Pe modelul un nou an, o nouă taxă, Consiliul Local al municipiului Ploiești, ne-a pregătit, în baza hotărârii nr. 521 din 19 decembrie o nouă taxă.
Sub pretextul de a curăța toate terenurile (aparținând domeniului public sau privat al statului sau al unităților administrativ teritoriale) de autoturismele fără stăpân sau abandonate, Cosiliul Local a hotărât taxarea anuală a locurlor de parcare.
Locurile de parcare situate la mai puțin de 30 m de frontul imobilelor utilizate de locatari, ce vor fi amenajate de Primăria Municipiului Ploiești.
Fac excepție parcările cu plată, trotuarele, căile de circulație și spațiile verzi.
Se va atribui câte un loc de parcare pentru fiecare apartament sau spațiu cu altă destinație decât cea de locuință.
Singurele persoane exceptate de la atribuirea locurilor de parcare sunt sunt cele care dețin garaje pe domeniul public sau privat.
Locurile de parcare vor fi atribuite sau licitate numai după amenajarea, semnalizarea verticală și orizontală și numerotarea acestora de către Societatea Servicii de Gospodărire Urbană Ploiești S.R.L.
Tarifele de parcare pentru reședință sunt:
Zona A – 150 lei/an
Zona B – 140 lei/an
Zona C – 130 lei/an
Zona D – 120 lei/an
În cazul în care sunt mai mulți locatari care solicită loc de parcare decât parcările disponibile, aceștia vor licita locurile de parcare.
În cazul în care numărul de solicitanți este mai mic decât numărul de locuri de parcare amenajate, se pot atribui locuri de parcare și pentru locatari persoane fizice sau juridice din imobilele apropiate care nu au primit locuri de parcare în reședința aferentă acestora.
În vederea participării la procedura de atribuire/licitație, solicitanții vor depune la Asociația de Proprietari următoarele documente:
Pentru persoane fizice:
1) Cerere;
2) Documente privind domiciliul/reședința:
a) copie B.I./C.I.
b) act de proprietate / contract de închiriere în imobilul aparținând Asociației de proprietari / contract de donație sau certificat de moștenitor
3) Copie după certificatul de înmatriculare al autovehiclului/autovehiculelor deținute în proprietate sau în folosință
4) Documente privind dreptul de proprietate/folosință (utilizare) a autovehiculului:
a) contract de leasing
b) contract de donație
c) certificat de moștenitor
d) contract de comodat în formă autentică, cu excepția rudelor de gradul I
5) Certificat de încadrare într-o grupă de handicap (dacă e cazul)
6) Dovada că este veteran de război, membru A.F.D.P.R. sau beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000 sau orice alte documente care dovedesc încadrarea în prevederile unor alte acte normative și Hotărâri ale Consiliului Local Ploiești (dacă este cazul)
7) Cuponul de pensii (soț + soție) pentru acordarea reducerii în cazul pensionarilor (dacă e cazul)
8) Declarație pe propria răspundere că nu deține garaj amplasat pe domeniul public
9) Dovada achitării taxelor și impozitelor locale
Pentru persoane juridice:
1) Cerere
2) Act de proprietate, contract de închiriere în imobil
3) Certificat emis de Registrul Comerțului care să ateste că societatea nu este radiată din evidențele Registrului Comerțului, nu mai vechi de 30 de zile la data licitației.
4) Copie după certificatul de înmatriculare al autovehiclului/autovehiculelor deținute în proprietate sau în folosință
5) Copiile după documentele doveditoare vor fi semnate pentru conformitate pe proprie răspundere de către reprezentantul legal al persoanei juridice
6) Dovadă ANAF și SPFL că nu are restanțe la bugetul de stat și local.
Președinții Asociațiilor de Proprietari vor solicita societății Servicii de Gospodărire Urbană Ploiești S.R.L. înființarea unor parcări de reședință și vor depune documentele la societatea Servicii de Gospodărire Urbană Ploiești S.R.L.
Plata abonamentului se va face până la data de 31 ianuarie a fiecărui an pentru anul în curs la caseria Servicii de Gospodărire Urbană Ploiești S.R.L.
Societatea Servicii de Gospodărire Urbană Ploiești S.R.L.
Direcția Tehnic-Investiții
Direcția Generală de Dezvoltare Urbană
Direcția Gestiune Patrimoniu
Poliția Locală Ploiești
Direcția Economică
Direcția Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte
Direcția Administrație Publică, Juridic-Contencios, Achiziții Publice, Contracte
Concluzii
Deși în teorie această hotărâre are ”intenții bune”, ceva îmi spune că va aduce mai multe dezavantaje decât avantaje.
Avantaje
Să începem cu partea plină a paharului…
Principalul și cam singurul avantaj ar fi că parcările din jurul blocurilor vor fi mult mai aerisite și că (în teorie) fiecare ar avea locul lui de parcare.
Nu de puține ori parcărie blocurilor sunt supraaglomerate și după anumite ore este aproape imposibil să găsești loc de parcare în apropiere.
Dezavantaje
Lista dezavantajelor este mult mai mare din păcate:
- Prețul parcărilor va crește de la an la an…
- În cazul unei licitații, prețul poate urca la orice sumă, iar mulți proprietari nu iși vor permite participarea la licitație
- Impozitele vor trebui plătite obligatoriu până pe 31 ianuarie pentru a putea depune actele necesare participării la atribuirea locurilor de parcare
- în cazul în care te va vizita cineva din alt oraș (și nu numai) nu va avea loc unde să parcheze
- Dacă îți va ocupa altcineva locul de parcare….
Iar lista poate continua…
Documentul integral poate fi consultat aici.
Lasă un răspuns