openKylin este o nouă distribuție Linux și este considerată ca fiind primul sistem de operare desktop independent, open-source din China.

La această distribuție lucrează peste 3.000 de dezvoltatori, 74 de SIG (grupuri de interese speciale) și peste 200 de întreprinderi, openKylin a parcurs un drum lung de la lansările sale timpurii.

Cel mai apropiat concurent al openKylin ar fi Deepin, o altă distribuție care a apărut din China. Dar care folosește o bază Debian și nu poate fi considerat independent (sau construit de la zero).

openKylin este bazat pe versiunea de kernel LTS Linux 6.1, iar numele distribuției este inspirat de la o creatură din mitologia chinezească, numită ‘Qilin‘.

Versiuni disponibile

Versiunea finală a openKylin a fost lansată pe 5 iulie și este disponibilă pe mai multe platforme, după cum urmează:

  • x86_64 – și suportă atât procesoare AMD și Intel, cât și alte arhitecturi majore
  • RISC-V – și suportă următoarele platforme:
    • VisionFive2
    • HiFive
    • Lotus2
    • SG2042 EVB
    • LicheePi4A
  • ARM – ce oferă suport pentru următoarele dispozitive:
    • Raspberry Pi
    • Cool Pi
    • Chillie Pi

Oricare dintre variantele mai sus menționate poate fi descărcată de aici.

Limbi disponibile

Sistemul de operare vine (cel puțin momentan) doar în 2 limbi: chineză și engleză.

Selectarea limbii se face în timpul instalării, doar în cazul versiunii x86_64.

Instalarea openKylin 1.0

Procesul de instalare

În cazul versiunii x86_64, procesul de instalare în mare parte este în chineză, însă cum am mai spus mai sus, există și opțiune pentru limba engleză.

De asemenea, printre opțiunile de instalare există și o variantă cu versiunea de kernel 5.15, în loc de 6.1, ceea ce nu o consider o greșeală, ci mai degrabă o ”compatibilitate” cu hardware mai vechi, poate chiar și cu software mai vechi, deși e o distribuție făcută de la zero.

După opțiunea de selectare a limbii dorite, urmează opțiunea de selectare a tipului de instalare:

  • Full install
  • Custom install – care permite selectarea dispozitivului de stocare pentru instalarea bootloader-ului și crearea de noi partiții

După selectarea tipului de instalare dorit, va apărea o bară care va arăta progresul instalării, precum și prezentarea a câtorva dintre funcțiile sistemului de operare și un jurnal de evenimente.

Am instalat openKylin pe Raspberry Pi.

Și cum în cazul sistemelor de operare pentru Raspberry Pi, imaginile acestora vin preinstalate…ați ghicit! Aveam Linux în chineză.

Interfața openKylin 1.0

După finalizarea procesului de instalare, sistemul va boota în interfața desktop a openKylin, numită UKUI desktop enviroment, ce vine de la “Ultimate Kylin User Interface”.

Interfața grafică este similară cu cea a sistemului de operare Windows, fiind astfel foarte intuitivă.

Printre aplicațiile preinstalate cu care vine openKylin, se numără:

  • Mozilla Firefox
  • WPS Office
  • Vim Text Editor
  • Video Player
  • Weather App

De Madalin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *