You are currently viewing Cum setezi un IP static pe Raspberry Pi?
raspberry pi 4 model b

Cum setezi un IP static pe Raspberry Pi?

De ceva timp mă tot joc cu câteva Raspberry Pi 4, pe care testez diferite configurații de servere: pentru centrală telefonică (PBX), pentru NAS, și de ce nu, chiar pentru WordPress?

Există mai multe metode de a configura un IP static pe Raspberry Pi OS, în acest tutorial, vă voi prezenta cea mai simplă metodă.

Etapele pregătitoare

După ce ați instalat Raspberry Pi OS Lite (pe 64 de biți) pe un card microSD / stick USB sau SSD, urmând instrucțiunile de aici, sau pe un Raspberry Pi Compute Module 4 cu eMMC, urmând instrucțiunile de aici, activați protocolul SSH, folosind instrucțiunile de aici.

Pasul următor este să conectați cardul microSD / stickul USB sau SSD-ul la Raspberry Pi și să îl porniți pentru 2 -3 minute, timp în care Pi-ul finalizează procesul de bootare și își generează toate fișierele, după care să îl opriți, scoateți SSD-ul și îl reconectați la laptop.

Accesați partiția de boot de pe SSD și deschideți fișierul cmdline.txt la finalul căruia adăugați următoarele:

ip=[adresă IP]::[gateway]:[subnet]:[hostname]:[NIC]:off

Asigurați-vă că adresa IP nu este folosită de un alt dispozitiv și că aceasta face parte din același subnet.

De asemenea, NIC (sau Network Interface Card) în cele mai multe cazuri este eth0, iar off de la final înseamnă dezactivarea autoconfigurării.

Astfel că forma finală a fișierului cmdline.txt va arăta ceva similar cu:

console=serial0,115200 console=tty1 root=PARTUUID=0091200f-02 rootfstype=ext4 fsck.repair=yes rootwait cgoup_memory=1 cgroup_enable=memory ip=10.0.0.5::10.0.0.1:255.255.255.0:pimcluster:eth0:off

Salvați modificările făcute și închideți fișierul, apoi reconectați cardul microSD / stickul USB sau SSD-ul la Raspberry Pi.

De ce IP static?

Chiar dacă e vorba de o rețea locală, este recomandat ca în cazul serverelor IP-ul acestora să fie static, din următoarele motive:
– Vei știi exact ce IP are fiecare server
– Vei putea configura diverse task-uri între servere, bazându-te pe adresa IP a fiecăruia.
– Nu va mai trebui să rezervi adrese IP pe router pentru fiecare server în parte și să le realoci de fiecare dată când schimbi routerul.
– Nu va fi nevoie de configurarea unui server DHCP dedicat pentru acestea.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.