You are currently viewing Orange lansează abonamentul digital Yoxo
orange logo

Orange lansează abonamentul digital Yoxo

Descoperă primul abonament digital în care tu faci regulile. Yoxo este disponibil momentan doar pentru clienții Orange, abonați sau utilizatori cartelă PrePay, exclusiv în aplicația mobilă dedicată, pentru iOS sau Android.

  • Ai abonament pe 30 de zile, pe care îl închizi când vrei
  • Administrezi totul de pe telefonul tău mobil
  • Alegi lunar cât net ai nevoie și primești banii înapoi pe ce nu consumi
  • Alegi când vrei opțiunea de Roaming in zona SEE
  • Ai minute și SMS-uri naționale nelimitat
  • Ai vizibilitate totală asupra costurilor

Beneficii

Contract pe 30 de zile

Poți să cumperi, modifici, să iei o pauză sau să închizi abonamentul Yoxo oricând dorești, direct din aplicație. Vei fi facturat la fiecare 30 de zile.

Alegi lunar cât net ai nevoie

Alegi ce pachet de internet dorești în abonament și poți să modifici configurația în fiecare lună. Totodată, poți să mai adaugi internet instant, cu extra opțiuni de net.

Banii înapoi pe netul neconsumat

La finalul fiecărei luni îți returnăm banii pentru netul neconsumat, fie sub forma de reducere pe factura următoare, fie direct pe card, în cazul în care închizi abonamentul.

Consum în timp real

Vezi în timp real câte resurse mai ai disponibile în abonament, direct din aplicație.

Administrezi totul din aplicația mobilă

Ai mereu controlul, direct de pe telefonul tău mobil. Tot ce trebuie să faci ca să treci pe Yoxo este să îți configurezi abonamentul. Nu este nevoie să vii în magazin, nu este nevoie să suni la serviciul clienți. Dacă vrei să ne contactezi, scrie-ne în Messenger, în aplicație, după ce ai intrat în contul tău Orange.

Călătorești în Europa fără griji

Îți poți configura abonamentul cu resurse de Roaming în SEE atunci când călătorești. Fie modifici abonamentul, cu o lună înainte, cu un pachet de net care oferă acces la Roaming SEE, fie cumperi înainte sau în timpul călătoriei o opțiune de net de peste 100 GB.

Costuri la vedere

Cu Yoxo ai doar surprize plăcute la finalul lunii. Plata abonamentului se face automat, la fiecare 30 de zile, direct de pe cardul tău bancar. Așa știi întotdeauna cât plătești pentru luna care urmează. Pentru că plătești la începutul lunii, la finalul lunii poți doar să primești bani înapoi, pentru netul neconsumat.

Ce (nu) oferă abonomentele YOXO?

Dintr-o discuție cu reprezentanții de la Relații cu Clienții am aflat următoarele:

  1. Abonamentele NU oferă acces în rețeaua 5G
  2. Sistemul de calcul pentru traficul neconsumat ar fi 5 GB calculați la 1.25 lei (????)
  3. Legat de accesul la Orange TV GO, nu există nicio informație. Deci cel mai probabil este NU și aici.

Abonamente

Configurează-ți cât internet vrei în abonament

Yoxo este un abonament digital, fără limite contractuale, pe care îl poți reconfigura în fiecare lună.

  • Poți să adaugi opțiuni de net, dacă ai nevoie imediat de mai mult, sau poți să modifici abonamentul înainte de începerea unei noi luni.
  • Plata se face la începutul perioadei de 30 de zile, prin card bancar, cu reînnoire automată lunară dacă nu îl închizi.
  • Abonamentul este disponibil exclusiv pentru clienții Orange, utilizatori de cartelă Prepay sau abonați care se află minim în ultima lună de perioada contractuală.

Abonamente disponibile

  • Yoxo 20 GB – ( 0 GB în roaming SSE) – 30 lei TVA inclus
  • Yoxo 60 GB – ( 0 GB în roaming SSE) – 40 lei TVA inclus
  • Yoxo 100 GB – ( 5.05 GB în roaming SSE) – 50 lei TVA inclus
  • Yoxo 140 GB – ( 6.06 GB în roaming SSE) – 60 lei TVA inclus

Opțiuni disponibile

După cumpărarea abonamentului, poți să adaugi opțiuni adaptate nevoilor tale de comunicare.

