Modificările din domeniul energiei aduse de Guvern prin Ordonanța de Urgenta nr. 119/2022 produc un efect major destabilizator asupra serviciilor de telecomunicații și afectează grav planurile investiționale în domeniu, a avertizat vineri Asociația operatorilor mobili din România (AOMR), care reprezintă interesele Orange, Vodafone și Telekom Mobile.
„Prin OUG menționată, promovată de Guvern în ședința din 1 septembrie 2022, fără consultare publică, fără respectarea vreunui instrument de transparență decizională, Executivul înlătură de la o zi la alta, cu șapte luni mai devreme, pragurile de plafonare a prețului energiei electrice pe baza cărora furnizorii de comunicații electronice și-au construit planurile de afaceri pentru anii 2022 – 2023.”
se arată într-un comunicat
Operatorii amintesc faptul că operarea rețelelor, considerate ca având importanță strategică, în mod deosebit în contextul geo-politic actual, presupune un consum permanent și semnificativ de electricitate.
„Având în vedere și contextul anunțatei licitații de spectru 5G, care implică investiții substanțiale din partea operatorilor telecom precum și faptul că serviciile de telefonie și internet sunt esențiale și se regăsesc în toate aspectele activităților economice, sociale și educaționale din Romania, adoptarea acestei Ordonanțe de urgență creează riscul unei perturbări majore, cu efect negativ asupra întregii economii și asupra societății în ansamblul sau și pune în pericol eforturile de digitalizare ale României.”
spun cei trei mai operatori prin vocea AOMR
Asociația amintește că România beneficiază de cele mai mici prețuri la telefonie și internet din Europa, venitul mediu per utilizator fiind de 6,3 euro comparativ cu, spre exemplu, 11,38 Euro în Ungaria, 14,92 euro în Spania, 20,17 euro în Franța, în vreme ce calitatea serviciilor din România este superioară calității serviciilor din celelalte țări europene și mai notează că în prezent România este pe ultimul loc în indexul Economiei și Societății Digitale (DESI), publicat de Comisia Europeana în 2022 (la fel ca si in 2021), iar masurile adoptate fac si mai dificila recuperarea decalajului digital existent față de celelalte state europene.