Dețin un Golf 5 din 2006, pe care mi-am propus să o schimb cu o mașină nouă. Printre motivele pentru care am decis să nu mai cumpăr o mașină la mâna a doua se numără:

Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto național vine cu schimbări importante anul acesta.

Potrivit ordinului MMAP 110/2021, cea mai importantă noutate adusă de programul Rabla 2021 este introducerea de noi metode de finanțare.

„Ecotichetul se scade din prețul de comercializare, cu TVA, al autovehiculului nou pur electric sau autovehiculului nou electric hibrid, denumit în continuare preț de comercializare, diferența fiind asigurată de către solicitant din surse financiare proprii și/sau surse financiare complementare: credite bancare, finanțare în baza unui contract de leasing financiar și/sau din Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european și Fondul de coeziune 2014-2020”

se arată în ordinul intrat în vigoare pe 2 februarie

Trecerea de la standardul NEDC la WLTP în vederea alinierii pragurilor de emisii la noile prevederi legale este o altă modificare importantă. Aceasta înseamnă că ecotichetul de 20.000 de lei pentru vehiculele hibride cu încărcare la priză este acordat la o limită CO2 de 70 g/km după standardul NEDC sau 83 g/km după standardul WLTP.

O altă schimbare importantă introdusă în legislație încă de la finalul anului trecut are în vedere accesarea programului și de către cei care nu au o mașină veche de casat. În acest caz, dealerii auto vor putea casa o mașină în numele lor, așa cum se întâmpla în urmă cu mai mulți ani.

Introducerea accesării fondurilor europene pentru achiziționarea unei mașini hibride face și mai atractiv programul Rabla, însă până nu se încheie pandemia nu intenționez să schimb mașina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *