You are currently viewing Ce trebuie să știți despre taxele de drum din Serbia?
dacia sandero 2021

Ce trebuie să știți despre taxele de drum din Serbia?

În primul weekend prelungit din 2023, m-am decis să vizitez o țară ce nu o mai vizitasem până acum.

Deși e țară vecină, nu mai fusesem niciodată în Serbia și cum cu puțin timp în urmă am văzut pe National Geographic în cadrul documentarului Europa văzută de sus câteva peisaje din Serbia, am zis… de ce nu?

E drept că decizia de a pleca am luat-o pe ultima sută de metrii, însă am găsit o cazare mai mult decât ok, dar la circa 25 Km de centru.

Ce taxe de drum sunt în Serbia?

Spre deosebire de Germania, unde trebuie să alergi prin service-uri ca să cumperi o vignetă, în Serbia nu există vignetă, ci doar taxă de autostradă.

Cum plătești taxa de autostradă în Serbia?

Pe cei peste 800 KM de autostradă ai Serbiei se află mai multe puncte de taxare la intrarea și ieșirea de pe autostradă, unde se eliberează un tichet (ce include și numărul de înmatriculare) și care se dă la punctul de ieșire pentru efectuarea plății (cash sau card).
De menționat este faptul că aceste puncte de taxare nu există la toate intrările și ieșirile în / de pe autostradă. Poți parcurge anumite porțiuni gratuit. În cazul meu drumul de la cazare până în centrul Belgradului (ce include practic două autostrăzi: A1 și A3) a fost complet gratuit.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.