După mulți ani de tentative eșuate de a ieși complet de pe piață, compania Deutsche Telekom, ar putea primii aviz favorabil de la Consiliul Concurenței pentru vânzarea Telekom Romania Mobile Communications către Digi și Vodafone în acest semestru.
„Decizia mare în acest an va fi legată de dispariția Telekom. La treia încercare au venit doi cumpărători, Vodafone și Digi. Trebuie să vedem cum se împart activele – spectrul, rețelele, clienții.
Vrem să existe concurență. Avem încă servicii ieftine și bune și vrem să rămână așa”
„Pe noi ce ne interesează? Să nu devină niciunul dintre ei, nici Vodafone, nici Digi, excesiv de puternic, ca să aibă influență prea puternică în piață. În același timp, acceptăm că liderul de piață e Orange și vrem să existe concurență, deci vrem ca Digi și Vodafone să fie suficient de puternici cât să concureze cu Orange-ul.
Deci, vrem să fie puternici – nu vrem să fie nici prea puternici – și trebuie să vedem ce condiții le impunem. Lucrurile pe care le discutăm sunt legate de gradul lor de acoperire și de calitatea semnalului. Deci, România are servicii bune și ieftine în momentul de față pe piața de telecom, asta e una din poveștile noastre de succes și vrem să o păstrăm așa’ – spune președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu.
Ceea ce este surprinzător în declarațiile șefului Consiliului Concurenței, este faptul că recunoaște operatorul Orange ca fiind lider de piață și că această tranzacție nu ar trebui să schimbe asta.
‘Într-o lume ideală, am fi vrut să fie patru jucători. Bun, nu se poate să rămână patru. După doi ani de încercări ne resemnăm, ajungem la trei jucători, dar important, repet, e să rămână concurență în piață, ca să vedem în continuare prețuri scăzute. Și vrem să vedem o calitate bună a semnalului, inclusiv dezvoltarea serviciilor 5G pe măsură ce ele sunt necesare economic. Deci, asta o să discutăm cu ei: ce se întâmplă cu prețurile și cât de bună va fi acoperirea, calitatea semnalului și viteza de descărcare.
De asemenea, vrem să rămână posibilitatea, fie ea și teoretică, pentru intrarea altor jucători pe piață. Prevederi privind MVNO-urile există la licitația de 4G. Multe MVNO-uri n-am avut în România. Pe de altă parte, prețurile noastre sunt atât de mici, încât nu e atractiv să intre, dar important e să existe posibilitatea teoretică.
Importantă este posibilitatea de intrare a unora noi, ca să țină o presiune pe prețuri. Desigur, Telekom de doi ani ne spune că se grăbește, că vrea să încheie operațiunea foarte repede. După doi ani de de grabă, acum, desigur, n-aș vrea să terminăm foarte repede, până în Paște. Undeva în primul semestru o să terminăm. Acum, dacă reușim până la Paște, cum și-ar dori ei, nu putem garanta’, a adăugat acesta
Reamintesc faptul că în România în ceea ce privesc operatorii MVNO din piață, în prezent există:
De asemenea, în România a fost prezent, timp de 8 ani, unul dintre cei mai mari operatori MVNO din lume: Lycamobile. Acesta a ieșit de pe piața noastră la 31 decembrie 2023.
Lasă un răspuns