu Hasselblad nu îl scoate cu nimic în evidență, încă.
Designul OnePlus este unul plăcut, au evoluat de fiecare dată, cel puțin din punctul de vedere al materialelor.
Telefonul este bine construit și este mult îndreptat spre premium dacă mă raportez la telefonul de anul trecut. Ei cumva nici nu joacă foarte premium, parcă încearcă să-și găsească locul în piață.
Din păcate, telefonul vine cu procesor Qualcomm Snapdragon 8 Gen 1, ceea ce îl face să se cam încingă în aproape orice task.
În kitul disponibil pentru presă sunt și 2 carcase, dar și o poză realizată cu telefonul pusă ca într-un tablou.
Cameră
Odată cu OnePlus 10 Pro am mai testat și Huawei P50 Pro, Samsung S22 Ultra și Realme GT2. Dacă în cazul lui OnePlus 9 Pro, chiar am fost impresionat de camera și funcțiile acesteia, camera de pe OnePlus 10 Pro nu se ridică la nivelul Samsungului.
Camera telefonului poate face multe, însă nu iese cu nimic în evidență, are sunet mai bun și cât mai multe opțiuni, dar cam atât. Bine, e greu să concurezi cu firma mamă, inclusiv la tot ceea ce ține de Hasselblad.
Senzorul pentru camera principală este Sony IMX789, fix cel de anul trecut, cel pentru zoom 3.3X la fel, camera de wide este Samsung JN1, poate chiar mai slabă decât pe Oneplus 9 Pro.
În anumite situații camera se comportă mai mult ca bine, mă refer la portret, poate chiar la anumite detalii, încearcă să nu exagereze cu procesarea, nu este atât de comercial ca Samsung, de exemplu, dar pe timp de noapte sau zoom mai sunt lucruri de rezolvat.
Pozele de mai jos, de la apus, alături de cele de portret mi se par cele mai OK. Chiar și cele de la blue hour sunt ce trebuie.
Software
Un lucru la care telefoanele OnePlus au excelat întotdeauna a fost software-ul, mai exact actualizările acestuia. OnePlus a primit întotdeauna actualizări majore ale sistemului de operare, chiar și telefoanele mai vechi au primit actualizare la ultimele versiuni, timp de mai mulți ani decât alte telefoane cu Android.
Aș putea cumva compara această politică de actualizare a sistemului de operare pe OnePlus cu cea de pe iPhone.
Conectivitate
Deși oficial nu este suportat, atât serviciile DIGI.Mobil VoLTE și VoWiFi cât și chiar 5G-ul merge foarte bine pe OnePlus 10 Pro.
Teste sintetice
Snapdragon 8 Gen 1 este cald și aici. Scorurile, din teste sintetice, însă nu arată deloc rău.
Concluzii
Flagship-ul de la OPPO, Find X costă undeva la 6500 de lei, Oneplus costă undeva la 5000 de lei, iar Realme GT2 Pro costă undeva la 4000 de lei. Toate au sub capotă cam același hardware, dar oarecum nișați din punctul de vedere al calității materialelor, sunet mai bun. Probabil că Realme se va devaloriza cel mai mult, fiind mai puțin cunoscuți la noi, în timp ce Oneplus ar trebui să își păstreze prețul ceva mai mult. În condiții de Snapdragon 8 Gen 1 și context actual, dacă aveți Oneplus 9 Pro ar trebui să vă gândiți de 2 ori dacă să faceți upgrade la noul telefon.
Păreri Pro | Păreri Contra |
---|---|
ecran de calitate | camera foto de noapte slăbuță |
hardware de top | autonomie |
cameră bună | nu are certificare IP68 |
multe actualizări majore | se încălzește |
Salut Mădălin. Îmi poți spune te rog care versiuni de OnePlus 9 si OnePlus 9 pro merg pe 5g de la Digi? Știu că sunt benzi diferite în funcție de versiune ( Europa, China, America..) mulțumesc
Salut. Trebuie versiunea pentru Europa. Benzile sunt: pentru 4G B20 (800 Mhz) , B1 (2100 Mhz), B38 (TDD 2600), B7 (FDD 2600) – încă nu s-au montat antene, V8 (900 Mhz) – aceasta se va închide și transforma în 2G, iar pentru 5G banda N78 (3700 Mhz) NSA.
Dar contează softwareul pentru a avea profilele de VoLTE, VoWiFi.