Oneplus nord2 1Oneplus nord2 1

La o lună după Nord CE, a venit rândul noului OnePlus Nord 2 să fie testat.

De când OnePlus a devenit sub-brand Oppo, aceștia au început să aibă și telefoane mai accesibile, nu doar flagship-uri, ceea ce, dacă la prima vedere, nu pare o idee rea, acest lucru ia din unicitatea brandului OnePlus, care se remarca prin modele de top, cu un suport software foarte extins.

Un alt lucru, care pare inexplicabil, este decizia de a lansa modele noi la un interval atât de scurt de timp, între modelele Oneplus Nord CE și Oneplus Nord2 fiind o distanță de mai puțin de 2 luni între lansări, în plus unul dintre modele încadrându-se ăn zona de buget, iar celălalt în zona mid range.

Privind puțin și din perspectiva cumpărătorului…dacă acesta este obișnuit cu un ritm atât de rapid de lansări, de ce ar mai lua un telefon, dacă știe că peste o lună apare altul?

Eu de exemplu, mi-am comandat recent o mașină nouă, însă comanda am dat-o abia după ce a apărut modelul nou, pe care l-am testat și mi-a plăcut. Ideea este că am preferat să mai aștept un an să îmi iau mașină, știind că apare un model nou, decât să îl iau pe cel existent.

Și așa cum am făcut eu în cazul mașinii, sunt convins că vor face mulți în cazul achiziției unui telefon. Deci la capitolul acesta cred că OnePlus va avea mult de pierdut pe termen lung.

Diferențe între OnePlus Nord CE și OnePlus Nord 2

Pe lângă diferența de segment de preț despre care am vorbit mai devreme, o diferență majoră o constituie procesorul.

Dacă Nord CE are Snapdragon 750G 5G, Nord2 vine cu procesor de la MediaTek. Primul model de la ei ce are procesor MediaTek și anume Dimensity 1200-AI.

Este primul telefon pe care îl testez cu acest procesor și nu este rău deloc. Mediatek câștigă din ce în ce mai mult teren pe categoriile low end și mid range.

În cutie a venit cu husă transparentă, iar kit-ul de presă are și 3 huse ceva mai colorate.

Oneplus nord2 huse
Oneplus nord2 huse

Design

Este o combinație între Nord CE și Oneplus 9. A dispărut jack-ul audio, a apărut butonul de DND. Camerele sunt cele pe care le ai la Oneplus 9.

Culoarea este un pic diferită, e ceva mai glossy și un pic mai deschis la culoare față de CE. Arată a model ceva mai premium.

Din ce am înțeles, pe piață, vor fi 3 culori:

  • gri
  • albastru(bleu) – eu am primit varianta asta la test
  • verde

Display

Telefonul vine cu un display AMOLED de 90Hz, dar diferit față de CE. Este un pic mai calitativ. Am observat, însă, că nu sunt opțiunile pentru DCI P3 cu care eram obișnuit inclusiv pe telefonul mai ieftin. Sunt opțiuni de tipul: Realist și Domol, dar care nu mai corespund cu ce eram eu obișnuit la OnePlus.

Rezoluția este de 2400X1080 pixeli, iar aspect ratio este de 20:9. Asta înseamnă în jur de 410 PPI.

Aici am văzut 2 opțiuni de marketing cu care nu sunt neapărat de acord. Este vorba despre AI Color Boost și AI Rezolution Boost. Mie unul îmi plac culorile naturale, corecte, nu îmi place ca un AI să îmi interpreteze culoarea așa cum dorește el. Da, primești un boost mic pe culori, pe luminozitate, dar nu sunt fanul modificărilor acestea.

Cameră

Pe video telefonul filmează maxim la rezoluție 4K cu 30 de cadre. Mi se pare normal să limitezi 8K-ul pentru asemenea buget, dar mă așteptam să fie la 60 de cadre. E păcat pentru că promite foarte mult camera.

Camera standard este ceea ce trebuie și, cel mai important, e super stabilă. Nu am reușit încă să o testez pe timp de lumină scăzută, însă revin cu actualizări și video.

Pe foto au mai rezolvat din problemele pe care le ridicam anterior. Totuși, încă văd un sharpness agresiv în anumite poze. Pe de altă parte, culorile mi se par neutre. Nimic foarte agresiv, dar se observă că au de lucrat la software.

Până la urmă avem de-a face cu un senzor de 50MP de la Sony. Mai exact IMX766. Nu are cum să nu fie OK pe fotografie.

Mi-ar fi plăcut să văd că setarea de 50MP rămâne activă de fiecare dată. Din păcate, aceasta trebuie activată de fiecare dată. E un pic deranjant pentru că uiți să faci mereu acest lucru.

Baterie

Baterie de 4500 mAh ce se încarcă în 29 de minute. Principiul de funcționare e simplu, încărcarea se împarte în 2 și, practic, se încarcă 2 baterii.

Încărcarea wireless ar trebui lăsată pe planul 2. Un telefon cu încărcare rapidă e tot ce contează. 15-20 de minute într-un tren și mai duci încă o jumătate de zi.

Software

Nu îmi amintesc ca la ultimele actualizări să nu fie engleză în momentul în care se actualiza telefonul. Cred că ar fi interesant ca pe piața europeană să ne rezumăm la engleză, nu la chineză.

În rest, interfața este cea clasică cu care ne-a obișnuit OnePlus. Totul foarte rapid.

În teste sintetice Mediatek-ul este superior Snapdragon-ului de pe CE, ba chiar scoate scoruri mai interesante decât multe alte telefoane de pe piață, din categoria premium.

Conectivitate

Telefonul știe 5G, la fel cum știe și Nord CE. Nu am ajuns să testez încă pe antena de la mine din Ploiești, de pe Digi.

Concluzii

Telefonul intră pe piață de la 1999 de lei pentru versiunea mai mică și 2449 pentru versiunea de top. Cumva se poziționează un pic mai sus față de Oneplus Nord CE-ul proaspăt lansat.

În categoria asta de preț lupta este mare: Realme GT este de câteva săptămâni pe piață, dar nu are cameră foto atât de bună, mai există și Xiaomi Mi 10T, dar și concurență cu seria A de la Samsung.

Comenzile vor putea fi făcute din data de 28 iulie 2021 pe site-ul oficial și din prima săptămână a lui august de pe site-ul eMAG. Va fi și o sesiune de precomenzi pe site-ul OnePlus, iar acolo vor fi discount-uri pentru huse și OnePlus Budz Z.

Păreri Pro Păreri Contra
cameră fotopreț
încărcare duală de 65Wnu are microSD
display cu rata de refresh de 90Hz

De Madalin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *