112112

Ordonanţa de urgenţă are ca obiect de reglementare implementarea unor soluţii tehnice care să permită funcţionarea comunicaţiilor de urgenţă şi prin intermediul unor servicii bazate pe tehnologiile VoIP/IP şi, respectiv, care să asigure furnizarea către Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă a unor informaţii suplimentare, de natură să îmbunătăţească procesul de localizare a apelantului.

„întrucât apelurile de urgenţă nu se pot genera şi transfera către Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă utilizând tehnologia 4G (VoLTE/IP), chiar dacă terminalul dispune de astfel de servicii, iar tehnologia 2G prezintă limitări şi insuficienţe la nivelul capacităţilor tehnico-funcţionale, de securitate şi de trafic”.

se arată in motivarea adoptării acestui act normativ de către Guvern

„atât prin prisma suprafeţelor foarte mari furnizate prin metoda de localizare primară (Cell-ID/Sector-ID), cât şi ca efect al problemelor arhitecturale aferente respectivei tehnologii, acestea afectând inclusiv transmiterea informaţiilor de localizare de tip Advanced Mobile Location, denumit în continuare AML, precum şi faptul că lipsa adoptării unor măsuri imediate cauzează creşteri semnificative ale ariilor de localizare ale terminalelor care efectuează un apel de urgenţă, ca urmare a faptului că acest tip de apel poate fi generat, la acest moment, doar prin utilizarea serviciilor oferite de tehnologia 2G” şi „luând în considerare faptul că, pentru apelurile generate de pe terminale mobile către numărul unic 112 şi clasificate ca urgenţe, în peste o treime din cazuri nu sunt furnizate informaţii care să permită indicarea unor arii restrânse de localizare, acest aspect afectând în mod direct gestionarea situaţiilor semnalate de către cetăţeni”.

problemele de localizare fiind alt motiv pentru adoptarea OUG

„în cazul în care, pe timpul gestionării unei situaţii de urgenţă, agenţiile specializate de intervenţie solicită administratorului SNUAU furnizarea informaţiilor actualizate de localizare a terminalului mobil de la care s-a primit apelul sau comunicaţia de urgenţă către numărul unic pentru apeluri de urgenţă, furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice mobile actualizează şi retransmit automat informaţia de localizare determinată”

se arată în OUG

De Madalin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *