You are currently viewing nu tasta ura – campania anti-hărțuire online susținută de BitDefender
nutastaura

nu tasta ura – campania anti-hărțuire online susținută de BitDefender

Cei de la BitDefender au demarat în luna noiembrie campania #nutastaura, menită să crească nivelul de conștientizare asupra fenomenului cyberbullying (hărțuire online) în România și a efectelor nocive pe care îl poate avea asupra tinerilor.

Obiectivul campaniei este strângerea a 50.000 de semnături în cadrul petiției online pentru a lansa un buton de Facebook reactions – Butonul contra cyberbullying. Acest buton nu ar fi unul de raportare, cenzurare sau coerciție efectivă asupra utilizatorului, ci ar purta semnificația simbolică de sancțiune socială. Ar fi pasul atât de important de la privitor indiferent, la privitor care trage un semnal de alarma asupra fenomenului.

Conform unui studiu Bitdefender, patru din cinci adolescenți cu vârsta sub 18 ani din România spun ca au fost ținta hărțuirilor în mediul online. Cele mai populare rețele de socializare unde are loc fenomenul de cyberbullying sunt Facebook, Messenger și, la mare distanta, Instagram, iar mijloacele de propagare a fenomenului cel mai des folosite sunt mesajele de amenințare și cele negative primite în canalul privat, urmate de comentarii negative la fotografii și furt de identitate.

Potrivit studiului, 65% dintre tineri admit ca au fost direct marcați de hărțuirea suferită online și au observat inclusiv schimbări comportamentale involuntare ce au urmat agresiunii.

Principalele arme de atac folosite pe internet pentru a agresa victimele se leagă de înfățișare și felul în care se îmbracă (67%). Alte motive frecvente pentru care tinerii sunt hartuiți sunt hobby-urile si preocupa rile de zi cu zi (30%), situația materială a familiei din care provin (13%), rezultatele de la scoală (12%) și orientarea sexuala (8%).

Două treimi dintre cei hartuiți nu au povestit nimănui despre incident, tinerii invocând motive precum teama, lipsa de încredere că ar putea schimba ceva sau faptul că nu au crezut că e necesar să implice și alte persoane, deși au fost afectați în mod direct de agresiune.

Circa 84% dintre respondenți spun că au asistat la un astfel de atac, fără să fie agresori sau victime, însă doar 36% au intervenit în conflictul dintre cele două parți. Deși majoritatea ar fi dorit să ia partea celui hărțuit, cei mai mulți devin indiferenți sau chiar agresori de teama de a nu fi atacați la rândul lor și, deci, transformați în victime.

Iată câteva exemple de cyberbullying din cadrul studiului realizat de BitDefender:

„Un cont fals m-a amenințat cu violență după ce un coleg și-a pus un prieten să mă amenințe. Nu aveau niciun motiv. I-am cerut scuze pentru cele întâmplate iar acesta m-a lăsat. În următoarea zi s-a aflat ca era un cont fals.”

„Cineva s-a dat drept mine și a jignit alte persoane în mesaje private.”

„Am postat pe Instagram o poză în care eram eu și un băiat doar ne îmbrățișam și au venit multe persoane să comenteze că nu e normal ce facem și ca suntem gay, eu am încercat să mă apăr explicându-le că nu e așa, dar erau prea mulți și nu am reușit.”

„Mi-a comentat un coleg de scoală la o poză spunându-mi balenă, se lega de faptul că sunt mai plinuță, pe când el e de două ori mai mare decât mine. Și i-am răspuns încercând să nu par afectată, dar apoi am renunțat, mi-am închis telefonul, și am început să plâng.”

„Cineva a pus poze indecente cu mine pe un grup, dar am preferat să nu dau amploare certurilor așa că nu am spus nimic.”

De asemenea pe site-ul campaniei #nutastaura! sunt 3 clipuri interactive 360° care dramatizează emoții precum ura, umilința și violența.

Invit toți cititorii acestui articol să semneze petiția  #nutastaura! de pe site-ul BitDefender.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.