Primul laptop l-am luat la începutul facultății. Întâmplător sau nu, acesta era un Toshiba Satellite.
Deși era un laptop ieftin, pe la 1500 de lei, la vremea respectivă, ce ave un procesor Core 2 Duo și doar 2 GB RAM, am forjat laptopul acela în cei 4 ani de facultate mai mult decât în cei 7 ani cât am folosit cel de-al doilea laptop.
Cu toate acestea, laptopul a rezistat eroic în cei 4 ani cât a stat la mine și încă câțiva ani după ce l-am vândut la persoana respectivă.
Pot spune, fără a sta pe gânduri, că cele mai rezistente și mai bune laptopuri sunt cele de la Toshiba.
Cu toate astea, cel puțin la noi, au fost aduse din ce în ce mai puține laptopuri Toshiba, până când, într-un mod discret, aproape că au dispărut complet de pe piață, lăsând loc altor branduri precum: Acer, Asus, Lenovo, Sony sau Apple.
Toshiba s-a confruntat cu mari probleme financiare în ultimii ani, fiind nevoit să vândă rând pe rând diviziile NAND flash, de televizoare și terminând, în octombrie 2018 cu divizia de PC-uri către Sharp.
Achiziția unui procent de 80,1% din divizia de PC-uri, le-a permis celor de la Sharp să reintre pe acest segment de piață după o pauză de mulți ani.
Astfel a apărut Dynabook, un nou brand de PC-uri, ce combină experiența celor 2 companii.
Dynabook păstrează numele gamelor de laptopuri Toshiba: Satellite, Satellite Pro, Tecra sau Portégé.
Numele noului brand nu mi se pare deloc inspirat și parcă șterge cu buretele toată încrederea construită de Toshiba în cei 30 de ani.