Anul acesta a fost unul cu totul special, activitatea întregului glob fiind aproape paralizată peste noapte.
De la fabrici și magazine, la restaurante închise și vacanțe anulate de pe o zi pe alta, toate din cauza covidului.
Impactul economic atât asupra angajaților ce nu lucrează în domenii cheie (medicină, produse alimentare, etc.), cât și asupra companiilor ce nu fac parte din aceste domenii a fost uriaș.
Cel mai afectat domeniu este turismul, cazările și biletele de avion fiind anulate pe bandă rulantă. Cei de la Blueair, de exemplu, nu mai răspund la telefoane de luni bune, iar termenul de returnare a banilor a fost amânat în mai multe rânduri, detalii aici.
Sărbătorile de iarnă sunt de asemenea, speciale anul acesta, ne fiind permise mesele bogate la care se adunau toate rudele și prietenii, în fiecare an.
În mai puțin de 48 de ore ne vom lua adio de la 20 20 și deși pe 1 ianuarie 20 21 COVID-ul nu își va da Shut Down, avem promisiunea unor vaccinuri ce ne vor readuce la o oarecare normalitate.
Autoritățile au anunțat că de Revelionul acesta petrecerile private sunt INTERZISE.
Cu toate acestea, internetul este plin de anunțuri de închirieri de case și vile pentru Revelion.
Deși autoritățile nu pot intra în locuințe, polițiștii vor putea da amenzi pentru perturbarea liniștii publice. Participanţii ar putea fi amendaţi cu sume cuprinse între 500 şi 2.500 de lei, iar proprietarii acestor vile cu până la 10 mii de lei.
Petreceri nu vor fi nici la restaurante, acolo unde funcţionează. În zonele unde sunt sub 1,5 cazuri de covid la mia de locuitori, localurile sunt deschise, la interior, cu o capacitate de 50 la sută, iar între 1,5 şi 3 cazuri, la o capacitate de 30 la sută. Patronatele din industria ospitalităţii cer prelungirea programului de Revelion, până la 1 noaptea.
“Chiar dacă se întâmplă ca pentru noaptea de 31 decembrie programul să se prelungească, operatorii din industrie se vor organiza probabil pentru acest eveniment, dar trebuie să recunoaştem că va fi destul de greu.”
a declarat Dan Mischie, preşedinte HORA
Așadar, voi cum și unde alegeți să petreceți noaptea dintre ani? Eu am auzit că Mugur Mihăescu va interpreta pentru ultima oară pe Leana a lui Pârțag și pe celebrul Garcea în programul de Revelion al TVR 1 începând cu ora 23:00.
Indiferent unde alegeţi să întâmpinaţi noul an, nu uitaţi să adăugați mască la ţinuta de Revelion.