Astăzi, pe la ora 11 primesc 2 sms-uri de la FAN Courier care m-au băgat puțin în ceață. Primul sms suna așa:
”A sosit coletul de la MEEST INTERNATIONAL SP zoo Timisoara. Prezinta la magazinul partener PayPoint cartea de identitate si codul: E6S5H. Va multumim!”
SMS 1
În cel de-al doilea SMS era adresa magazinului partener și un link de pe selfawb.ro (ce aparține celor de la FAN Courier) cu locația pe hartă a magazinului.
Știind că nu am comandat nimic din Timișoara, am căutat pe internet informații despre expeditor, așa aflu că este vorba de o firmă internațională de logistică ce este folosită și pentru livrările cu transport gratuit din China,
Imediat am făcut legătura cu o comandă făcută pe 10 iunie pe site-ul fruugo.ro, pe care după ce am achitat-o am aflat că vine de fapt din China de la magazinul Guangzhoushikaixiangdianziyouxiangongsi.
M-am gândit că a sosit comanda, ce e drept termenul maxim de livrare pentru coletul din China era 30 iunie, iar pe linkul de tracking furnizat de cei de la fuugo apărea că ar fi ajuns de câteva zile în România, așa că am deschis link-ul din cel de-al doilea SMS unde aveam și un cod AWB și un cod pentru conținutul pachetului.
După terminarea programului am plecat să ridic coletul. Am intrat în magazin și am spus că am un colet de ridicat, am dat codul primit prin SMS și am primit un pachet mult mai mic decât produsul pe care știam că l-am comandat.
Am zis OK, nu e ca și cum aș fi prima persoană care comandă ceva și primește cu totul altceva, e netul plin de astfel de cazuri. Cum am ajuns acasă am desfăcut coletul și am văzut că e… oarecum ce am comandat.
Lasă un răspuns