Am văzut de curând pe TV o reclamă la Vodafone ce mi-a atras atenția. În această reclamă Vodafone anunță o campanie de extindere a rețelei mobile și fixe în zonele rurale unde nu există servicii de la alți operatori.
Nu asta mi-a atras atenția și nici faptul că au tras circa 21 de KM de fibră într-un sat, știam că vin cu fibră optică în apropiere apoi trec pe coaxial pentru DOCSIS 3.
Ceea ce mi-a atras atenția au fost două cuvinte la finalul spotului: Supernet Fibră.
De fapt, cuvântul magic este Fibră. Știm cu toții că în campaniile sale, Vodafone folosește cuvântul Supernet pentru a își promova rețeaua mobilă 4G și mai nou 5G (care ce-i drept pare a avea cea mai mare acoperire în România).
Cuvântul Fibră mă duce cu gândul la posibilitatea ca Vodafone să se fi trezit în al 12-lea ceas și să se alinieze la soluțiile FTTH ale DIGI și orange.
Ieri a venit și un comunicat de presă, în care compania anunță că:
În perioada martie 2020 – iunie 2021, Vodafone România a extins acoperirea rețelei mobile cu un număr de peste 700 de stații 4G, asigurând conectarea la servicii de voce și date mobile pentru aproximativ 150.000 de locuitori din 158 de localități din mediul rural. În prezent, Vodafone asigură o acoperire cu servicii de comunicații pentru 96% din populația din mediul rural, oferind acces la servicii de voce și internet fixe și mobile pentru unele dintre cele mai izolate comunități din România. În aceeași perioadă de timp, Vodafone și-a extins rețeaua fixă de înaltă calitate ca urmare a dezvoltării și extinderii pentru 21.000 de localități din mediul rural.
„Digitalizarea României înseamnă acces egal la infrastructură și servicii digitale atât pentru locuitorii din mediul urban, cât și pentru cei din mediul rural. Conectarea comunităților rurale, inclusiv a celor mai izolate, este esențială pentru dezvoltarea societății în ansamblu, prin reducerea decalajului digital, a inechităților, prin crearea de oportunități de dezvoltare și asigurarea de șanse egale la un viitor digital mai bun pentru cetățenii și companiile din aceste zone. Unul dintre pilonii misiunii noastre este tocmai această ambiție de a contribui la crearea unei societăți în care nimeni nu este lăsat în urmă. De aceea, una dintre prioritățile noastre în atingerea acestei ținte este de a extinde rețelele Vodafone cu precădere în acele zone în care serviciile de comunicații nu au ajuns încă. Ne bazăm pe cea mai performantă rețea de date mobile din România și pe o rețea fixă de înaltă calitate pentru a asigura accesul la servicii de comunicații și pentru aceste comunități izolate”
a declarat Cătălin Buliga, Chief Network Officer Vodafone România și Head of Networks Development for Europe Cluster Markets.
Extinderea și îmbunătățirea conexiunii digitale în mediul rural constituie componente cheie pentru atingerea obiectivelor Decadei Digitale așa cum au fost enunțate de Comisia Europeană. Conform raportului privind Conectarea rurală realizat de Deloitte la solicitarea Vodafone Group, digitalizarea în mediul rural prin conectarea la servicii de comunicații a comunităților va crea oportunități de dezvoltare pentru antreprenorii locali și companiile mici care, la rândul lor, vor genera oportunități de angajare și surse de venit pentru membrii comunității, va asigura acces la infrastructură și servicii la standarde ridicate de calitate, incluziune socială și participarea activă a tuturor membrilor societății la viața socială, economică și culturală și, nu în ultimul rând, dezvoltarea sustenabilă prin încurajarea unei economii locale independente de consumul de resurse.
Vodafone, recunoscută drept cea mai fiabilă rețea 5G din România de către auditorul independent umlaut, obținând totodată cel mai mare punctaj pentru performanța serviciilor de date mobile
La trei ani de la lansarea primei rețele 5G din România, Vodafone a fost confirmată drept cea mai fiabilă rețea 5G din România, obținând totodată cel mai mare punctaj în ceea ce privește performanța serviciilor de date mobile.
Confirmarea performanței serviciilor de date mobile oferite de Vodafone România vine în urma unor măsurători comparative efectuate asupra tuturor rețelelor mobile din România de către auditorul independent umlaut, în primăvara acestui an. Aceasta este cea de-a șaptea recunoaștere pentru rețeaua mobilă a Vodafone România în urma campaniilor de măsurare realizate de umlaut.
Supernet Fibră de la Vodafone – internet fix de cea mai bună calitate
Pe lângă investițiile semnificative în extinderea acoperirii cu servicii 4G în mediul rural și a serviciilor 5G în mediul urban, Vodafone România investește în extinderea rețelei sale fixe de Internet, televiziune și telefonie și pentru îmbunătățirea calității serviciului de internet fix. În perioada martie 2020 și iunie 2021, Vodafone și-a extins rețeaua fixă de înaltă calitate în urma dezvoltărilor de rețele noi sau a extinderii celor existente oferind acces la servicii de internet pentru 21.000 de localități din mediul rural.
Supernet Fibră de la Vodafone oferă viteze de internet de până la 1Gbps, o conexiune stabilă și cea mai bună experiență Wi-Fi din România prin intermediul router-ului Super Wi-Fi.