virusvirus

Comitetul Național pentru Situaţii de Urgenţă adoptă prezenta HOTĂRÂRE privind propunerea prelungirii stării de alertă și a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Ce vom găsi în articol?

Articolul 1

Se propune prelungirea stării de alertă pe întreg teritoriul național,
pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 13.01.2021.

Articolul 2

Măsurile de prevenire și control a infecțiilor generate de virusul SARSCoV-2, necesar a fi adoptate începând cu data de 13.01.2021, în contextul epidemiologic actual, sunt prevăzute în anexă la prezenta.

Articolul 3

Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 1 din 03.01.2021 se completează la art. 3, alin. (2), cu trei noi litere astfel:

  • g) personalul navigant român, maritim şi fluvial care se repatriază prin orice mijloc de transport, care prezintă autorităţilor competente „certificatul pentru lucrătorii din sectorul transporturilor internaţionale“, al cărui model este publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 96 I din 24 martie 2020;
  • h) personalul navigant maritim şi fluvial care efectuează schimbul de echipaj la bordul navelor aflate în porturile româneşti, indiferent de pavilionul pe care îl arborează, dacă la intrarea în ţară, precum şi la îmbarcarea/debarcarea de pe navă prezintă autorităţilor competente „certificatul pentru lucrătorii din sectorul transporturilor internaţionale“, al cărui model este publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 96 I din 24 martie 2020;
  • i) personalul navigant care debarcă de la bordul navelor de navigaţie interioară, care arborează pavilion român, într-un port românesc, cu condiţia asigurării de către angajatori a certificatului pentru lucrătorii din transportul internaţional şi a echipamentelor individuale de protecţie împotriva COVID-19, pe timpul deplasării de la navă la locaţia unde poate fi contactat în perioada dintre voiajuri.

Articolul 4

Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin ordine și acte administrative ale conducătorilor acestora.

Anexa este disponibilă aici.

De Madalin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *