DIGI pentru familia taDIGI pentru familia ta

Astăzi am primit un SMS pe telefonul principal, în care am fost informat de noi modificări de tarife precum și a regulilor de consum a minutelor internaționale din abonamentele DIGI.Mobil.

Din 1.05.2020 tariful pentru apelurile catre principalele destinatii mobile din Europa scade de la 0.02 euro/min la 0.012 euro/min, fara TVA. Din 21.05.2020 minutele incluse pentru apelarea principalelor destinatii mobile din Europa se modifica pentru o serie de tari si sunt disponibile pentru operatorii urmatori: Germania (Vodafone), Marea Britanie (EE), Austria (T Mobile), Spania (Digi Spania), Franta (SFR si Free Mobile), Ungaria (Digi Ungaria), Belgia (Proximus si Orange), Grecia (Vodafone si Wind). In cazul in care oferta noastra nu va satisface nevoia specifica de comunicare pentru retelele mobile din Europa, aveti posibilitatea sa renuntati la serviciul Digi Mobil in 30 de zile, fara despagubiri. Echipa Digi

SMS de înștiințare

Din SMS-ul de mai sus, clienții sunt informați că începând cu 1 mai, tariful pentru apelurile către principalele destinații mobile din Europa scade de la 0.02 euro/min la 0.012 euro/min, fără TVA (ceea ce e un lucru binevenit).

În același SMS, clenții sunt anunțați că din 21 mai minutele internaționale din abonamentele DIGI.Mobil, pot fi consumate în:

  • Germania – doar în rețeaua Vodafone
  • Marea Britanie – doar în rețeaua EE
  • Austria – doar în rețeaua T-Mobile
  • Spania – doar în Digi Spania
  • Franța – în SFR și Free Mobile
  • Ungaria – în Digi Ungaria
  • Belgia – în Proximus și Orange
  • Grecia în Vodafone și Wind

Pentru restul țărilor din Europa nu se modifică nimic…momentan.

Acestea nu sunt primele restricții aplicate minutelor internaționale de pe mobil.

În trecut DIGI.Mobil a schimbat limita de minute internaționale din abonamentele Optim Nelimitat, de la… nelimitat la 3000 de minute (ceea ce e rezonabil), apoi a limitat rețelele în care aceastea puteau fi folosite.

Clienții au dreptul să rezilieze contractul în termen de 30 de zile fără despăgubiri.

De Madalin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *