22 de ani de la primul calculator

În această zi, în urmă cu 22 de ani îmi cumpăram primul calculator.

Cu câteva săptămâni în urmă, având probleme cu mașina de spălat, am fost nevoit să caut certificatul de garanție și factura acesteia.

Căutând printre teancurile de acte, am dat peste certificatul de garanție de la primul meu calculator.

Era un 686 cu HDD de 1 GB, floppy și CD-ROM cu 24x dacă țin bine minte.

CD-ROM-ul l-am primit pentru că am cerut expre asta.

Calculatorul a fost luat de la AMS computers, o companie din Ploiești situată lângă BIG la SUD.

Aveam instalat pe el Microsoft Windows 95 cu Microsoft Plus!

Aveam tema Nature setată. Nu știu dacă e datorită faptului că a fost prima temă cu care am avut contact, însă mi se pare cea mai frumoasă temă din pachetul Microsoft Plus!

Îmi aduc aminte că aveam un monitor cu tub, peste care aveam un filtru fizic lipit pentru protecția ochilor.

Acel monitor l-am schimbat 8 ani mai târziu cu un LCD. Mi s-a părut atât de wow când am văzut cât spațiu se face pe birou și cât de în spate îl pot pune :))

Revenind la calculator…eram primul din bloc cu calculator.

Habar n-aveam la vremea respectivă de ce și cum…

După ce am ajuns acasă și am montat calculatorul, au venit niște experți IT, care au apăsat pe toate butoanele. De fiecare dată când mă gândesc la faza respectivă, îmi aduc aminte de sora lui Dexter. Nu Debra Morgan, cealaltă soră a lui celălat Dexter.

Da, ați ghicit cea cu replica:

”What does this button do?”

Și la fel ca bietul laborator al lui Dexter, apăsarea acelor butoane a fost prea mult pentru bietul calculator cu Windows 95 și la scurt timp după ce au plecat a crăpat… 🙁

La început stăteam și câte 3 luni cu calculatorul pe butuci că nu știam să îl fac.

Pe vremea aia nu era Internet și experți la discreție ca acum să caut tutoriale și toate cele, iar dacă mă duceam la firma de unde l-am luat primeam răspunsuri de genul:

”Dacă nu stiți să umblați, nu umblați cu el”

Ușor ușor am început să ”fur meserie” puțin de colo, puțin de colo și mi-am băgat nasul și în software și în hardware.

Ce vremuri!

  • instalarea Windows-ului cu dischetă de Start-up
  • bătrânul Norton Commander
  • jocuri pe dischetă: Prince, Pre2, Mario, Tom&Jerry
  • conexiune dial-up
  • trecerea de la placă video cu driveri pe dischetă la cele cu CD de instalare și demo-uri 3D precum cel de la ATI Rage 128
  • distribuții Linux și licențe antivirus venite pe CD-uri în ediții speciale ale revistei Chip
  • Enciclopedii Microsoft

Lasă un comentariu