Opțiunea 100 minute internaționale

Efectuează apeluri din România către mobil și fix în țările din zona UE.

Ce conține

Ai 100 de minute internaționale să îți suni rudele sau prietenii care locuiesc în alte țari. Poți folosi minutele pentru apeluri către numere de mobil și fix din zona UE, cu excepția: Estonia, Letonia, Lituania sau catre numerele cu prefixele afișate la adresa www.orange.ro/prefixe.

Valabilitate

Opțiunea este valabilă timp de 30 de zile din momentul achiziționării în aplicația mobilă Yoxo.

Opțiunea Servicii premium

Apelează și trimite SMS-uri la numere cu tarife speciale.

Ce conține

Efectuarea de apeluri sau trimiterea de SMS-uri catre numere naționale scurte interne și coduri scurte de SMS / MMS se taxează cu tarif special sau cu tarif standard în rețeaua Orange.

Cu opțiunea Servicii premium ai la dispoziție 5 Euro credit pe care îl poți consuma pentru apeluri și SMS-uri la numere cu tarife speciale. Din creditul tău poți plăti prin SMS taxa de pod, taxe de parcări sau poți da SMS-uri de donații către cauzele pe care le susții.

Lista completă de numere cu tarife speciale o găsești aici: https://www.orange.ro/termeni-si-conditii/utilizarea-numerelor-scurte/ .

Valabilitate

Opțiunea este valabilă până la expirarea creditului.

Opțiune Roaming Worldwide

Activează o opțiune pentru călătoriile în afara zonei SEE.

Ce conține

Ai 100 de minute sau SMS-uri și 1 GB pentru călătoriile tale în afara spațiului Uniunii Europene (zona SEE). Opțiunea Roaming Worldwide poate fi folosită în Argentina, Armenia, Australia, Belarus, Camerun, Canada, Republica Democrata Congo, Guinea, Israel, Coasta de Fildes, Kuwait, Madagascar, Mali, Mexic, Modova, Monaco, Muntenegru, Niger, Puerto Rico, Federatia Rusa, Arabia Saudita, Senegal, Serbia, Elvetia, Thailanda, Turcia, Ucraina, Emiratele Arabe Unite, Statele Unite.

Valabilitate

Opțiunea este valabilă 15 zile.

Adaugă mai mult internet

Adaugă opțiuni de 20 GB, 60 GB, 100 GB sau 140 GB. Poți avea până la 280 GB disponibili în cont. Primești banii înapoi pentru GB neconsumați, la finalul lunii, sub formă de reducere pe următoarea factură de abonament.

GB cumpărați se vor adăuga la totalul de internet disponibil în abonamentul curent de 30 de zile. Primești banii înapoi pentru internetul neconsumat, la finalul lunii. Dacă nu ai încă activ Roaming în SEE, adaugă o opțiune de minim 100 GB și îți activezi automat serviciul.

  • Opțiunea 20 GB internet – 5 lei TVA inclus
  • Opțiunea 60 GB internet – 15 lei TVA inclus
  • Opțiunea 100 GB internet – 25 lei TVA inclus
  • Opțiunea 140 GB internet – 35 lei TVA inclus
Valabilitate

Opțiunea este valabilă până la data de reînnoire lunară a abonamentului Yoxo și expiră în a treizecea zi a abonamentului tău. Opțiunea nu se reînnoiește automat, ci o activezi de câte ori ai nevoie.

Ordinea de consum

Netul din opțiuni se va adăuga celui disponibil în abonament, pentru cele 30 de zile în curs. Primești banii înapoi pentru GB neconsumați (valori întregi) la finalul celor 30 de zile, indiferent dacă provin din abonament sau din opțiune.

Modificare abonament

Dacă ai nevoie de mai mult internet lunar, schimbă configurația abonamentului și alege cât net vrei. Noua configurație va intra în vigoare de la următoarea dată de facturare. Nu-ți face griji, în cazul în care nu consumi tot traficul inclus, primești banii înapoi pentru netul neconsumat.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.