Falimentul EUROINS a fost amânat
Tribunalul București a hotărât vineri să amâne pentru data de 26 mai decizia privind deschiderea procedurii falimentului în cazul Euroins, fostul lider RCA cu peste 2,7 milioane de polițe RCA în vigoare.
Tribunalul București a hotărât vineri să amâne pentru data de 26 mai decizia privind deschiderea procedurii falimentului în cazul Euroins, fostul lider RCA cu peste 2,7 milioane de polițe RCA în vigoare.
După ce anul trecut a intrat în insolvență City Insurance, eu având ”norocul” să fiu păgubit de cineva cu RCA de la City, acum a venit rândul ce lor de EUROINS să intre în insolvență.
Începând cu data de 25 iulie2022, Registrul Auto Român aplică prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.120/2021, în baza căreia a fost elaborat protocolul încheiat cu ANAF, pentru autovehiculele utilizate care provin din state membre UE și pentru care se solicită eliberarea Cărții de Identitate a Vehiculului (CIV) în vederea înmatriculării în România.
După o lungă așteptare, în sfârșit, luni 13 decembrie, mi-a sosit mașina. Cine a zis că ziua de 13 aduce ghinion?
De câțiva ani îmi doream să schimb mașina și pentru că am ajuns la concluzia că (în cazul meu cel puțin) nu se mai rentează să iau mașină la mâna a doua, am decis să iau o mașină nouă.
În curând trebuie să îmi sosească noua mașină. După ce am scos certificatul fiscal pentru programul Rabla și mi-am rezervat numărul de înmatriculare, a venit momentul să îmi vând mașina veche și implicit să o scot de la fisc.
Xiaomi Corporation (“Xiaomi” sau “Grupul”) a anunțat astăzi că a finalizat înregistrarea companiei Xiaomi EV Company Limited, cu un capital de 10 miliarde RMB. Lei Jun, fondatorul, președintele și CEO Xiaomi, este reprezentantul legal al Xiaomi EV Company Limited. Acest eveniment marchează o nouă etapă cheie în dezvoltarea vehiculelor electrice inteligente (EV), inițiativă care a intrat într-o fază de dezvoltare substanțială.
La începutul lunii trecute am dat comandă de o nouă mașină. Când am făcut comanda mai erau circa 8000 de tichete Rabla disponibile. 2 săptămâni mai târziu când am adus toate actele necesare pentru înscrierea în program, mai rămăseseră decât vreo 1300.