comunicat 5G

ANCOM lansează licitația de spectru radio pentru servicii 5G

“Lansăm astăzi licitația pentru acordarea drepturilor de utilizare pentru frecvențele radio destinate implementării noilor tehnologii. În urma publicării de vineri în Monitorul Oficial a celor două decizii, avem acum toate condițiile îndeplinite pentru a publica anunțul de demarare a procedurii de selecție. Am ajuns la acest moment în urma unui proces complicat pe care am reușit să îl finalizăm doar printr-un dialog permanent cu toți factorii implicați: Guvernul României, industria telecom și societatea civilă. Îi așteptăm pe operatorii din România sau din afara ei, deținători sau nu de spectru radio, să participe la licitație, condițiile acestei proceduri de selecție fiind cât se poate de bine adaptate actualului context socio-economic. Piața de comunicații electronice din România este matură și una dintre cele mai competitive la nivelul Uniunii Europene și acest lucru se datorează abilității și interesului investitorilor, dar și barierelor reduse pentru accesul pe piață al furnizorilor. Creșterea cantității de spectru va duce la noi investiții pe piața din România, spre beneficiul întregii economii”

a declarat Vlad Stoica, președintele ANCOM
Asus ROG Phone 6 BATMAN Edition

ASUS Republic of Gamers, Warner Bros. Consumer Products și DC anunță ediția exclusivă ROG Phone 6 BATMAN Edition

ASUS Republic of Gamers (ROG) a anunțat ROG Phone 6 BATMAN Edition, o versiune exclusivă disponibilă în ediție limitată a smartphone-ului de gaming ROG Phone 6 – creată în colaborare cu Warner Bros. Consumer Products și DC – care va fi atât pe placul fanilor super-eroului care luptă împotriva crimei, cât și al jucătorilor avansați și al iubitorilor de produse de colecție unice.

comunicat 5G

Documentatia licitatiei pentru servicii 5G a parcurs ultima fază de consultare publică

ANCOM împreună cu industria de comunicații electronice și societatea civilă au dezbătut în cadrul ședinței de Consiliu Consultativ proiectele de decizie referitoare la organizarea procedurii de selecție competitivă pentru alocarea spectrului radio disponibil în benzile de frecvențe de 700 MHz, 1500 MHz, 2600 MHz și 3400-3800 MHz și la tariful de utilizare a spectrului, alături de caietul de sarcini al procedurii de selecție. Forma finală a proiectelor de decizie a fost trimisă pentru publicare în Monitorul Oficial, urmând ca ANCOM să publice anunțul de lansare a licitației de spectru şi să pună în vânzare caietul de sarcini pentru aceasta.

comunicat 5G

Ordonanța dată de Guvern pe energie afectează grav planurile de investiții ale operatorilor telecom

Modificările din domeniul energiei aduse de Guvern prin Ordonanța de Urgenta nr. 119/2022 produc un efect major destabilizator asupra serviciilor de telecomunicații și afectează grav planurile investiționale în domeniu, a avertizat vineri Asociația operatorilor mobili din România (AOMR), care reprezintă interesele Orange, Vodafone și Telekom Mobile.